Una dintre dihotomiile născute după ultimele alegeri din țara noastră pare a fi cea dintre globaliști, în care sunt încadrați cei care susțin în principal apartenența țării noastre la UE și respectarea mecanismelor și instituțiilor pieței comune, și suveraniști, unde sunt încadrați cei care doresc o mai mare influență a organismelor naționale în detrimentul celor supra-statale.
Elena Lasconi, candidata partidelor pro-europene în turul II al alegerilor prezidențiale, își transformase mesajul electoral în cele două săptămâni de la turul I într-un referendum asupra apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO, cele două organizații față de care Călin Georgescu se poziționase critic. Chiar și așa, cu un mesaj susținut de majoritatea elitelor politice și sociale, sondajele recente arată că Lasconi ar fi pierdut la un scor mare în fața candidatului suveranist.
Discursul anti-UE, ce trebuie diferențiat de criticile argumentate la adresa politicilor UE, a fost alimentat timp de patru ani de către reprezentanții AUR, cel mai adesea prin fake-news-uri (de exemlpu, UE ne obligă să mâncăm gândaci), partid care a reușit în această vară să-și trimită reprezentanții în Parlamentul European și să-și dubleze scorul de acum patru ani. Mai mult, peste o treime din Parlamentul României este astăzi reprezentat de către partidele suveraniste, cu o agendă explicit anti-europeană.
Tradițional, în Europa, ascensiunea partidelor de extremă dreaptă a fost asociată cu criza migraționistă, o problemă inexistentă în România. Discursul dreptei extreme la noi a făcut apel la argumente mai degrabă de natură emoțională, s-a vorbit de patriotism, de valorile tradiționale, de religie – în aceeași cheie fiind prezentate și argumentele economice anti-UE (în special în mesajele de campanie ale lui Călin Georgescu). Pe de altă parte, cei de la AUR, vorbesc de norme impuse „de la Bruxelles”, ignorând faptul că România are reprezentanți în organismele europene și că, prin natura ei, apartenența la un organism de cooperare înseamnă că aceste reguli vor fi stabilite în comun.
România are, fără îndoială, la nivelul societății numeroase probleme, însă nu este clar – cel puțin din mesajul acestor partide, în ce măsură apartenența la Uniunea Europeană reprezintă sursa acestor probleme. (De altfel, studii serioase recente par să indice că ascensiunea la nivel european a acestor partide nu are la bază probleme sociale reale, ci teme promovate insistent de anumite elite.) Cu toate acestea, România a ieșit serios destabilizată în urma alegerilor recente, ce par a susține concluzia cum că o majoritate a populației țării își dorește ieșirea din aceste organizații internaționale, precum UE sau NATO.
România a aderat oficial la UE în anul 2007, însă procesul de aderare, cu tot ce a însemnat acesta, a început în anul 2004, practic acum 20 de ani. Astăzi, PIB-ul României este de 357 miliarde euro, față de aproape 75 de miliarde cât era în anul 2004. Astăzi, PIB-ul României este aproape dublu față de PIB-ul cumulat al unor țări „suveraniste”, precum Serbia, Moldova, Georgia sau Belarus – țări care au rămas în afara spațiului UE.
Concret, în 1995, România, o țară cu o populație de trei ori mai mare decât cea a Serbiei, avea în acel an un PIB dublu față de vecinii de la sud – 37 miliarde dolari, față de aproape 18 miliarde. Belarusul avea un PIB de aproape 14 miliarde, în timp ce Georgia avea un PIB de 2,65 miliarde, iar Moldova doar 1,75.
În anul 2023, pentru care aveam datele Băncii Mondiale, România avea un PIB de 350 miliarde, Serbia – 81 miliarde, Belarus (care are o populație pe jumătate cât a țării noastre) – 71,7 miliarde, Georgia – 30,78 miliarde și Republica Moldova – 16,54 miliarde.
