News

România se topește. Din cauza caniculei românii au sunat de 1.500 de ori la 112

Temperaturile extrem de ridicate au făcut deja primele victime. Românii au avut nevoie de ajutor medical și au sunat de 1.500 de ori la 112
22.06.2024 | 19:30
Romania se topeste Din cauza caniculei romanii au sunat de 1500 de ori la 112
Peste 1.500 de apeluri la 112 din cauza caniculei. Temperaturile ridicate au făcut prima victimă. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

România se confruntă cu temperaturi extreme, depășind 40 de grade Celsius. Regiunea sudică a țării este cea mai afectată, cu Serviciul de Ambulanță din București primind apeluri neîncetat.

Canicula a început să facă victime în România

În ultimele 24 de ore, peste 1.500 de persoane au solicitat ajutor la 112, dintre care 150 au suferit stări de rău pe stradă, iar unele au leșinat.

ADVERTISEMENT

La prânz, în Piața Unirii din București, aglomerația era considerabilă. Cei care au căutat umbra au suportat o temperatură de 35,9 grade Celsius, în timp ce la soare termometrele indicau 46,6 grade Celsius, scrie Antena 3 CNN. 

Mulți oameni se plâng că suportă cu greu canicula, în timp ce alții afirmă că reușesc să se protejeze evitând ieșirile la amiază și consumând multă apă.

ADVERTISEMENT

„Ne sufocăm. Ar trebui să fie pe aici un chioșc cu apă să ne dea și nouă apă. Dar nu e nimic. Suntem oameni bolnavi, suferim de inimă”, spune un român pentru sursa citată. „Mă hidratez, da, și stau la umbră pe cât posibil”, a adăugat un altul.

Experții avertizează că, atunci când ieșim din casă sau coborâm dintr-o mașină cu aer condiționat, trebuie să fim foarte atenți, deoarece diferența de temperatură poate provoca șocuri termice organismului.

ADVERTISEMENT

Prima victimă a caniculei

Un bărbat de 60 de ani din București a urcat pe acoperișul blocului de opt etaje pentru a repara acoperișul încă de dimineață. La prânz, a revenit în casă pentru a mânca, potrivit Antena 3 CNN.

În ciuda insistențelor familiei de a nu mai continua lucrările din cauza căldurii excesive, bărbatul a ieșit din nou pentru a termina treaba. Când nu s-a mai întors, una dintre nepoate a ieșit să-l cheme și l-a găsit inconștient, legat de frânghia de siguranță. Nepoata a sunat imediat la 112.

ADVERTISEMENT

Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și a constatat că bărbatul suferise arsuri solare și era în stop cardiorespirator. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, nu a putut fi salvat.

ADVERTISEMENT
De ce Romina Gingașu a refuzat să ia numele de familie al soțului...
De ce Romina Gingașu a refuzat să ia numele de familie al soțului Piero Ferrari: „Știți ce se întâmpla după?”
ÎPS Teodosie cheamă ploaia, în această seară, pe câmpurile din Constanța. În jumătate...
ÎPS Teodosie cheamă ploaia, în această seară, pe câmpurile din Constanța. În jumătate de județ a fost deja potop
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit...
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit fotbalistului cea mai mare sumă din istoria televiziunii! . Fiul Regelui s-a îmbogățit peste noapte
Admitere facultate 2024. Cea mai căutată specializare: 25 de candidaţi pe un loc
Admitere facultate 2024. Cea mai căutată specializare: 25 de candidaţi pe un loc
Cât a costat?! Aroganţa uriaşă de aproape un milion de euro a lui...
Cât a costat?! Aroganţa uriaşă de aproape un milion de euro a lui Ion Ţiriac în faţa tuturor: Gratis! Nu ştiu de ce nu am luat două
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral....
Naomi Hedman a renunțat la sutien și a întors toate privirile pe litoral. Cum s-a afișat fosta iubită a lui Florin Ristei / FOTO
AVERTISMENT FINAL al RUSIEI pentru ROMÂNIA! PUTIN a ANUNȚAT
AVERTISMENT FINAL al RUSIEI pentru ROMÂNIA! PUTIN a ANUNȚAT
Bianca Drăgușanu, săltată de Poliție în această dimineată. Vedeta este acuzată de lucruri...
Bianca Drăgușanu, săltată de Poliție în această dimineată. Vedeta este acuzată de lucruri grave
Alimentul care te salvează în zilele caniculare. E mai eficient decât apa
Alimentul care te salvează în zilele caniculare. E mai eficient decât apa
Încă o NUNTĂ la Națională. Andrei Burcă s-a căsătorit. Cine este Mara, soția...
Încă o NUNTĂ la Națională. Andrei Burcă s-a căsătorit. Cine este Mara, soția lui. Este superbă și are siluetă de model! Nașii sunt și ei foarte cunoscuți!
FOTO. Cum a fost surprinsă Diana Șoșoacă, după ce a fost dată afară...
FOTO. Cum a fost surprinsă Diana Șoșoacă, după ce a fost dată afară din plenul Parlamentului European
Tatăl lui Salman Khan rupe tăcerea! De ce nu s-a căsătorit actorul cu...
Tatăl lui Salman Khan rupe tăcerea! De ce nu s-a căsătorit actorul cu Iulia Vântur: „Femeia să fie dedicată, să gătească...”