Sport

România străluceşte la Wimbledon cu şase jucătoare în turul doi, pentru prima dată în istorie! Gabriela Ruse a pierdut la mare luptă cu finalista de la Roland Garros

Primul tur la Wimbledon 2022 a fost unul de succes pentru jucătoarele din România, 6 dintre cele 7 reprezentante ale țării noastre reușind să obțină calificarea în turul 2. O premieră pentru tenisul nostru.
29.06.2022 | 11:18
Romania straluceste la Wimbledon cu sase jucatoare in turul doi pentru prima data in istorie Gabriela Ruse a pierdut la mare lupta cu finalista de la Roland Garros
România are în premieră șase jucătoare în turul secund la Wimbledon. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

România a avut un număr record de jucătoare pe tabloul principal de la Wimbledon 2022. Este vorba de 7 sportive, respectiv Simona Halep (19 WTA), Sorana Cîrstea (32 WTA), Irina Begu (43 WTA), Gabriela Ruse (55 WTA), Ana Bogdan (109 WTA), Irina Bara (121 WTA) și Mihaela Buzărnescu (126 WTA).

91.778 de euro pentru fiecare jucătoare calificată în turul 2 la Wimbledon

Ei bine, șase dintre ele au izbutit să meargă mai departe, după cum ați aflat deja din FANATIK. Această cifră reprezintă, în egală măsură, o performanță unică pentru tenisul nostru.

ADVERTISEMENT

Seria victoriilor a fost deschisă de Sorana Cîrstea,  7-6(5), 7-6(1) cu Aleksandra Krunic. A urmat un alt succes pentru o jucătoare din România, Irina Begu, 6-4, 6-1 cu Ekaterine Gorgodze.

Astăzi, Mihaela Buzărnescu a trecut de Nastasja Schunck, 6-4, 6-2. Simona Halep s-a impus cu 6-3, 6-2 în meciul cu Karolina Muchova. Lista celor șase calificate a fost completată după jocurile Irina Bara – Chloé Paquet 6-2, 6-4 și Ana Bogdan – Dayana Yastremska 6-2, 6-2.

ADVERTISEMENT

Gabriela Ruse a fost eliminată în mod dramatic de Coco Gauff, finalista de la Roland Garros. Sportiva noastră a cedat cu scorul de 6-2, 3-6, 5-7, după două ore și 30 de minute de joc.

Fiecare dintre cele 6 jucătoare din România care merg mai departe au reușit astfel să-și asigure un premiu de 91,778 de euro. În timp ce Gabriela Ruse, care a părăsit întrecerea va primi 58.832 de euro.

ADVERTISEMENT

Pentru o victorie în meciul următor, echivalentă cu prezența în turul 3, organizatorii turneului de la Londra le acordă sportivelor câte 141,196 de euro.

Reamintim, câștigătoarea competiției urmează să primească 2,353,273 de euro. Prezența în finală este răsplătită la ediția din acest an cu 1,235,469 de euro.

ADVERTISEMENT

Trebuie precizat că anul acesta, organizatorii au pus la bătaie sume record pentru premiile oferite jucătorilor. Mai exact, 40.350.000 de lire sterline.

O valoare care reprezintă o creștere de 15,23% față de premiile totale din 2021. De asemenea, este cu 6,23% mai mult decât cele acordate în ​​2019, anul de dinaintea pandemiei Covid-19, ultimul în care accesul publicului nu a fost restricționat.

Ian Hewitt, președintele All England Club, a comentat: ”De la prima rundă a califcărilor și până la încoronarea Campionilor, distribuirea premiilor în bani din acest an își propune să reflecte cât de importanți sunt jucătorii pentru turneu.”

ADVERTISEMENT
Bărbatul al cărui braț a fost găsit în râul Dâmbovița era condamnat pentru...
Bărbatul al cărui braț a fost găsit în râul Dâmbovița era condamnat pentru crimă. Nimeni nu i-a reclamat dispariţia
A făcut show înaintea luptei, însă nimeni nu se gândea la ce avea...
A făcut show înaintea luptei, însă nimeni nu se gândea la ce avea să se întâmple în ring! FOTO La final, era de nerecunoscut
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Imagini uluitoare la CFR Cluj – FCSB! Un gest caritabil, transformat într-o ironie...
Imagini uluitoare la CFR Cluj – FCSB! Un gest caritabil, transformat într-o ironie devastatoare la adresa jucătorilor lui Becali
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai...
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca...
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca nu este casatorit, dar in 2013, din senin o tanara spunea ca ii este fiica si ca vrea sa faca test de paternitate. Ce s-a aflat acum despre ea
RUSIA sperie OMENIREA! Sunt gata de Al Treilea Război Mondial!
RUSIA sperie OMENIREA! Sunt gata de Al Treilea Război Mondial!
Meserii evitate de tineri, plătite chiar și cu 5.000 de euro lunar
Meserii evitate de tineri, plătite chiar și cu 5.000 de euro lunar
Este bomba momentului în fotbal! Gigi Becali nu se dezminte
Este bomba momentului în fotbal! Gigi Becali nu se dezminte
Viața marcată de abuzuri și mariaje dezastruoase a actriței care te-a cucerit. Bărbatul...
Viața marcată de abuzuri și mariaje dezastruoase a actriței care te-a cucerit. Bărbatul celebru pe care l-a considerat iubirea vieții ei
„Am spart gheața! România merită în Schengen”. Austria acceptă ridicarea granițelor aeriene pentru...
„Am spart gheața! România merită în Schengen”. Austria acceptă ridicarea granițelor aeriene pentru România, cu câteva condiții
Secretul cele mai delicioase piftii a fost împărtășit de Jamila: „Din acest motiv...
Secretul cele mai delicioase piftii a fost împărtășit de Jamila: „Din acest motiv nu ne iese”. Trucul de care trebuie să ții cont
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română