Fotbal intern

ROMÂNIA-ELVEŢIA. Cum îi motivează şefii FRF pe “tricolori”

ROMÂNIA-ELVEŢIA. În această seară, pe celebrul stadion "Parc des Princes" din Paris, tricolorii dispută un meci crucial pentru soarta calificării în optimile de finală la Euro 2016....
15.06.2016 | 11:32
ROMANIAELVETIA Cum ii motiveaza sefii FRF pe tricolori

ROMÂNIA-ELVEŢIA. În această seară, pe celebrul stadion “Parc des Princes” din Paris, tricolorii dispută un meci crucial pentru soarta calificării în optimile de finală la Euro 2016.

ROMÂNIA-ELVEŢIA. Cu doar cîteva ore înaintea jocului, Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, a publicat o scrisoare emoţionantă adresată elevilor lui Anghel Iordănescu. Oficialul Federaţiei trece în revistă stările tricolorilor imediat după eşecul la limită contra Franţei, 1-2, şi încearcă să-i mobilizeze pentru confruntarea cu naţionala din Ţara Cantoanelor.

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopţii. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborînd din maşina ce l-a adus, tîrziu, de la controlul antidoping. Şchiopăta din genunchi şi din suflet. Unii dintre voi mai sunteţi împrăştiaţi pe holuri, vorbind în şoaptă despre ce s-a întîmplat în astă-seară.

Vă scriu din corpul de clădire de vizavi. Am ales această metodă, deşi aş fi putut să vă vorbesc pe rînd despre ceea ce aţi făcut în seara asta pentru fotbalul românesc. Am ales-o pentru că n-aş fi vrut să mă vedeţi cum îmi tremură bărbia de ciudă. Şi nu numai. Un conducător n-are voie să-şi exteriorizeze sentimentele, el trebuie să fie ultimul care cedează. Să rămână rece, chiar dacă sufletul îi e incandescent. Ce vorbe mari…

Nu mă ascund de voi. La sfîrşitul meciului cu Franţa mi-am stăpînit cu greu tremurul şi nodul din gât. Mai întâi de furie, pentru că Payet a prins o asemenea execuţie într-un moment în care nici ei nu prea mai riscau pentru victorie, căci vă prinseseră frica. Iar apoi, la „oficială”, cînd în spatele meu a apărut un mare jucător, mulţi dintre voi nu l-aţi prins, dar care mie mi-a marcat adolescenţa.

Zbigniew Boniek, golgeterul Poloniei la Mondialul din ’82, vedeta lui Juventus Torino şi actualul preşedinte al Federaţiei de la Varşovia, m-a zărit în tribună, mi-a văzut sacoul pe care scrie FRF şi lacrima aceea pe care mi-a fost imposibil s-o ţin în frîu. Mi-a întins mîna şi m-a strîns în braţe, iar la ureche mi-a şoptit că nu meritam niciodată să pierdem acest meci. „Aveţi o echipă superbă, veţi merge mai departe!”, mi-a spus.

Am coborît în vestiar. Semăna a infirmerie. Răzvan Raţ avea tîmpla înroşită, Pinti era cu ochiul vînăt, mesele de masaj erau ocupate. Gheaţa aceea criminală vă sugruma gleznele. Eraţi storşi fizic şi dărîmaţi psihic. Dar eraţi exact ceea ce trebuie să fiţi, nişte adevăraţi luptători.

Pe drumul spre casă, m-am pus pe ultimul rînd al autocarului vostru. Vă priveam şi am încercat să citesc din mesaje. „A fost foarte frumos meciul, sîntem foarte mîndri de voi! Vă iubim! Să staţi cît mai mult acolo!”, mi-a scris Cor. Şi tot aşa, unul două, zeci. M-am oprit, emoţia era prea mare.

Atunci mi-am amintit cît de trişti aţi fost la sosirea din Feroe. Vă calificaserăţi, prima oară după 8 ani, şi nimeni nu v-a aşteptat la aeroport. Ovidiu Hoban a plecat imediat în Israel, iar acolo a fost întîmpinat de 50 de fani ai lui Beer Sheva, mîndri că jucătorul lor merge la Euro. Şi voi meritaţi asta, ştiu, dar recompensa a venit acum, iată, la o înfrîngere.

Oamenii de acasă nu ştiu tot ce simţiţi voi, cât şi cum vă antrenaţi, cum vă ceartă oasele după fiecare meci, inclusiv cu Feroe. Ştiam că meritaţi această iubire şi mă bucur enorm că dovada a venit, chiar dacă la un eşec.

Da, băieţi, în această seară, în faţa întregii planete, v-aţi recâştigat imaginea şi aţi ajutat România să fie privită cu admiraţie. Aţi câştigat un public, o ţară. Dacă vreţi însă să le păstraţi, de acum înainte trebuie să câştigaţi şi puncte! Şi n-am nicio îndoială că, luptând la fel, le veţi face!

Dragii mei, am ales să vă scriu din camera de vizavi de voi şi să nu public aceste gânduri scrise la cald acum, la 4 dimineaţa. Ca să nu fiu patetic, emoţional!

Dar azi, cu o zi înainte de meciul cu Elveţia, recitindu-le, mi-am dat seama că sentimentul e acelaşi, nealterat. Iar dacă vă vor cădea în mână aceste rânduri înainte de plecarea spre Parc des Princes, vă mai adaug un mesaj, semnat Dan: „Bravo! Super-meci! A fost luptă! Am trăit extraordinar. Toată lumea era încântată la final. Refacere bună şi să ne calificăm. Meritaţi calificarea! Nu încetaţi să credeţi! Suntem în grafic. Fiţi la fel cu Elveţia! Nu lăsaţi garda jos! Nu acum. Pentru noi, Euro începe miercuri. Doamne-ajută!”, este mesajul lui Andrei Vochin pentru jucătorii echipei naţionale.