Fotbal international

România, fără echipe în cupele europene? Semnalul de alarmă tras de Gigi Becali: „Dacă nu se termină sezonul pe teren, UEFA ne evacuează”

05.04.2020 | 10:40
Romania fara echipe in cupele europene Semnalul de alarma tras de Gigi Becali Daca nu se termina sezonul pe teren UEFA ne evacueaza
ADVERTISEMENT

Gigi Becali consideră că România ar putea rămâne fără reprezentantă în sezonul viitor al cupelor europene dacă stagiunea în curs nu va fi încheiată pe teren.

Semnalul de alarmă tras de Gigi Becali

UEFA a anunțat că echipele care obțin calificarea pentru sezonul viitor al cupelor europene în urma deciziilor comisiilor de a „îngheța” clasamentul de dinaintea suspendării campionatelor ar putea să nu primească dreptul de a evolua în Champions League sau Europa League.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali consideră că România nu va avea reprezentant în ediția viitoare a competițiilor continentale dacă sezonul actual nu va putea fi încheiat din cauza pandemiei de coronavirus, oferind ca argument poziția UEFA.

Dacă vreţi să vorbim de fotbal, UEFA a transmis recomandări şi spune aşa: dacă nu se vor termina campionatele, ei hotărăsc dacă echipele din țara respectivă vor mai juca în cupele europene. 

ADVERTISEMENT

Deci, şi România. Dacă nu se termină pe teren, ne evacuează, intră alte 3 echipe din Spania, Italia, nu ştiu.

Deci, UEFA spune că activitatea fotbalistică nu stă pe loc, campioana trebuie să fie acordată pe iarbă, sportiv”, a declarat Gigi Becali la TV Realitatea Plus.

ADVERTISEMENT

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, a recunoscut că forul continental ar putea interzice accesul în cupele europe echipelor care au obținut calificarea altfel decât pe teren: „Cum participarea în cupele europene e determinată de rezultatele sportive la sfârșitul unei competiții interne complete, orice abandon prematur ar putea naște îndoieli. UEFA își rezervă dreptul de a alege ce echipe vor fi admise în întrecerile continentale pentru sezonul 2020-2021”.

Belgia a decis campioana

Forurile conducătoare din Belgia au decis încheierea campionatului din cauza pandemiei de coronavirus, decizie care este la un pas de a deveni oficială, lipsind doar aprobarea Adunării Generale.

ADVERTISEMENT

Dacă decizia va fi ratificată, Club Brugge va fi noua campioană a Belgiei și ar urma să joace direct în grupele Ligii Campionilor în sezonul viitor, Gent, locul secund, ar obține prezența în preliminariile Champions League, în timp ce Charleroi, Antwerp și Standard Liege. ar evolua în calificările pentru Europa League.

ADVERTISEMENT