România este neînvinsă de Suedia în meciurile oficiale, însă ultima confruntare directă de la un turneu final este de tristă amintire pentru fanii tricolorilor. De-a lungul timpului, cele două selecţionate s-au întâlnit de trei ori în cadru oficial, iar românii s-au impus de două ori, în timp ce al treilea meci s-a terminat, după 120 de minute, la egalitate.
În meciurile oficiale, România este neînvinsă de Suedia, iar prima confruntare importantă a avut loc în preliminariile pentru Campionatul European din 1984. În urmă cu 37 de ani, tricolorii, antrenaţi pe atunci de Mircea Lucescu, au avut parte de o grupă infernală în calificări. România se lupta cu Italia, campioană mondială en-titre, Suedia, Cehoslovacia şi Cipru.
Primul meci oficial dintre România şi Suedia s-a disputat pe 8 septembrie 1982. Tricolorii veneau după victoria obţinută cu Cipru, scor 3-1, la Hunedoara. Pe stadionul “23 August”, românii obţineau al doilea succes în Grupa a 5-a, după ce învingeau Suedia, scor 2-0. Ioan Andone şi Micheal Klein, “copiii” lui Mircea Lucescu, crescuţi la Corvinul, marcau golurile care aduceau cele două puncte. “Această victorie este preţioasă în primul rând pentru că, aşa cum avea să declare Bearzot (n.r. selecţionerul Italiei), jocul României a fost unul bun, modern, cu momente foarte bune. Privită cu neîncredere de foarte mulţi, tânăra echipa ‘încropită’ a lui Lucescu s-a depăşit pe sine”, scria Ioan Chirilă în cartea “Pe marile bulevarde ale fotbalului”.
Până la a doua partidă cu Suedia, România a învins, la Bucureşti, Italia, scor 1-0, şi echipa lui Mircea Lucescu avea şanse mari la calificarea la EURO 1984. Pe 9 iunie 1983, tricolorii s-au deplasat la Stockholm, iar partida se disputa la o săptămână după ce nordicii învingeau, la rândul lor, campioana mondială din 1982. Înaintea meciului, jurnaliştii suedezi au pornit o adevărată campanie anti-România. Două pagini ale ziarului Expressen erau pline cu caricaturi, iar cu litere de-o şchioapă era trecut titlul: “Aşa faultează românii”. “Nu ştiu dacă Arnesson (n.r. selecţionerul Suediei) a jucat fotbal, nu ştiu dacă a jucat vreodată în echipa naţională, dar mă îndoiesc. Nu cred că un fost fotbalist poate comite o asemenea greşeală. Chestia asta urâtă mă scuteşte de obligaţia unei pregătiri psihologice speciale”, spunea Mircea Lucescu înaintea partidei.
Rodion Cămătaru, atacantul recuperat de Mircea Lucescu, a fost marcatorul singurului gol al meciului, iar România obţinea o nouă victorie de prestigiu. Tricolorii reuşeau o partidă excelentă, iar declaraţia de la finalul meciului a lui Dan Corneliusson era edificatoare. “Cred că am avut mingea vreo 20 de secunde”, susţinea atacantul suedez. La finalul preliminariilor, România obţinea calificarea la Campionatul European din Franţa.
La 11 ani de la victoria obţinută pe “Rasunda”, România şi Suedia s-au întâlnit din nou, de această dată în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994. Tricolorii erau în faţa unei performanţe uriaşe, în timp ce nordicii bifau a doua semifinală mondială, după cea din 1958. Meciul s-a jucat pe 10 iulie 1994, la o temperatură infernală. Spectatorii au trebuit să aştepte 78 de minute pentru primul gol, care a venit în poarta lui Florin Prunea. Tomas Brolin deschidea scorul cu 12 minute înainte de final. Tricolorii s-au aruncat în atac şi Florin Răducioiu a adus egalarea cu un gol marcat în minutul 88. În prelungiri, atacantul lui AC Milan a dat lovitura şi România conducea pentru prima oară pe tabelă. Tot în minutul 101, al golului, Stefan Schwarz vedea al doilea cartonaş galben şi era eliminat. Totul părea o misiune facilă, iar tricolorii vedeau semifinalele. S-a opus Kennet Andersson şi lovitura de cap care l-a păcălit pe Florin Prunea.
https://www.youtube.com/watch?v=tuDLTrICrLw
La loviturile de departajare, Hakan Mild a ratat primul penalty, iar tabăra românilor jubila. La a patra serie, Thomas Ravelli respingea şutul lui Dan Petrescu şi din nou era egalitate. Henrik Larsson înscria pentru 5-4, scorul de la loviturile de departajare, iar Miodrag Belodedici trăgea slab şi portarul suedezilor scoatea mingea trimisă de dublul câştigător al Cupei Campionilor Europeni. România părăsea Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii fără să piardă. În statistica oficială FIFA, meciul din sferturile de finală este consemnat cu rezultatul de la finalul celor 120 de minute, la fel cum se întâmplă cu orice partidă decisă la penalty-uri. “Cel mai trist moment din viaţa mea de fotbalist rămâne eliminarea în faţa Suediei”, avea să declare peste ani Gică Popescu.