Naționala de fotbal a României joacă, la această oră, meciul cu Islanda, în penultima etapă a Grupei J din preliminariile Campionatului Mondial 2022, care va avea loc în Qatar.
Accesul spectatorilor în tribune a fost interzis, ca o consecință a restricțiilor impuse de autorități din cauza creșterii infectărilor cu COVID-19.
Cu toate acestea, în tribune și-au făcut simțită prezența trei persoane, două dintre acestea fiind dotate cu tobe, pentru a asigura, atât cât se poate, fondul sonor într-un stadion lipsit de suporteri.
De asemenea, în tribune au apărut și trei mascote ale echipei naționale.
Autocarul cu naționala de fotbal a României a ajuns la stadionul Steaua cu aproximativ o oră și jumătate înainte de partida cu Islanda, din pentultima etapă a preliminariilor pentru Campionatul Mondial 2022, care va avea loc în Qatar.
La meciul care începe 21.45 accesul spectatorilor în tribune nu este permis, dar 20 de fani au dorit să fie alături de tricolori chiar și în aceste condiții. Ei i-au așteptat pe elevii lui Mirel Rădoi, iar la apariția autocarului au scandat și au afișat un banner pe care scria: „Cu mâna la inimă și imnul pe buze / Jucați azi ca și cum am fi în peluze”.
Fotbaliștii convocați de Mirel Rădoi pentru dubla decisivă cu Islanda și Liechtenstein și-au ales numerele cu care vor evolua în meciurile la capătul cărora speră să prindă barajul de calificare la turneul final al Cupei Mondiale din Qatar.
În linii mari, ”tricolorii” au mers pe continuitate. Astfel, Niță va evolua cu numărul 1, iar Chiricheș (6), Alx Maxim (10), Hagi (140, sau Răzvan Marin (18) și-au păstrat numerele cu care ne-au obișnuit la meciurile echipei naționale.
Numărul 9, purtat de obicei de vârful de careu, cel de la care suporterii așteaptă gol, sau goluri, s-a întors la George Pușcaș, după ce la ultima reprezentație a ”tricolorilor” a fost purtat de Andrei Ivan.
Enes Sali, jucătorul surpriză convocat de Mirel Rădoi, nu a prins lotul de 23 pentru acest meci, ipostază în care se mai află portarul Horațiu Moldovan (Rapid) și fundașul Virgil Ghiță (Farul).
Unul dintre jucătorii de la care selecționerul Mirel Rădoi și suporterii echipei naționale așteaptă momente de geniu în jocurile cu Islanda și Liechtenstein este Nicolae Stanciu.
Mijlocașul ofensiv a fost provocat să-și comenteze cele 11 reușite sub ”tricolor”. Fotbalistului i-a fost greu să decidă care a fost cel mai frumos gol, dar prima reușită i-a rămas în suflet. Stanciu a marcat la chiar prima apariție în tricoul echipei naționale, în 2016.
”Golul acesta e special pentru mine, a fost la debut pentru echipa națională, cred că la 19 minute după ce am intrat după pauză. Îți dai seama, mă simțeam de parcă toată lumea era a mea, a fost și golul victoriei”, a spus Stanciu pentru FRF TV.
În total Nicolae Stanciu a marcat 11 goluri pentru România, iar unul dintre cele mai frumoase a fost chiar împotriva Islandei, în actuala campanie de calificare, în victoria ”tricolorilor”, scor 2-0.
”A fost după un contraatac foarte rapid. Pe mine m-a prins faza sus pentru că era după un corner al islandezilor. Acolo trebuie eu să rămân. Mă bucur că nu a fost ofsaid. A fost golul de 2-0 care a închis meciul şi ne-a dus în lupta pentru calificare. A fost un contraatac perfect”, a spus Stanciu.
Fotbalistul a adăugat că în acest moment al preliminariilor nu mai contează dacă România va juca spectaculos, sau la rezultat, ci doar cele 6 puncte puse în joc în meciurile cu Islanda și Liechtenstein.
”Tot ce îmi doresc e să facem un joc bun ca echipă. E mai puţin important cine marchează. La final, dacă vom câştiga nici modul cum am jucat sau cum am câştigat nu vor conta. Avem nevoie doar de cele 3 puncte joi şi apoi duminică. Va fi mai puţin important dacă jucăm fotbal bun sau nu. Important e să luăm punctele”, a încheiat Stanciu.
Conform protocolului UEFA, jucătorii care nu sunt vaccinați trebuie să facă teste PCR pentru despitarea COVID-19 în vederea disputării ultimului meci din grupă cu Liechtenstein.
Dacă totul va fi în regulă, după aflarea rezultatelor, naționala României va pleca vineri spre Vaduz, unde va disputa duminică, 14 noiembrie, meciul decisiv de calificare la barajul pentru Campionatul Mondial.
Jucătorii lui Mirel Rădoi au efectuat antrenamentul de seară înaintea duelului cu Islande, „tricolorii” fiind concentrați la maximum pentru duelul cu nordicii.
În cazul unei victorii, România este la o jumătate de pas de barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar, ținând cont de faptul că ultimul meci va fi în deplasare cu Liechtenstein.
Jucătorii naționalei s-au pregătit corespunzător și așteaptă cu nerăbdare duelul de pe stadionul Steaua.
Un mesaj venit din afara bazei sportive a întrerupt, preț de câteva secunde, antrenamentul oficial al elevilor lui Mirel Rădoi înaintea partidei cu Islanda. „România, suntem praf dacă nu batem Islanda!”, a strigat cineva, moment în care întreaga delegație a izbucnit în râs.
De altfel, buna dispoziție a fost cuvântul de ordine pe toată durata ședinței de pregătire, semn că „tricolorii” nu resimt presiunea mizei uriașe a dublei din următoarele zile: ocuparea locului al doilea din Grupa J, care asigură prezența la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022.
„Tricolorii” lui Mirel Rădoi au înregistrat până acum cifre impresionante în drumul spre Qatar. Concret, vorbim despre nu mai puțin de 935 de kilometri alergați în toate cele 8 meciuri disputate în preliminariile CM din 2022.
Practic, fiecare component al primei reprezentative a bifat, în medie, câte 117 kilometri pe meci. Rămâne de văzut, însă, dacă vor reuși să mențină acest ritm și în dubla cu Islanda, respectiv Liechtenstein, decisivă pentru prezența la baraj.
În formulă completă, ”tricolorii” se pregătesc la intensitate maximă pentru jocul de mâine, de pe stadionul Steaua. Mirel Rădoi a intrat și el în horă.
Fotbaliștii nu l-au menajat, iar selecționerul a stat mai mult pe jos decât în picioare. S-au lucrat intensiv mai ales fazele de finalizare la care au excelat Hagi, Man, Sali și Alibec.
”Tricolorii” au primit și rezultatele ultimelor teste anti-COVID. Toate sunt negative.
Mirel Rădoi a avut marți, 9 noiembrie, primul antrenament în formulă completă de la reunirea lotului în vederea meciurilor decisive cu Islanda și Liechtenstein.
Faza superbă l-a avut în prim plan pe Răzvan Marin care a driblat ce i-a venit în cale și a fost urmată de nu mai puțin de șase suturi la poartă în 12 secunde, un adevărat bombardament la care Manea-Vlad-Rus-Ghiță au rezistat cu brio și au evitat golul.
Antrenamentul de marți al „tricolorilor” a fost un bun prilej pentru Denis Alibec și Alexandru Maxim să-și regleze tirul înaintea duelului decisiv cu Islanda. Cei doi s-au întrecut în superexecuții la Mogoșoaia, semn că se află într-o formă de zile mari.
Și nu doar ei au reușit să-l impresioneze pe Mirel Rădoi. Puteți admira șuturile „tricolorilor apăsând butonul „play” al videoclipului de mai sus.
