Sport

România, după 27 de ani la Euro de handbal masculin?! Doar un cataclism îi mai poate împiedica pe “tricolorii” lui Xavi Pascual

România a pierdut scor 30-35, cu Austria, dar a primit un cadou din Feroe. Astfel, înainte de ultima etapă, "tricolorii" sunt ca şi calificaţi la Campionatul European din 2024.
27.04.2023 | 18:09
Romania dupa 27 de ani la Euro de handbal masculin Doar un cataclism ii mai poate impiedica pe tricolorii lui Xavi Pascual
Secvenţă din confruntarea România - Austria. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
27-04-2023
15:18

România, ca şi calificată la Campionatul European din 2024! Cadou primit de la Feroe

Chiar dacă a pierdut împotriva Austriei, România este ca şi calificată la Campionatul European de handbal masculin din 2024. “Tricolorii” joacă duminică, de la ora 19:00, cu Ucraina şi au două puncte mai mult decât adversara, plus o victorie la opt goluri în ultimul meci direct (33-25). Feroe are tot patru puncte, dar are o deplasare infernală în Austria, liderul şi câştigătoarea grupei. 

România se califică după 27 de ani la Campionatul European chiar şi cu o înfrângere la şapte goluri în faţa Ucrainei, atâta timp cât Insulele Feroe nu scot un rezultat pozitiv în Austria. Dacă înving duminică, “tricolorii” se califică indiferent de celelalte rezultate.

Clasament: 

Clasamentul grupei preliminare.
Clasamentul grupei preliminare.

Austria nu a avut emoţii în Sala Dinamo în faţa naţionalei României, în penultimul meci din preliminariile Campionatului European. Totul se va decide duminică, la Gummersbach, în meciul Ucraina – România.

România, săptămână decisivă pentru Euro!

Săptămână decisivă pentru “tricolorii” lui Xavi Pascual. România era aproape de calificarea la Euro de handbal masculin după 27 de ani, înaintea meciurilor cu Austria şi Ucraina.

ADVERTISEMENT

Deşi, miza este importantă pentru handbalul românesc, fanii nu s-au înghesuit în Sala Dinamo pentru meciul împotriva Austriei, liderul grupei. Nu au fost mai mult de 1000 de fani prezenţi în tribune, atmosfera fiind una de vacanţă, nicidecum de meci de calificare la Euro.

Multe locuri goale în tribunele Sălii Dinamo. Sursa: Fanatik
Multe locuri goale în tribunele Sălii Dinamo. Sursa: Fanatik

Poate şi faptul că înfruntarea a fost programată în zi lucrătoare, la ora 17:30, a contribuit la această penurie de fani. Nu au lipsit însă persoane importante din handbalul şi sportul românesc, preşedintele FRH Constantin Din, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, dar şi foste glorii precum Cristian Gaţu sau Radu Voina.

ADVERTISEMENT
Constantin Din şi Mihai Covaliu, în tribune la România - Austria. Sursa: Fanatik
Constantin Din şi Mihai Covaliu, în tribune la România – Austria. Sursa: Fanatik

Start excelent pentru “tricolori”!

O victorie împotriva Austriei ne-ar fi apropiat mult de turneul final, în condiţiile în care am fi păstrat un avans de cel puţin după puncte faţă de Ucraina, înaintea meciului lor direct cu Feroe. Dar, chiar dacă Austria este calificată, nu a venit pentru relaxare la Bucureşti.

Startul a fost excelent pentru “tricolori”. Humet, Kuduz şi Stănciuc au străpuns apărarea adversă şi România s-a desprins la 5-2 în minutul 6. Echipă mai experimentată, Austria a reuşit să revină printr-un joc colectiv excelent.

ADVERTISEMENT
Ante Kuduz, cel mai bun jucător al
Ante Kuduz a început excelent meciul. Sursa: Fanatik

Moment de panică în prima repriză! Portarul advers, scos pe braţe

Adversarii şi-au ridicat nivelul jocului şi după 18 minute, scorul a fost egal 11-11. Florian Kaiper, portarul titular a suferit o accidentare gravă în prima parte şi a fost cărat pe braţe în afara terenului de colegi. Chiar şi aşa, Austria a intrat în controlul meciului.

Florian Kaiper a suferit o accidentare urâtă în prima repriză. Sursa foto: Fanatik
Florian Kaiper a suferit o accidentare urâtă în prima repriză. Sursa foto: Fanatik

Au trecut la conducere în minutul 20 (12-13) şi nu au mai lăsat hăţurile din mână în prima parte. Nu a fost seara lui Ionuţ Iancu, cel care ne-a scos în atât de multe ocazii. Nici înlocuitorul Dan Vasile nu a făcut o partidă reuşită, ba chiar a încasat câteva goluri uşoare în finalul primei părţi, spre disperarea colegilor.

ADVERTISEMENT

Ratări exasperante pentru “tricolori”! Austria s-a desprins imediat

În repriza secundă, Austria a rămas în control, deşi România a avut câteva oportunităţi excelente de a echilibra situaţia pe tabelă. Dar ratările au fost, la un moment dat, exasperante, iar “tricolorii” nu au profitat.

În loc să revină la un gol, diferenţa a urcat din nou la patru lungimi (24-28), cu 10 minute înainte de final. S-a lăsat din nou liniştea în Sala Dinamo, după câteva minute de speranţă.

România, înfrângere cu Austria! Meciul cu Ucraina devine decisiv pentru calificarea la Euro

Austria a controlat fără emoţii finalul şi s-a impus cu scorul de 35-30. În aceste condiţii, meciul de duminică împotriva Ucrainei devine decisiv pentru calificarea la Campionatul European.

Bucuria austriecilor, la finalul meciului câştigat cu România.
Bucuria austriecilor, la finalul meciului câştigat cu România.

Confruntarea se va juca duminică, de la ora 19:00, în Germania, la Gummersbach. Dacă adversarii se impun în Feroe, Ucraina şi România vor avea acelaşi număr de puncte înaintea meciului direct, câte patru. Învingătoarea merge la Euro, “tricolorii” fiind avantajaţi în caz de egalitate de puncte după 33-25 în meciul tur.

  • 7 goluri a marcat Nistor, golgheterul României în meciul cu Austria
  • 16% a fost procentajul lui Ionuţ Iancu (4 şuturi parate din 24)
ADVERTISEMENT