România este țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe victime provocate de poluare, arată un raport recent al Agenției Europene de Mediu.
Poluarea aerului rămâne o cauză principală a deceselor premature în majoritatea țărilor europene. Chiar dacă s-au făcut multe progrese în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Agenţia Europeană de Mediu (AEM) a publicat luni, 23 noiembrie, un raport îngrijorător, relatează dpa.
În țara noastră aerul nociv provoacă 20% dintre decese. În schimb, în Danemarca sau Suedia, procentul coboară la 10%.
Fiecare al 5-lea deces din țara noastră are legătură cu aerul toxic. În țările ”curate”, precum Danemarca și Suedia, doar un deces din 10 este atribuit poluării.
Peste 20.000 de români mor în fiecare an din cauza poluării. Doar în Capitală, aproximativ 12.000 de persoane își pierd viața. Patru orașe din România sunt în top 5 în Uniunea Europeană la capitolul poluare. Este vorba de Timișoara, Brașov, și, evident, București, conform Digi24.
Toate țările rămân afectate. Se estimează că 417.000 de decese premature înregistrate în 2018, în UE, au fost legate de poluarea cu particule, a precizat AEM. Poluarea cu particule este un amestec de particule minuscule şi picături de lichid formate din mai multe componente, inclusiv acizi, metale şi particule de praf şi sol.
Bucureștiul este asediat de aer toxit în fiecare săptămână. Episoadele de poluare masivă se repetă, iar garda de mediu are în general explicații timide.
“În această seară (sâmbătă seară – n.r.), pe fondul unei inversiuni termice şi a unui calm atmosferic, senzorii de măsurare a calităţii aerului din reţelele alternative au sesizat în Bucureşti şi împrejurimi depăşiri ale valorilor acceptate”, spuneau reprezentanţii Gărzii acum 3 săptămâni, încercând să explice de ce senzorii au indicat valori alarmante.
“Comisarii s-au deplasat în comuna Berceni, pe strada Tuberozelor şi în împrejurimi, pe strada Nicolae Labiş şi nu s-au identificat surse de poluare, uşor miros de la groapa de gunoi. Niciun foc. Deplasarea s-a făcut pe străzile dintre cei doi senzori, senzori ce nu au putut fi identificaţi pe stradă. Probabil sunt în curţile oamenilor”, au completat ulterior.