România are un parcurs excelent în grupa de Liga Naţiunilor. “Tricolorii” au maximum de puncte după primele trei etape şi dacă vor reuşi să câştige grupa au şansa de a obţine un loc de baraj înainte de startul preliminariilor clasice.
Tragerea la sorţi pentru preliminariile Cupei Mondiale 2026 vor avea loc în luna decembrie a acestui an, însă până în acest moment nu a fost anunţată o dată exactă.
România este în proporţie covârşitoare, mai exact de peste 90%, în urna a doua valorică pentru tragerea la sorţi, ceea ce înseamnă că “tricolorii” vor avea, pe hârtie, a doua şansă la calificarea directă la Mondial.
Numărul de echipe de la Cupa Mondială 2026 va creşte de la 32 la 48 de echipe, iar UEFA a primit trei locuri în plus: vor fi 16 echipe europene în loc de 13, ca până acum.
Astfel, a fost modificată şi procedura de calificare. Vor fi 12 grupe preliminare care vor avea în componenţă patru sau cinci echipe. La Mondiale vor merge toate câştigătoarele de grupă, iar echipele de pe locul doi participă la baraj.
Alături de cele 12 formaţii care merg din preliminarii vor merge şi cele mai bune patru formaţii din Liga Naţiunilor (în afara celor care s-au calificat direct sau care au asigurat barajul din preliminariile clasice), fiind şanse mari ca România să fie acolo pe acest traseu, în cazul unei evoluţii modeste în preliminarii.
Cele 16 formaţii rămase vor fi împărţite în patru turnee de baraj, care se vor juca în sistem semifinală-finală, într-o singură manşă. Cele patru învingătoare merg la turneul final.
România va porni în preliminariile clasice din urna a doua şi speră la o tragere la sorţi accesibilă, astfel încât să aibă o şansă bună cu echipa din prima urnă. Ideal ar fi ca şi din urnele a 3-a şi a 4-a să nu vină cea mai puternică echipă.
Urnele se stabilesc în funcţie de coeficientul fiecărei echipe naţionale şi configuraţia finală va fi cunoscută 100% după ce se vor încheia meciurile din Liga Naţiunilor, în luna noiembrie.
Urna 1:
Urna 2:
Urna 3:
Urna 4:
Urna 5:
Vor fi 12 echipe de câte patru sau cinci echipe în preliminariile CM 2026. Grupele care au în componenţă cinci echipe vor începe preliminariile în martie 2025, cele care au patru echipe vor începe în luna septembrie a anului viitor.
Au mai rămas trei etape de disputat în Liga Naţiunilor şi urnele ar putea suferi permutări. Ar trebui să se întâmple un dezastru ca România să coboare din urna a doua, eşecuri pe linie coroborate cu victorii ale Scoţiei, care va întâlni adversari de calibru.
Preliminarii:
Turneele de baraj: