News

România, locul 1 în Europa la accidente rutiere cu morți și răniți. Care este rata din 2020

26.04.2021 | 15:37
Romania locul 1 in Europa la accidente rutiere cu morti si raniti Care este rata din 2020
România, locul 1 în Europa la accidente rutiere cu morți și răniți. Care este rata din 2020. Sursa foto: universul.net
ADVERTISEMENT

România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană (UE) când vine vorba de accidentele rutiere soldate cu morți și răniți. Rata din 2020, unul în scădere la nivel continental, menține țara noastră pe acest loc fruntaș nedorit.

Potrivit ultimelor statistici oficiale, România a raportat un număr de 85 de victime la un milion de locuitori, numărul victimelor din țara noastră fiind dublu față de media Uniunii Europene (42). Pe următoarea poziție în acest clasament se află Letonia, urmată fiind de Bulgaria.

ADVERTISEMENT

La polul opus, cele mai sigure șosele sunt cele nordice. La acest capitol pozitiv se remarcă țările scandinave, Suedia și Norvegia, cu câte 18 decese în anul precedent.

România, locul 1 în Europa la accidente rutiere cu morți și răniți

În 2020, un an dominat de pandemie, cu reguli stricte de carantină și izolare în majoritatea statelor, au fost raportate cu 4.000 mai puține accidente rutiere mortale în Uniunea Europeană față de 2019.

ADVERTISEMENT

Din păcate, România rămâne de departe țara cu cele mai multe accidente soldate cu victime. În acest moment, țara noastră are cea mai mare rată de accidente rutiere fatale din UE: 85 la un milion. Cele mai sigure drumuri din UE sunt cele din Suedia, în care rata mortalității este de 18/1 milion.

  • 85 de morți la un milion de locuitori e media din România pe 2020
  • 42 de morți la un milion de locuitori e media din UE pe 2020
  • 18 morți la un milion de locuitori e media din Suedia și Norvegia pe 2020
ADVERTISEMENT

Comisia Europeană a dat publicității, în această lună, date provizorii privind accidentele rutiere mortale în UE din anul 2020, care arată că Europa este continentul cu cele mai sigure drumuri din lume.

Cifrele mai arată o scădere a deceselor rutiere cu 17% față de cele din 2019, deși impactul pandemiei în reducerea traficului nu poate fi măsurat clar.

ADVERTISEMENT

Țara vecină, Bulgaria, a reușit să reducă cu 40% numărul accidentelor cu morți în perioada 2010- 2020 și acum se află pe poziția a treia în clasament, cu 67 de victime, având șanse reale să treacă pe poziția a patra și să depășească Polonia. Bulgaria a fost mult timp pe prima poziție în clasamentul UE al victimelor, până să fie depășită de România.

Pe poziția a doua a clasamentului se află acum Letonia, cu 74 de victime la un milion de locuitori.

La polul opus al siguranței în trafic se remarcă țările nordice, Suedia și Norvegia, cu câte 18 victime pe an, dar și Malta (21), Islanda (22), Elveția (26), Danemarca (27) sau Spania (29).

Numărul de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori – date provizorii pentru 2020 oferite de Comisia Europeană:

România, locul 1 în Europa la accidente rutiere cu morți și răniți. Sursa foto: Comisia Europeană
România, locul 1 în Europa la accidente rutiere cu morți și răniți. Sursa foto: Comisia Europeană

Care este impactul pandemiei asupra numărului de accidente

Potrivit sursei citate, reducerea volumelor de trafic, ca urmare a pandemiei de COVID-19, a avut un impact clar, deși nemăsurabil, asupra numărului de accidente rutiere mortale.

Mersul cu bicicleta a cunoscut o creștere semnificativă în popularitate și numeroase orașe din întreaga lume au realocat (temporar) spațiu rutier cicliștilor și pietonilor. Această evoluție încurajatoare poate avea un impact pozitiv considerabil asupra calității aerului și a schimbărilor climatice și, în același timp, creează noi provocări în materie de siguranță rutieră.

”La nivelul UE, aproximativ 70 % din accidentele rutiere mortale din zonele urbane implică participanți la trafic vulnerabili, printre care se numără pietonii, motocicliștii și bicicliștii.

Abordarea siguranței rutiere în mediul urban este, prin urmare, un domeniu-cheie de interes, iar Comisia dorește să se asigure că siguranța rutieră este luată în considerare în toate etapele planificării mobilității urbane.

Siguranța rutieră va fi un element important al noii inițiative privind mobilitatea urbană care urmează să fie prezentată de Comisie în cursul acestui an. În acest sens, două capitale europene, Helsinki și Oslo, au marcat o etapă importantă, ajungând la zero decese pentru pietoni și bicicliști în 2019, citând reducerea vitezei ca factor esențial pentru acest progres”, anunță CE.

ADVERTISEMENT
Tags: