News

România nu este ferită de o recesiune economică. Avertisment lansat în Guvernul României

Ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că România poate fi lovită de o recesiune economică, dar susține că acest risc se află sub observațiile atente ale Guvernului României.
19.08.2022 | 09:56
Romania nu este ferita de o recesiune economica Avertisment lansat in Guvernul Romaniei
Guvernul ia în calcul o recesiune economică în România. Foto: canva.com
ADVERTISEMENT

Amintim că joi, 18 august 2022, Guvernul României a aprobat prima rectificare bugetară din 2022. Astfel s-a aflat și care au fost ministerele care au primit mai mulți bani.

România poate fi lovită de o recesiune economică

În acest context, Adrian Câciu a dorit să transmită românilor că trebuie să ia în calcul și un scenariu economic foarte neplăcut. Și anume o recesiune economică: ”Cred că în fiecare zi, acest guvern a acţionat pas cu pas, dar într-un mod strategic de a ţine lucrurile sub control. Există riscuri.

ADVERTISEMENT

Nu suntem într-o oază în care să fim feriţi de riscurile apariţiei unor elemente de presiune, de exemplu recesionistă, dar ele sunt anticipate pas cu pas. Mi-ar plăcea ca şi analiştii economici de la noi să fie puţin mai cumpătaţi în aprecieri prezentând scene apocaliptice.

Trebuie să avem grijă de persoanele vulnerabile. Și mai ales trebuie să avem în vedere ceea ce se poate întâmpa în iarna acestui an, pentru că economia europeană a răcit.”

ADVERTISEMENT

Bugetarii au primit o veste dură de la Ministerul Muncii

În urmă cu doar două zile, Ministerul Muncii a retras proiectul de lege care prevede majorarea salariilor bugetarilor. În plus, Consiliul Fiscal a subliniat recent că deficitul bugetar plauzibil de a fi atins, în metodologie cash, s-ar situa la circa 7% din PIB.

Estimarea este peste proiecţia bugetară rectificată: 5,84% din PIB. În acest sold negativ au fost luate în considerare veniturile obţinute din suprataxare (n.r. – peste 12,8 miliarde de lei), dar şi cheltuielile totale către furnizorii de energie (n.r. – aproximativ 7,4 miliarde de lei).

ADVERTISEMENT

În opinia pe marginea acestui proiect de rectificare bugetară s-a mai arătat că majorarea nominală substanţială este fără precedent în istoria rectificărilor evaluate de CF din anul 2010 până în prezent.

Este vorba și despre veniturile bugetare totale (+31,7 miliarde lei, reprezentând +7,2%), dar şi despre cheltuielilor bugetare totale (+34,9 miliarde lei, reprezentând +6,8%).

ADVERTISEMENT

Analiştii economici au atras atenţia că o vulnerabilitate specială a României are legătură cu balanţa externă. Experții financiari au anunțat că în acest caz, deficitul de cont curent va depăşi 7% din PIB în 2022.

ADVERTISEMENT