Marți dimineață, „tricolorii” au efectuat, pe o ploaie torențială și aproximativ 7 grade Celsius, prima ședință de pregătire înaintea duelului cu Islanda. Un bun prilej pentru Mirel Rădoi să pună la punct anumite aspecte tactice și, totodată, să-și obișnuiască elevii cu vremea potrivnică.
Chiar dacă nu sunt anunțate precipitații, la ora meciului nu vor fi mai mult de 3 grade Celsius. Vorbim, practic, despre valori termice cu care jucătorii adverși se confruntă adesea, dat fiind faptul că provin dintr-un stat nordic.
Jucătorii echipei naționale, nevaccinați, s-au imunizat în această dimineață, în cantonamentul din baza de pregătire de la Mogoșoaia.
Cu acest prilej rata fotbaliștilor vaccinați anti-COVID, așa cum prevede protocolul UEFA, a ajuns la 80%, în vreme ce staff-ul lui Mirel Rădoi este imunizat 100%.
”În această dimineață, jucătorii nevaccinați din lot au fost testați PCR înainte de duelul cu Islanda, conform protocolului UEFA. Peste 80% dintre tricolori sunt vaccinați împotriva COVID-19, în timp ce procentul vaccinaților din staff-ul tehnic, medical și de suport este de 100%!”, a anunțat federația Română de Fotbal, pe pagina oficială de Facebook.
Jucătorii echipei naționale au avut parte de o surpriză la antrenamentul desfășurat luni seara în baza sportivă de la Mogoșoaia. Pe gazon și-a făcut apariția noua mascotă a echipei naționale, ”Ciobănescul carpatin”.
Alături de acesta, pe teren au alergat și câțiva pui din rasa amintită, spre deliciul fotbaliștilor care nu au ratat ocazia de a imortaliza momentul.
Noua mascotă a intrat și ea în programul naționalei. A schimbat pase cu jucătorii convocați de Mirel Rădoi, ba chiar și-a încercat tăria șuturilor la poartă. Nici cățelușii nu au stat departe de minge.
În prima sa zi alături de lotul naționalei României, Enes Sali a avut parte de un interviu inedit, față în față cu cel mai tânăr tricolor „all-time”, Cristi Manea. Chiar dacă puștiul de 15 ani îi „amenință” recordul, fundașul CFR-ului nu este deloc deranjat, ba chiar îi așteaptă cu nerăbdare debutul în tricoul primei reprezentative.
„Pentru mine, experiența de la debut a fost una dintre cele mai frumoase. Nu mă gândeam ca la o vârstă atât de fragedă să debutez la echipa națională mare. A fost o onoare, având în vedere că m-am schimbat cu niște jucători foarte importanți ai fotbalului românesc. M-aș bucura foarte mult ca Enes să-mi ia locul, pentru că avem nevoie de jucători tineri, să le dăm încredere.
Sunt curios dacă are emoții. Prima mea zi în cantonament a fost emoționantă, pentru că jucasem doar câteva meciuri în Liga 1, la Viitorul și să faci pasul direct în echipa mare, cu niște jucători importanți veniți din campionate puternice….
Am avut destule emoții. Țin minte că Ciprian Marica m-a luat în cameră cu el, chiar dacă stătea singur. Mi-a zis ‘tu stai cu mine’, mi-a dat încredere. Nu m-am simțit inferior”, a declarat Cristi Manea.
De cealaltă parte, Enes Sali s-a declarat onorat de această convocare și nu s-a sfiit să dezvăluie numele tricolorului cu care și-ar dori să împartă camera, de îndată ce virusul Sars-CoV-2 nu va mai fi o amenințare. „Cred că am puține emoții, dar nu cred că mă afectează. Sper să joc cât mai bine. Este o onoare să fiu aici. Mă simt foarte fericit pentru această convocare. Am vorbit și cu băieții, m-au felicitat. Cred că o să mă descurc. Îmi plac Răzvan Marin, Stanciu, Ianis. Mi-ar fi plăcut să stau în cameră cu Ianis”, a spus mijlocașul Farului.