Cifrele arată o dinamică similară și în cazul PIB/pe cap de locuitor. Mai mult, în anul 1995, Serbia avea un PIB/cap de locuitor mult peste cel al României (2.349$ față de 1.650$), pentru ca astăzi țara noastră să ajungă la un PIB/cap locuitor de 18.400$, față de doar 12.281, cât au vecinii noștri de la sud.
Economiștii sunt de părere că succesul economic al României din ultimii ani se datorează în special apartenenței UE și NATO, țara noastră beneficiind de securitatea oferită de NATO și de regulile și oportunitățile asociate cu piața comună a UE.
„Nimănui nu-i va fi bine în această țară dacă suntem scoși din spațiul de prosperitate și de pace pe care ni-l asigură Uniunea Europeană și NATO. Dacă suntem scoși de pe orbită vom fi o Serbia, o Republica Moldova, o Georgia, o Bielorusia. Asta reprezintă suveranismul și neutralitatea. Țările neutre din jurul nostru sunt Serbia, care este mult mai săracă decât noi, în condițiile în care Iugoslavia era visul de aur al românilor înainte de 1989. Deci, Iugoslavia/ Serbia avea perspective mult mai bune în 1990, și-au bătut joc de suveranitatea și independența lor.
Moldova a ezitat și a încercat să joace la două capete. În 1991 eu am fost în Republica Moldova, nu era o mare diferență la nivelul de trai. Acum, la trei decenii și jumătate după, întrebați-i pe prietenii voștri de acolo de ce vin în România dacă nu pentru că prosperitatea este semnificativ mai mare aici?
Georgia poate este mai puțin cunoscută multor români, dar eu o vizitez des de cel puțin 20 de ani, am prieteni acolo, o urmăresc atent. Georgienii nu au votat pentru ieșirea din UE. Candidatul lor a vorbit despre națiune, despre independență, despre prosperitate, despre suveranitate. Una au votat și alta au primit: suspendarea negocierilor cu UE și împingerea Georgiei înapoi în sfera de influență rusă. Sunt convins că mulți regretă votul dat, și că și mai mulți vor regreta în viitor acest lucru.
O altă țară, tot așa independentă de UE și care „nu primește dictate de la Bruxelles” este Bielorusia. Este o țară din care oamenii nu mai pot pleca, nici că nu-i lasă regimul și nici că nu-i primește nimeni. Este o țară izolată, o țară care a înghețat în timp, o țară în care cei care sunt de partea puterii pot supraviețui, dar au un nivel de trai mai scăzut decât al nostru, chiar dacă sunt printre privilegiații acelui regim. Iar, cei care nu sunt de acord neapărat cu regimul sunt hăituiți și băgați în pușcării.
Nu înțeleg ce model de suveranitate își doresc unii dintre cetățenii români, dar modelele pe care le vedem în jurul nostru sunt niște anti-modele”, a declarat, pentru FANATIK, economistul Radu Nechita.
Fără îndoială, una din știrile anului a fost faptul că România a depășit, la capitolul PIB/cap locuitor, chiar și Ungaria, o țară care a devenit membră a UE cu zece ani înaintea noastră. Ungaria este condusă însă de 14 ani de premierul Viktor Orban, cel care a transformat țara într-un regim hibrid, fiind unul dintre exponenții curentului suveranist. De altfel, Orban este calificat drept un model de liderii politici suveraniști de la București.
Datele Băncii Mondiale arată că, încă din 1990, Ungaria avea un PIB/cap locuitor aproape dublu față de țara noastră (9.133$, față de 5.200$ în România), decalaj care s-a menținut constant până în anul 2004. Odată cu intrarea țării noastre în UE, acest decalaj începe să se reducă constant, până în ziua de astăzi când țara noastră a reușit să depășească vecinul de la vest. Potrivit economiștilor, acest lucru ne arată că importante pentru succesul economic sunt normele și instituțiile pe care le adoptă un stat, și nu doar apartenența la o piață comună.
