Sport

România – Serbia 4-6, live la EURO 2026 de minifotbal. Naționala de minifotbal a României a fost eliminată în sferturi

România s-a duelat cu Serbia în sferturile de finală ale Campionatului European de Minifotbal din 2026. „Tricolorii” au cedat cu 4-6 și au spus adio competiției.
02.06.2026 | 22:39
Romania  Serbia 46 live la EURO 2026 de minifotbal Nationala de minifotbal a Romaniei a fost eliminata in sferturi
România, eliminată de Serbia în sferturile Campionatului European de Minifotbal. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Naționala României de minifotbal a ajuns până în faza sferturilor de finală ale Campionatului European din Slovacia după ce s-a impus în fața Austriei în optimi, scor 7-0. „Tricolorii” au înfruntat naționala Serbiei, însă nu au reușit să treacă de vecinii din vest. Vezi evoluția scorului și cum a fost decisă această partidă.

UPDATE: România – Serbia 4-6

FINAL – În urma acestui rezultat, naționala de minifotbal a României a fost eliminată în sferturile competiției.

Min. 50+3: GOOOL România! Robu marchează, dar prea târziu pentru a mai schimba ceva.

ADVERTISEMENT

Min. 50+2: GOOOL Serbia! Vujovic face și el „dubla”.

Min 47: GOOOL Serbia! Tot oaspeții punctează și de această dată.

Min 45: GOOOL Serbia! Adversarii revin în avantaj după un gol în urma unei scheme din lovitură liberă.

Min 42: GOOOL România! „Tricolorii” egalează prin Mocanu.

Min 34: GOOOL România! Gabriel Dumitrașcu, fostul jucător de la Astra Giurgiu, înscrie din penalty.

ADVERTISEMENT

Min 30: GOOOL Serbia! VAR validează un nou gol marcat de oaspeți.

Min 26: Start în repriza secundă.

Pauză!

ADVERTISEMENT

Min 22: GOOOL România! Robu reduce din diferența de pe tabelă cu un gol intr-un metru.

Min 7: GOOOL Serbia! Tomcic majorează scorul după o execuție din doi metri.

ADVERTISEMENT

Min 5: GOOOL Serbia! În urma unei repuneri din margine, Bosnic deschide scorul la o reluare din câțiva metri.

Min. 1: A început meciul!

România – Serbia, duel de foc în sferturile Campionatului European de Minifotbal

Echipa națională de minifotbal a României are un parcurs foarte bun la Campionatul European de Minifotbal. „Tricolorii” au obținut două victorie și o remiză în faza grupelor, 1-0 cu Anglia, 1-1 cu Spania și 3-0 contra Georgia. După ce au încheiat pe primul loc în grupă, jucătorii români au trecut fără probleme de Austria în optimi, scor 7-0.

De cealaltă parte, Serbia a avut un drum cu mai multe emoții. Vecinii României s-au impus în fața Turciei, scor 2-1, au trecut de Belgia cu același scor și au remizat cu Ucraina, scor 1-1, ca primul loc în grupă să fie obținut. Ulterior, sârbii au învins-o cu emoții pe Grecia în optimi, scor 4-2.

ADVERTISEMENT

România are șansa de a-și lua revanșa în sferturile de finală în fața Serbiei. Cele două reprezentative s-au întâlnit și în ediția din 2024, când adversarii de la acea vreme au câștigat competiția chiar în detrimentul românilor. Atunci, după 1-1 în primele 90 de minute, sârbii au avut câștig de cauză la penalty-uri.

Cine transmite la TV România – Serbia

Minifotbalul a câștigat popularitate în rândul iubitorilor de sport în ultimii ani. România a ieșit campioană mondială în 2023, iar în palmares deține mai multe Campionate Europene, mai exact 6, iar în alte trei rânduri a fost vice-campioană. În acest context, meciul dintre România și Serbia va fi transmis la TV, pe Digi Sport 2 și Prima Sport 3, începând cu orele 21:30.

Cu cine a mers România în Slovacia, la EURO 2026. Lotul echipei naționale de minifotbal

Capitala Slovaciei, Bratislava, găzduiește în perioada 27 mai – 4 iunie Campionatul European de minifotbal. Reprezentativa României, cotată printre favoritele la trofeu, a fost repartizată în Grupa D, alături de Anglia și Georgia. Aceasta din urmă ocupă fotoliul de lider după prima etapă, în urma unui succes la limită obținut în celălalt meci al grupei.

Selecționata noastră aliniază un efectiv puternic la Campionatul European de minifotbal din 2026, din care se remarcă fostul internațional Alexandru Bourceanu, introdus pe teren în partea a doua a jocului. Nucleul de bază al echipei este format din jucătorii care au adus României titlul mondial în 2023.

  • Portari: Ionuț Neacșa (AFC Nova Vita), Daniel Constantinescu (ACS Tazmannschaft București);
  • Jucători de câmp: Mircea Ungur, Andrei Balea, Viorel Saim, Andrei Moldovan, Laurențiu Moț (toți AFC Nova Vita), Mircea Popa (Annabella Râureni), Vlăduț Mocanu, Valentin Croitoriu (ambii ACS Arsenal Iași 2021), Gabriel Dumitrașcu (AS Chedra Tax Ploiești), Alin Robu (ACS Tazmannschaft București), Ciprian Timiș (ACS Stone Team), Adrian Zaluschi (ACS Dinozaurii Timișoara), Alexandru Bourceanu (Ajax Dulcisimo)
  • Staff: Virgil Bejenaru (Antrenor principal), Ovidiu Gorcea (Antrenor secund), Laszlo Klein (Antrenor cu portarii), Dan Cojocaru (Team manager), Alin Pascan (Kinetoterapeut), Robert Lupu (Analist video), Mircea Trifan (Maseur).