Sporturi

România, 12 ani de aşteptare pentru un nou titlu european la tenis de masă

Echipa feminină a României la tenis de masă a câştigat duminică Campionatul European desfăşurat în Luxemburg. Daniela Dodean, Eliza Samara şi Bernadette Szocs au învins selecţionata...
18.09.2017 | 00:00
Romania 12 ani de asteptare pentru un nou titlu european la tenis de masa

Echipa feminină a României la tenis de masă a câştigat duminică Campionatul European desfăşurat în Luxemburg. Daniela Dodean, Eliza Samara şi Bernadette Szocs au învins selecţionata Germaniei cu 3-2 în ultimul act. Astfel, România a ajuns la al patrulea titlu european la tenis de masă din istorie.

Primul titlu european la tenis de masă al României a venit în 1992 la Campionatul European de la Stuttgart, când tricolorele le-au învins pe jucătoarele din Olanda. În acea echipă strălucea Otilia Bădescu, aceasta reuşind să câştige medalia de aur şi la proba de dublu mixt. Pe lângă Otilia, echipa era formată din Emilia Ciosu, Adriana Zamfir şi Maria Rotaru-Bogoslov. Al doilea succes a venit în 2002, la Zagreb, când România a învins Germania în ultimul act. Echipa de acum 15 ani era formată din Mihaela Şteff, Adriana Zamfir, Maria Rotaru-Bogoslov şi Ana Gogoriţă. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

România, 12 de ani de aşteptare pentru un nou titlu european

Ultimul titlu european al României la tenis de masă a venit la ediţia din 2005, de la Aarhaus, după o victorie în faţa Croaţiei. Elizabeta Samara, componentă şi a echipei care a câştigat aurul duminică, făcea parte din lotul României pentru Europeanul de acum 12 ani. Otilia Bădescu, Mihaela Şteff şi Adriana Zamfir au fost celelalte jucătoare care au adus titlul european.

În afară de cele trei titluri europene, România a mai jucat patru finale, în 2010, 2011, 2013 şi 2015. În urmă cu doi ani, la Ekaterinburg, tricolorele erau învinse de Germania. Lotul era format din Elizabeta Samara, Daniela Dodean-Monteiro, Bernadette Szocs, Cristina Hirici şi Adina Diaconu.