Ar avea România un avantaj real în comparație cu țările europene când vine vorba de relația cu SUA? Administrația Trump plănuiește să sancționeze statele de care este nemulțumit pentru faptul că nu au acordat sprijin în războiul cu Iranul. Oficialii americani spun că țara noastră ar avea un beneficiu. Ce spun, totuși, experții. Fostul consilier pe politică externă al președintelui Băsescu, Iulian Fota, ne spune despre avantaje și riscurile ascunse.
Donald Trump s-a declarat dezamăgit de NATO și a sugerat chiar că ar trebui să exercite presiuni asupra Alianței Nord-Atlantice. Noile critici vin la o zi după întâlnirea de la Casa Albă a liderului de la Washington cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Discuțiile ar fi durat circa două ore și s-au desfășurat cu ușile închise.
„NATO nu a fost acolo când am avut nevoie de ei, și nu vor fi acolo dacă vom avea din nou nevoie de ei. Amintiți-vă de Groenlanda, acea bucată uriașă de gheață, prost administrată, a mai comentat liderul american”, a scris Donald Trump pe platforma Truth Social.
După întâlnire, secretarul general al NATO a afirmat pentru CNN că îi înțelege dezamăgirea lui Donald Trump față de alte state europene care au refuzat să se implice în lupta împotriva Iranului. Ulterior, publicația Wall Street Journal a relatat faptul că administrația Trump se gândește la retragerea trupelor americane din țările care nu au oferit sprijin și să le mute în țările mai cooperante.
Publicația menționată a mai susținut faptul că nu s-a stabilit care sunt țările din care s-ar retrage trupele, însă oficialii consultați de jurnaliștii WSJ au susținut că țările care ar putea avea beneficii, considerate în același timp a fi de partea SUA, sunt România, Polonia, Lituania și Grecia. Acest plan, care mai prevede și amplasarea unui număr mai mare de trupe mai aproape de de granița cu Rusia, se află încă în stadiul incipient și este unul dintre numeroasele scenarii pe care Casa Albă le analizează în vederea sancționării NATO.
„Nu vrem divizare în NATO”, a declarat cancelarul german Friedrich Merz. Acesta a punctat faptul că nu dorește ca operațiunea americano-israeliană din Iran să „dezbine” NATO sau să pună presiune suplimentară asupra relațiilor dintre SUA și aliații săi europeni, sugerând că Germania ar putea juca un rol în securizarea Strâmtorii Ormuz. El a minimalizat riscul retragerii sau restricționării trupelor americane din Germania.
Fostul consilier pe politică externă al președintelui Băsescu, Iulian Fota este de părere că avantajul pentru România ar fi parțial și că dacă Trump decide să-și pună planul în aplicare ar putea produce și efecte negative.
Expertul în securitate a mai menționat că, până nu aflăm mișcările clare ale lui Trump, nu putem enumera concret lucrurile bune și cele mai puțin bune, însă cert este că România ar arăta că ar avea o relație bună cu SUA, însă, pe de altă parte, decizia liderului de la Washington ar putea dezbina NATO.
„Deci una bună, una rea. Dacă investesc în relații bilaterale e foarte bine. Dar, pe de altă parte, asta clar ar arăta o slăbire a NATO. În continuare am avea o relație tensionată în NATO, ceea ce nu vrem și nu ne ajută. Frica mea e ca, pe fondul discuției, de fapt, America să se replieze. Deci, să mută un număr mare de soldați din Europa înapoi în America. Faptul că rămânem o insulă nu ne ajută cu nimic. Dacă apele din jur devin tulburi, ca să zic așa, situația se agravează”, a afirmat Iulian Fota, pentru FANATIK.
De asemenea, fostul consilier pe politică externă subliniază că noi avem o poziție ceva mai diferită de ceilalți față de Donald Trump, deci la acest capitol n-ar fi probleme, însă interesul e ca toată alianța să fie puternică. „Știți, eu nu vreau să vină Donald Trump să ne salveze numai pe noi. Eu vreau să vină Donald Trump să ne salveze pe toată lumea, dacă se poate. Asta-i ideea de alianță și de solidaritate”.
Expertul Iulian Fota a mai precizat faptul că România își poate întări relația bilaterală cu SUA, însă nu este un lucru benefic dacă relația SUA-NATO se degradează în același timp. „Ideea nu este că dacă eu sunt atacat, Donald Trump vine să mă apere pe mine în afara NATO. America nu are niciun fel de obligație față de noi pe linie securitară, pe relația bilaterală. Am încercat în trecut varianta, când era Traian Băsescu președinte, dar n-au vrut. Au zis că avem garanții prin NATO”, a mai explicat fostul consilier prezidențial.
În acest context, dacă România ar cere garanții de securitate prin relația bilaterală, atunci ar părea că țara noastră încearcă să se salveze în afara NATO și iar nu ar fi bine, pentru că asta ar afecta relațiile cu ceilalți membrii ai alianței.
„Deci, ideea de a consolida relația bilaterală e bună și întotdeauna trebuie salutată. Dar noi, în egală măsură, trebuie să încercăm, să ne dorim și să acționăm pentru a exista o relație bună și între Trump și NATO în ansamblu. Că altfel, repet, ce câștigăm pe o parte, pierdem pe partea cealaltă”, a mai punctat Iulian Fota pentru FANATIK.