Spre deosebire de Popovici, care a preferat să rămână în țară, Proca e decis să ia calea Statelor Unite ale Americii. Cu toate că și-a bifat obiectivul personal, să coboare sub pragul de 15 minute, românul va alege să studieze la NC State University.
Potrivit GSP.ro, Proca nu crede că în România are condițiile necesare pentru a se antrena și pentru a face performanță, astfel că va pleca în SUA cât de repede. „A fost o cursă bună per total. Încă nu am ajuns la nivelul în care să pot aborda două curse așa de rapide la același Campionat. Cred că ieri m-am autodepășit, probabil a fost dorința de a ajunge în finală.
A fost foarte frumos, mi-a plăcut. Apreciez efortul colegilor, că au fost alături de mine. Sunt mulțumit cu locul 7 în Europa. Pentru primul European este destul de bine, mi-am atins obiectivele, deci viitorul sună frumos. Nivelul cursei a fost…
Dar per total a fost bine și vreau să le mulțumesc celor din echipa mea pentru toată susținerea și ajutorul din acest an, inclusiv domnului profesor”, a declarat Theodor. Rămâne optimist și crede că perioada pe care o va petrece în SUA va fi benefică pentru cariera lui. Le promite așadar fanilor că vor mai auzi de el în anii ce vor urma.
„Pentru mine începe un nou capitol, săptămâna viitoare plec în America, la facultate. Voi schimba mediul, echipa, tot. Să vedem cum va fi. Sper că va fi alegerea bună și că vor veni rezultatele.
Da, cred că am simțit nevoia să schimb, în mare parte pentru că în România nu am partener de antrenament. Nici la Naționale competiția nu e așa ridicată la probele de fond. Din păcate, sunt pe cale de dispariție, nu prea se mai antrenează în România. De aceea, cred că dacă voi avea o grupă cu băieți de vârsta mea sau chiar mai mari, mă va ajuta să cresc în performanță.
Voi studia Business Administration (n.r. – administrarea afecerilor), merg la NC State, în Carolina de Nord. Este o modă în înotul mondial, cam toată lumea se orientează spre facultățile din America. Nivelul e foarte ridicat acolo, majoritatea care vin de acolo fac treabă”, a completat Theodor.