Sporturi

România s-a calificat la Campionatul Mondial de volei după un sfert de secol!

23.04.2018 | 09:35
Romania sa calificat la Campionatul Mondial de volei dupa un sfert de secol
ADVERTISEMENT

Echipa națională de volei feminin sub 17 ani a scris istorie vineri la Sofia, reușind calificarea la Campionatul Mondial Under 18 de anul viitor după o pauză de un sfert de secol, dar și la Festivalul Olimpic ale Tineretului European din Azerbaidjan, ca urmare a victoriei dramatice în fața Sloveniei, scor 3:2 (26:24, 18:25, 20:25, 27:25, 15:10), de vineri.

Tricolorele și-au asigurat locul 5 la Campionatul European după victoria împotriva Belarusului, scor 25-16, 25-21, 25-11. România participase pentru ultima oară la un turneu final de Campionat Mondial sub 18 ani la ediția din 1993 din Slovacia.

ADVERTISEMENT

Cea mai bună jucătoare de pe teren a fost din nou căpitanul tricolorelor, Alexia Căruțașu. Fata fostului pivot de legendă al naționalei de baschet Virgil Căruțașu a terminat partida cu 36 de puncte și se luptă pentru trofeul de MVP al turneului final. “Mă simt atât de bine acum. Sunt extrem de mulțumită de această victorie. Înseamnă mult pentru echipa noastră. Vom juca la Campionatul Mondial și noi toți suntem atât de entuziasmați. Cu un set în urmă le-am spus fetelor că trebuie să luptăm până la capăt. Am făcut-o și am reușit să câștigăm în tie-break! Este incredibil”, a spus entuziasmată Alexia Căruțașu (14 ani).

România s-a calificat la Campionatul Mondial de volei. Alexia Căruțașu, MVP

Cu 5 ași la serviciu și 14 puncte în total, extrema Mara Dumitrescu a fost printre cele mai eficiente voleibaliste în meciul cu Slovenia. “Meciul cu Slovenia l-am trăit la intensitate maximă. Nu am renunțat în niciun moment la luptă, azi am fost o echipă pe toată durata partidei și doar așa am reușit această calificare. Obiectivul nostru era să ne depășim rezultatul de anul trecut (n.r locul 7), am reușit și am demonstrat că am progresat între timp”.

ADVERTISEMENT

“Era și timpul să mai spargem și noi ghionionul pe finalurile de set. Datorită mizei foarte mari puse în joc, fetele au reușit însă să se mobilizeze de data aceasta și am reușit un rezultat important pentru voleiul românesc. Am trăit cu multe emoții acest turneu final, dar în final ne-am îndeplinit obiectivele trasate înaintea competiției”, a declarat antrenorul Marius Macarie.

Este un moment important pentru voleiul feminin românesc, în condițiile în care naționala de cadete se califică la un Mondial după 26 de ani și în premieră la o ediție a FOTE. „Prin introducerea anumitor reguli de desfășurare a competițiilor juvenile s-a ajuns la o pregătire mult mai atentă a tuturor juniorilor, iar acum se culeg roadele. După foarte multă vreme, aceste sportive tinere au reușit o calificare istorică la un Campionat Mondial pentru această categorie de vârstă, care ne dă speranțe că voleiul românesc este pe un drum ascendent. Mulțumesc antrenorilor de la cluburi pentru că au pregătit sportivele, antrenorilor de la lotul național că au avut răbdare și intuiție și au găsit modalitățile potrivite de pregătire”, a declarat la finalul meciului cu Slovenia managerul echipei și vicepreședintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru.

ADVERTISEMENT

Lotul României pentru Europenele Under 17 (f)

Coordonatoare: Cosmina Marinescu (ACS Top Volei 05 Constanța), Andreea Murar (LPS Cluj)

Centri: Denisa Ionescu (CSU Medicina Târgu Mureș), Francesca Alupei (CSM București), Adriana Alexandru (BP Hașdeu Buzău)

Extreme: Florina Murariu (Agroland Timișoara), Karina Murariu (Agroland Timișoara), Mara Dumitrescu (CSU Medicina Târgu Mureș), Maria Dulău (Dinamo București)

ADVERTISEMENT

Universal: Alexia Căruțașu (CSM București), Alexandra Spînoche (CSM Bucuresti)

Libero: Andra Cojocaru (CS Medgidia)

Antrenor principal: Marius Macarie (CSS Toplița)

Antrenor secund: Adrian Mihăilă (CS Muscel Câmpulung)

Statistician: Mircea Gătej

Fizioterapeut: Andreea Groza

Manager: Adin Cojocaru