Naționala de handbal feminin a României a câștigat Trofeul Carpați, după ce a învins reprezentativa Austriei, scor 41-35, în ultimul meci al turneului ce a avut loc la Bistrița.
La fel ca și în primele două întâlniri, selecționerul Florentin Pera a menajat-o și de această dată pe superstarul Cristina Neagu. În absența acesteia, cea mai bună marcatoare a fost Buceschi, cu 9 goluri. Celelalte reușite au fost semnate de Laslo 6, Pintea 5, Popa 5, Ostase 4, Bazaliu 3, Badea 3, Dincă 2, Seraficeanu 2, Dindiligan 1 și Gogîrlă 1. O evoluție bună a avut și portărița Daciana Hosu.
Naționala României va pleca la Campionatul Mondial în 28 noiembrie, de la Cluj-Napoca. Competiția este găzduită de Danemarca, Norvegia și Suedia (29 noiembrie – 18 decembrie), iar ”tricolorele” vor juca în grupa E, la Herning, cu Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) și Danemarca (5 decembrie).
Naționala de handbal feminin a României a învins fără prea mari probleme Portugalia, scor 32-22, în al doilea meci de la Trofeul Carpați 2023. Antrenorul Florentin Pera a testat mai multe scheme de joc și încearcă să creioneze echipa de bază pentru turneul final care va debuta pe 1 decembrie pentru România, contra naționalei din Chile.
Într-o sală Polivalentă plină în Bistrița, chiar și fără Cristina Neagu, menajată, handbalistele lui Pera au încasat doar 7 goluri în prima repriză și au intrat la cabine cu un avantaj de 17-7. Au fost rulate în poartă, pe rând, Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu și Elena Șerban, însă doar trei dintre acestea vor prinde un loc la Mondial. Sâmbătă, de la ora 17:30, România se va duela cu Austria.
Echipa naţională de handbal feminin a României se pregăteşte pentru Campionatul Mondial la trofeul Carpaţi. La Bistriţa, Florentin Pera va definitiva lotul pentru turneul final, care va începe pe 30 noiembrie.
În primul meci de la trofeul Carpaţi, România s-a impus cu 33-28 în faţa Elveţiei. Începutul a fost echilibrat, dar apoi naţionala noastră s-a desprins de la 4-4 până la 9-4, graţie unei prestaţii excelente a Dianei Ciucă.
Portarul Rapidului a marcat şi două goluri din poartă în poartă, confirmând forma excelentă pe care o traversează. Româncele au intrat la cabine cu un avans de nouă goluri, scor 20-11.
Elveţia a revenit în partea secundă de la +9 la +3, 25-22. “Tricolorele” au scăzut turaţia în partea secundă, dar a fost de ajuns pentru a obţine o victorie clară, scor 33-28, în primul meci al turneului.
Româncele vor mai juca împotriva Portugaliei şi Austriei, pe 24 şi 25 noiembrie, iar apoi Florentin Pera va anunţa lotul final care se va deplasa la Campionatul Mondial de handbal feminin, care va începe pe data de 30 noiembrie.
Programul de la trofeul Carpaţi:
Cristina Neagu nu va juca la trofeul Carpaţi. Interul stânga a suferit o accidentare la genunchi şi trage tare să fie recuperată 100% pentru meciul inaugural al României la Mondial, împotriva naţionalei din Chile, pe 1 decembrie.
Florentin Pera va mai lăsa acasă două jucătoare din lotul de 20 convocat pentru trofeul Carpaţi. Cel mai probabil este vorba de un portar, având în vedere că are patru în lot, şi o jucătoare de câmp.
România va juca toate meciurile de la Campionatul Mondial la Herning. “Tricolorele” vor întâlni Chile, Serbia şi Danemarca în grupa preliminară, iar obiectivul este calificarea în faza sferturilor de finală.
Culoarul “tricolorelor” este unul bun, chiar dacă este în grupa preliminară cu una dintre ţările gazdă. Germania, Polonia şi Japonia au cele mai mari şanse de a fi adversarele României în grupele principale.