Meciul naționalei de fotbal a României cu Islanda se apropie cu pași repezi, iar elevii lui Mirel Rădoi au nevoie de victorie joi, în meciul care se va juca pe stadionul Steaua, de la ora 21:45.
Cum a ajuns în cantonamentul primei reprezentative, Ianis Hagi a și fost premiat. El a fost desemnat, de către fanii care au votat pe platforma peluzatricolora.ro, „Tricolorul lunii octombrie”, informează frf.ro.
Mijlocașul echipei scoțiene Glasgow Rangers a fost votat de 40,86 % dintre cei care au participat la sondaj, pe locurile următoare situându-se Andrei Ivan – 24,77%, Olimpiu Moruțan – 13,62%, Valentin Țicu – 11,61%, David Miculescu – 5,12%, Alexandru Mitriță – 3,47% și Dan Nistor.
Ianis Hagi a câștigat pentru a treia oară trofeul, după lunile februarie și mai. Cele mai multe distincții, cinci, a primit portarul Florin Niță (în lunile martie, iunie, iulie, august și septembrie), iar Dennis Man și Răzvan Marin – câte una (în ianuarie, respectiv, în aprilie).
Primii patru jucători s-au alăturat lotului condus de Mirel Rădoi încă de duminică seară: Alexandru Maxim, Alin Toșca, Andrei Rațiu și Dragoș Nedelcu.
Aceștia au efectuat o sedință de pregătire, mai lejeră, la baza de pregătire a “tricolorilor”. Luni se vor alătura lotului și ceilalți jucători convocați de Mirel Rădoi pentru “dubla” cu Islanda și Liechtenstein.
În perioada 11 – 16 noiembrie Europa este chemată pentru ultimul calup de două meciuri ale echipelor naţionale în preliminariile CM 2022, ufrmând a se decide toate cele zece câştigătoare de grupe calificate direct la turneul final din Qatar, precum şi cele zece formaţii de pe locurile secunde, care împreună cu cele mai bune două reprezentative din Liga Naţiunilor, care nu au obţinut nici calificarea directă nici loc de baraj să alcătuiască un prim baraj iar apoi cele şase câştigătoare ale dublului baraj să joace între ele, tot tur-retur, pentru a desemna ultimele trei naţionale europene care vor fi prezente la turneul final al CM.
Naţionala României a reuşit prin campania din această toamnă să repare traseul mai puţin bun avut în prima parte a calificărilor în grupa J şi în momentul de faţă, cu două meciuri înainte de căderea cortinei, ocupă locul secund, câştigând dreptul de a merge la baraj pentru moment. Însă atât Armenia cât şi Macedonia de Nord se află foarte aproape şi pot să emită pretenţii justificate în continuare.
Asta pentru că orice punct pierdut de tricolori în ultimele două jocuri ar putea fi fatal în aceste condiţii. Mai avem de jucat acasă cu Islanda, joi, 11 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua şi în deplasare în Liechtenstein, duminică, 14 noiembrie, doar grupa J având programare în această zi, înaintea tuturor celorlalte grupe din Europa.
Cu două victorii România va fi sigură sută la sută de prezenţa la primul baraj unde însă şansele de a primi statut de cap de serie sunt extrem de mici. Dar, până la urmă important este să terminăm pe locul 2 şi abia apoi vom avea suficient timp să vedem cu cine ne vom măsura forţele în primul baraj.
La prima vedere sunt două partide accesibile pentru jucătorii convocaţi de Mirel Rădoi, pentru că am învins Islanda în septembrie chiar la Reykjavik cu scorul de 2-0 iar Liechtenstein, orice s-ar spune este o reprezentativă pe care dacă nu reuşeşti să o baţi e bine să te laşi de fotbal.
Doi sunt însă factorii care pot perturba destul de mult evoluţia tricolorilor în aceste meciuri. Primul este faptul că meciul cu Islanda se va juca fără spectatori, ca urmare a deciziei autorităţilor sanitare de a interzice din nou accesul publicului la manifestaţii sportive, chiar şi pentru cei care ar putea prezenta certificatul verde de vaccinare completă.