„În primul rând, Ungaria are mult mai mult capital străin pe cap de locuitor sau ca procent din PIB decât România. Ungurii au fost înaintea noastră, comuniștii lor au fost mai puțin stupizi în politicile pe care le-au adoptat decât regimul comunist din România. Nivelul de trai în Ungaria, în 1989, era semnificativ mai ridicat decât cel din România. Deci, linia lor de start a fost mai bună. Ei au reușit să atragă capital străin, în timp ce noi urlam pe stradă în 1990 „nu ne vindem țara”. Noi n-am vândut-o, ci am dat-o pe gratis cu facilități fiscale. Asta au făcut cei de atunci, din 1990, animați fiind de un slogan ce seamănă foarte mult cu ce ni se livrează acum.
Ungaria are capital acumulat, este mai aproape de Occident, este mult mai conectată cu piețele din Occident decât noi, chiar dacă discursul în ultima vreme s-a schimbat. Totuși, de când Guvernul Orban a devenit tot mai dictatorial este exact perioada în care decalajul dintre România și Ungaria s-a redus și, în prezent, PIB-ul pe cap de locuitor îl depășește pe cel din Ungaria.
Bineînțeles, PIB-ul arată ce se întâmplă în anul în curs, deci încă mai avem de lucru, încă mai trebuie mulți ani de creștere economică pentru a avea o bogăție acumulată mai mare decât cea din Ungaria, dar, putem să-i depășim pe bune dacă politicile lui Orban continuă în vreme ce noi ne vedem de treabă și continuăm așa târâș și cu multe erori neforțate făcute de politicienii noștri. Oricum, în situația, actuala este vorba de evitarea unei catastrofe geo-politice. Suntem în situația în care încercăm să evităm o sinucidere economică în aplauzele publicului”, a mai declarat, pentru FANATIK, economistul Radu Nechita, profesor la UBB.
În contextul în care discursul suveranist vinde teme precum populația exploatată de către corporațiile străine, sau aceleași corporații care vin să fure resursele naturale ale țării – profesorul Radu Nechita subliniază că acestea sunt idei care nu au un corespondent în realitatea economică. Potrivit acestuia, ideile precum naționalizarea unor companii privatizate sau exploatarea proprie a resurselor naturale – teme pe care le-a lansat în campanie Călin Georgescu, dar nu numai (AUR a criticat listarea la bursă a Hidroelectrica, de exemplu), pot duce la sărăcirea accelerată a țării.
„Noi avem nevoie de resurse suplimentare pentru că structura și nivelul cheltuielilor publice în România este necorespunzător. Reforme sunt necesare, dar ele au nevoie de o direcție bună, nu orice reformă, nu orice schimbare radicală este bună. Uneori, o astfel de schimbare ruinează țările. Au încercat în Venezuela Chavez și Maduro, iar odată declanșat un mecanism de confiscare/ naționalizare, așa cum am auzit vehiculat, încrederea cu greu va mai putea fi recâștigată.
Ni s-a spus că avem resurse naturale. Păi cum le vom valorifica? Pe ce piețe? Cu ce tehnologie, cu ce capital? Venezuela este țara cu cele mai mari rezerve de petrol. Discursul suveranist, naționalizăm și alungăm investitorii, început de pe vremea lui Chavez și continuat de Nicolas Maduro, a dus una dintre cele mai bogate țări din America Latina în halul în care populația merge să mănânce animalele din grădina zoologică. Resursele pur și simplu nu sunt puse în valoare prin baghetă magică sau prin gândire cosmică. Este nevoie de capital real. Discursurile, poezia și metaforele sunt bune în operele literare, în spectacolele de Cântarea României. Realitatea este alta, legile economice sunt altele și nu le putem schimba prin gândire magică”, a mai declarat profesorul Radu Nechita, pentru FANATIK.