News

România, singura țară din lume care respinge imunizarea, deși are acces neîngrădit la vaccinul anti-Covid

România a ajuns să fie la urma ţărilor dezvoltate în ceea ce privește imunizarea, cu toate că statul oferă acces facil la vaccinare tuturor cetățenilor dornici să primească serul.
21.10.2021 | 12:15
Romania singura tara din lume care respinge imunizarea desi are acces neingradit la vaccinul antiCovid
România, cea mai nevaccinată țară dintre statele privilegiate ale lumii. Alții ar vrea, dar nu au cu ce, noi avem cum, dar nu vrem. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Vaccinarea anti-Covid se desfășoară în aproape toată lumea, cu foarte mici excepții. Dacă unele state sunt aproape de finalul campaniei, în altele imunizarea abia începe.

Progresul este extrem de diferit de la regiune la regiune și chiar de la stat la stat, iar motivele pentru aceste cifre foarte diferite nu sunt foarte multe.

ADVERTISEMENT

România se remarcă în acest top mondial, nu doar cel european privind vaccinările, însă spre deosebire de alte state ale lumii, criza campaniei de vaccinare are alte motive.

Privind harta vaccinărilor din întreaga lume, remarcăm rapid faptul că Africa este cel mai dezavantajat continent.

ADVERTISEMENT

Era cumva de așteptat, având în vedere situația economică precară a majorității statelor de pe acest continent. Statele bogate au avut posibilitatea de a încheia rapid contracte de achiziție cu marii producători de vaccinuri din lume, în timp ce statele sărace au rămas la urmă.

Situația nu surprinde prea tare, Africa fiind în general cel mai puțin dezvoltat continent. Unele analize asupra situației arată, desigur, că e vorba despre o reticență în rândul oamenilor de a se vaccina, din cauza informațiilor puține care au ajuns la aceștia.

ADVERTISEMENT

Mai dificile sunt problemele referitoare la lanțul de aprovizionare în aceste state africane, o problemă care îi este complet străină României.

În țara noastră, au ajuns vaccinuri săptămânal și uneori chiar zilnic, mai ales în primele faze ale campaniei de vaccinare. A existat constant un flux de seruri care să fie administrat populației, datorită apartenenței la Uniunea Europeană, ce a propus și instituit un mecanism comun de achiziție.

ADVERTISEMENT

România, străină de problemele cu care se confruntă un întreg continent al lumii

Pe de altă parte, statele care au primit vaccinuri ”la mâna a doua”, seruri nefolosite în alte țări din varii motive, s-au trezit că trebuie să distrugă zeci de mii de doze.

Multe vaccinuri ce au ajuns în țările în curs de dezvoltare au ajuns prea târziu, fiind trimise când data de expirare se apropia. Capacitățile logistice ale acestor state sunt insuficiente pentru a distribui populației un număr mare de vaccinuri într-un timp foarte scurt.

România are un statut privilegiat în lume, cu toate că majoritatea populației refuză să observe acest fapt obiectiv. Țara este ferită de nenumăratele boli care macină populațiile statelor în curs de dezvoltare.

Acest statut privilegiat dat de lipsa bolilor contagioase și grave care să lovească populația poate fi chiar unul dintre motivele reticenței la imunizare.

Statele în curs de dezvoltare, mai ales cele din Africa, au populații obișnuite deja de ani buni cu diverse campanii de vaccinare și înțeleg că aceste seruri le pot salva viața în fața unor maladii devastatoare.

Desigur, chiar și aici au apărut curente antivacciniste pe rețelele sociale, alimentate mai ales de problemele cauzate de vaccinul AstraZeneca.

Având în vedere că o bună parte dintre serurile trimise către țările sărace sunt de acest fel, e mai ușor de înțeles de ce oamenii au refuzat să se mai vaccineze, neavând totodată o alternativă viabilă, așa cum s-a întâmplat în România, care și-a vaccinat cetățenii cu Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson, impactul dispariției AstraZeneca fiind insesizabil.

Statele africane nu au nici capacități de producție proprii pentru vaccinuri, astfel că oricum se pune problema, rămân pe locul doi, culegând firimituri trimise de celelalte țări din lume.

Nici infrastructura acestor state nu permite mai mult. Țările sărace sunt incapabile să transporte vaccinurile în toate colțurile îndepărtate ale teritoriilor, acolo unde sunt necesare.

Astfel s-a ajuns ca mai puțin de 5% din populația Africii să fie vaccinată, iar Eritrea nici măcar nu a început campania. Burundi, una dintre țările care administrase 0 doze de vaccin de la debutul campaniei globale, a primit jumătate de milion de seruri Sinopharm, din China.

Singurele țări nevaccinate din lume rămân, astfel, Eritrea și Coreea de Nord. Țări sărace, cu dificultăți politice și cu acces limitat la resursele globale.

România, cea mai nevaccinată țară privilegiată. Sura foto: graphs.reuters.com.
România, cea mai nevaccinată țară privilegiată. Sura foto: graphs.reuters.com.

România, țara în care oamenii nu se vaccinează, deși au toate condițiile să o facă

Pe de altă parte, România este statul cu populaţia cel mai puţin nevaccinată dintre țările privilegiate ale lumii. Luând în considerare datele despre venituri provenite de la Banca Mondială, România se află între țările cu venituri mari, este o țară bogată, cu alte cuvinte.

Fiind în această poziție, avantaj la care mai putem adăuga și prezența statului pe continentul European și apartenența României la Uniunea Europeană, privilegiul devine și mai puternic.

Astfel, este cu atât mai peculiar faptul că România se va transforma într-un studiu de caz la nivel mondial, fiind o țară cu acces practic nelimitat la vaccinuri pentru propriii cetățeni, oameni ce refuză însă să se imunizeze.

Accesul la vaccinuri este facilitat de către autorități prin mecanismele de achiziție la care statul s-a angajat, transporturile vin constant în țară, vaccinurile ajung în mai toate colțurile țării și avem și capacitatea de stocare a dozelor până la data expirării acestora. Și totuși, curentul antivaccinist a măturat, practic, campania de imunizare din țară.

Cum arată graficul vaccinărilor din România. Sursa foto: ourworldindata.org.
Cum arată graficul vaccinărilor din România. Sursa foto: ourworldindata.org.

România se învârte tot în jurul procentului de 29 – 30% imunizați cu schemă completă. Cine sunt ”vecinii” țării în această listă? Țări precum Bolivia, Albania, Moldova, Guyana, Tonga, Bahamas sau Paraguay. Țări mult mai puțin dezvoltate decât România, cu acces mai limitat la vaccinuri, dar care iau pandemia în serios.

Există multe țări mai puțin dezvoltate decât România, dar care trag tare pentru vaccinare. Uzbekistan, Vietnam, India, Maroc, Sri Lanka, Cambodgia, Indonezia, Columbia și Malaezia sunt doar câteva dintre marile țări cu mai puține resurse decât ale noastre, care însă și-au vaccinat populația mai mult decât a reușit statul nostru să o facă.

Din păcate, România este încă ”pe val”, vârful estimat de experți pare să fie de fapt o pantă ascendentă, în continuare. Estimările au fost doborâte constant de-a lungul ultimei luni, iar următoarele săptămâni se arată și mai dificile. Asta deși România are acces la vaccinuri, spre deosebire de alte state aflate în plan secund.

Cu toate că țara noastră și-a văzut propriul interes în privința achiziționării de vaccinuri, așa cum au făcut-o și celelalte state bogate sau dezvoltate ale lumii, cetățenii au ales să nu își vadă și propriul interes vizavi de sănătatea lor sau a celor din jur.

ADVERTISEMENT