FRF a sperat că totuşi autorităţile vor înţelege importanţa partidei cu Islanda şi a pregătit 14.000 de bilete pentru a fi vândute la capacitatea de 65.000 de locuri a Arenei Naţionale din Bucureşti, dar Raed Arafat a stopat toate speranţele federalilor anunţând că sănătatea oamenilor e mai presus de orice alt interes şi nu se va face nici un fel de derogare.
Al doilea factor este de natură mentală şi se referă la puţin inspirata idee a selecţionerului Mirel Rădoi de a anunţa plecarea sa de la echipa naţională imediat ce se vor încheia aceste două jocuri, adică se vor pune punct preliminariilor CM în zona europeană. Ceea ce înseamnă că nu intenţionează să fie pe bancă la meciurile de baraj. O decizie ca aceasta poate avea implicaţii neplăcute la nivel mental pentru jucători.
Naţionala Islandei vine la Bucureşti cu un lot din care lipsesc foarte mulţi jucători importanţi. Scandalul sexual de la lot a a lăsat urmări adânci şi căpitanul Sigurdsson, care juca la Everton, în Premier League, este şi acum anchetat sub acuzaţia de pedofilie. Cu foarte multe nume mai puţin obişnuite cu echipa naţională şi chiar cu jucători convocaţi în premieră Islanda este o naţională vulnerabilă, factor de care ar trebui să profite decisiv ai noştri.
Sigur, asta nu înseamnă că insularii vin la Bucureşti doar să facă act de prezenţă, dar având multe absenţe din rândul jucătorilor importanţi este clar că au o forţă mult redusă decât în condiţii normale. România se prezintă ca nucleu de bază cam cu aceeaşi jucători utilizaţi şi în partidele precedente, din septembrie şi octombrie.
Marea surpriză din lotul lui Mirel Rădoi este convocarea în premieră a puştiului Enes Sali de la Farul Constanţa, care are numai 15 ani şi a jucat în şapte meciuri ale echipei sale de club, reuşind să înscrie şi un gol magnific. Se pare că decizia lui Rădoi a fost luată pentru a-i acorda minute în Liechtenstein şi astfel de a bloca posibilitatea ca Turcia sau Canada, reprezentative pentru care Sali ar putea evolua având tatâ turc şi fiind născut în Canada, să îl mai poată revendica.
Din lotul convocat de Rădoi lipseşte vârful FCSB, Claudiu Keşeru, care a fost la meciurile din octombrie, dar a revenit Dennis Alibec şi acesta a fost preferat deşi prestaţiile sale nu s-au ridicat nici un moment la nivelul aşteptat de la acest atacant foarte talentat, dar şi foarte capricios.
Este însă certă absenţa lui Alexandru Mitriţă, atacantul lui Răzvan Lucescu la PAOK Salonic, dar selecţionerul a mai primit veşti proaste din Cehia referitor la Nicolae Stanciu care s-ar fi accidentat joi la antrenamentul de încălzire de dinaintea jocului cu Maccabi Haifa din Conference League şi din Italia, despre Vlad Chiricheş.
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga), Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Farul Constanța,), Horațiu Moldovan (FC Rapid )
FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj), Andrei Rațiu (Huesca), Vlad Chiricheș (Sassuolo ), Ionuț Nedelcearu (Crotone), Adrian Rus (Fehérvár ), Andrei Burcă (CFR Cluj), Virgil Ghiță (Farul Constanța ), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova)
MIJLOCAȘI: Dragoș Nedelcu (Fortuna Düsseldorf | Germania), Răzvan Marin (Cagliari | Italia), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia), Nicolae Stanciu (Slavia Prag), Olimpiu Moruțan (Galatasaray), Ianis Hagi (Rangers), Florin Tănase (FCSB), Dennis Man (Parma), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia), Enes Sali (Farul Constanța)
ATACANȚI: George Pușcaș (Reading | Anglia), Andrei Ivan (Universitatea Craiova), Denis Alibec (CFR Cluj)