România și-a jucat împotriva Spaniei șansa de a rămâne să calculeze cum rămâne în viață la acest turneu final de Euro. Și tocmai împotriva formației considerate principala favorită la titlul european. Marea deosebire față de jocul cu Italia este că am început cu tupeu, marcând rapid prin euro-golul lui Louis Munteanu. Urmează cinci „calde” direct din fierbințeala de la Bratislava.
1. Louis Munteanu. Dacă vezi de la 20 de metri, de la masa presei, preluarea pe care și-a făcut-o la deschiderea scorului, apoi execuția sub bara porții lui Itube, te gândești că pretențiile „nebunului” de Neluțu Varga nu sunt deloc exagerate. Dacă un astfel de gol l-ar fi dat orice jucător cu pașaport de Big 5, prețul lui real ar fi spre 100 de milioane de euro!
Louis Munteanu este jucătorul care face diferența la această națională a României. Nici nu-ți vine să crezi că are doar 13 minute jucate la echipa mare la calitățile pe care le are. Probabil că, din toamnă, Mircea Lucescu îl va și juca, nu doar îl va convoca.
2. Răzvan Sava. A fost excelent timp de 80 de minute. L-a hipnotizat pe Joseph la penalty-ul din minutul 26, dar intervențiile sale miraculoase au venit în partea secundă, 51 și 70. Mai ales că după pauză a jucat cu soarele în ochi. Portarul lui Udinese este una dintre cheile acestei echipe. Din păcate a plecat de la meci după eliminarea lui Blănuță…
3. Andrei Borza. Chiar vorbeam cu cineva greu din fotbal cu 30 de minute înainte de începutul partidei cu Spania. „90 la sută este plecat de la Rapid. Borza este peste nivelul la care joacă în acest moment”. Andrei Borza a făcut partidă solidă contra ibericilor.
Pasă de 70 de metri la golul lui Louis Munteanu, apoi, la scurt timp, un assist pentru Rareș Ilie, dar care a ratat faza de 2-0. Borza și-a dominat fizic adversarii direcți, s-a apărat bine, a făcut bandă bună cu Tavi Popescu, și apoi cu Ianis Stoica.
4. Matei Ilie. Fundașul celor de la CFR Cluj este titular incontestabil la naționala lui Daniel Pancu. A jucat exact în prima parte, dar a avut neatenția care a dus la penalty-ul dictat cu VAR. Ilie s-a completat bine cu Umit Akdag, apoi cu rapidistul Ignat. În mod normal, știut fiind faptul că este apreciat de Mircea Lucescu, și el va face din toamnă pasul spre echipa mare.
5. Vladislav Blănuță. Intervenția sa din minutul 84 a dinamitat finalul de partidă. Spaniolii au egalat la faza imediat următoare după ce jucătorul lui Adrian Mititelu a fost eliminat pentru o intrare necontrolată. Cam dur și olandezul de la centru…
Iar ca tacâmul să fie complet, Ianis Stoica rămâne pe margine după ce acuză o accidentare, ne apărăm cu doi oameni mai puțin și Spania face 2-1. Nemeritat eșec, dar se întâmplă și așa când stai în propriul „22” timp de 80 la sută din timp.