România – Norvegia, un meci cât o calificare! Cum joacă selecţionerul Cosmin Contra. Echipa probabilă a tricolorilor

Cristi Coste    Adrian Baciu   
în Breaking news
15/10/2019, 13:38
România – Norvegia, un meci cât o calificare! Cum joacă selecţionerul Cosmin Contra. Echipa probabilă a tricolorilor GALERIE FOTO
România - Norvegia, un meci cât o calificare! Cum va juca Cosmin Contra marți. Echipa probabilă. Sursa foto: sportpictures.eu

România a trecut de Insulele Feroe, scor 3-0, iar acum se îndreaptă către un meci cu Norvegia care se poate dovedi, în funcție de rezultat, decisiv în ceea ce privește păstrarea șanselor la calificare pentru turneul final al Campionatului European din 2020. Față de meciul de sâmbătă de la Torshavn, Cosmin Contra pregătește mai multe schimbări în echipa de start, unele forțate de accidentări, altele de schimbarea tacticii de joc.

România – Norvegia, un meci cât o calificare! Cum joacă selecţionerul Cosmin Contra

Cosmin Contra are în plan nu mai puțin de patru schimbări față de partida din Insulele Feroe. Selecționerul ar putea schimba în primul rând sistemul de joc. De la acel 4-4-2 clasic de acum trei zile, în care Contra a mizat pe o pereche ofensivă Pușcaș-Andone, acum se va trece cel mai probabil la un 4-2-3-1 în care Pușcaș va fi alegerea din avanposturi.

În linia defensivă, accidentările lui Vlad Chiricheș și Dragoș Grigore îi dau mari dureri de cap selecționerului. În locul lor, la lot au fost chemați de urgență Andrei Burcă și Iulian Cristea. Apărătorii de la CFR Cluj și FCSB vor fi însă pe bancă, întrucât Alin Toșca, fundaș central la echipa de club Gaziantep Gazisehir, are șanse mari să facă pereche cu Nedelcearu.

La închidere, Răzvan Marin va reveni în primul ”11” și va conlucra cu Paul Anton, punct fix în viziunea lui Contra. Apoi, în spatele lui Pușcaș, vom găsi un trident alcătuit din Deac, Stanciu și Mitriță, ultimul fiind probabil cel mai în formă tricolor. Iată echipa probabilă pentru meciul cu Norvegia:

  • Tătărușanu – Benzar, Nedelcearu, Toșca, Bancu – Răzvan Marin, Anton – Deac, Stanciu, Mitriță – Pușcaș   
România vine după victoria cu 3-0 obținută în Feroe. Sursă Foto: Sportpictures
România vine după victoria cu 3-0 obținută în Feroe. Sursă Foto: Sportpictures

Un succes cu Norvegia ne apropie de EURO 2020

Un succes al tricolorilor cu Norvegia ar însemna scoaterea echipei lui Lars Lagerback definitiv din lupta pentru calificare. Am avea avantajul meciurilor directe cu norvegienii (2-2 în tur) care sunt inferiori şi suedezilor la acest capitol.

Vom depinde numai de noi pentru accederea la EURO dacă se vor îndeplini două condiții ulterioare: vom învinge și Suedia, iar suedezii nu reușesc să câștige contra Spaniei. Asta înseamnă că vom fi calificați înaintea ultimului nostru joc de la Madrid.

Următoarele meciuri ale României:

  • România – Norvegia (15.10.2019, ora 21:45)
  • România – Suedia (15.11.2019, ora 21:45)
  • Spania – România (18.11.2019, ora 21:45)

Meciurile jucate de România până acum:

  • Suedia – România 2-1
  • România – Insulele Feroe 4-1
  • Norvegia – România 2-2
  • Malta – România 0-4
  • România – Spania 1-2
  • România – Malta 1-0
  • Insulele Feroe – România 0-3

Clasamentul Grupei F:

România - Norvegia, un meci cât o calificare! Cum joacă selecţionerul Cosmin Contra. Echipa probabilă a tricolorilor
România – Norvegia, un meci cât o calificare! Cum joacă selecţionerul Cosmin Contra. Echipa probabilă a tricolorilor

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles