România, sub asediul stării de urgenţă! Jurnal “de front” din hypermarket, unde panica joacă în locul cozilor interminabile: „Parcă a venit sfârşitul!”

REPORTAJ FANATIK
Andrei Dicu   
în Special Fanatik
15/03/2020, 11:43
România, sub asediul stării de urgenţă! Jurnal “de front” din hypermarket, unde panica joacă în locul cozilor interminabile: „Parcă a venit sfârşitul!” GALERIE FOTO REPORTAJ FANATIK
Jurnal de front din România sub asediu: La supermarket, panica joacă în locul cozilor interminabile:„Las-o, că e de mort!”

Buletin de știri. România și Bucureștiul sunt calamitate. Starea de urgenţă e decretată. Un coleg îmi scrie: „Indiferent de ce se ascunde în spatele coronavirusului, a ieși afară și a nu evita contactele cât mai mult, e crimă curată. Pentru toți cei din jurul tău, nu doar pentru tine”. Are dreptate.

Dar sunt momente în viață în care riscul este obigatoriu. Pentru părinți, spre exemplu, trebuie să mergi înainte, indiferent de „Scenariul 3” și de numărul persoanelor infectate. Nu toți românii, nu toți oamenii se găsesc în posibilitatea de a-și asigura traiul singuri, iar cei în vârstă, cu atât mai puțin. Magazinele gem din pricina cererii. Oferta este tot mai modestă. Rețele de căi cad, dar, vorba aceea, dincolo de moarte și de psihoză, trebuie să mergem înainte.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Un „megalo-market” din cartierul bucureștean Drumul Taberei. E seară. Afară plouă peste pomii deja înfloriți. Natura își continuă cursul firesc, în ciuda nefirescului. Plouă și cu Ordonanțe de Urgență. Zăbrele de frig se înting peste un cer rece, aflat și el în stare de urgență. Telefoanele „piuie”. Informația circulă isteric și alunecos, precum podeaua unui „super-magazin” dintr-un cartier al capitalei. „Se dă cu soluție dezinfectantă. Să aveți grijă”, ne anunță, încă de la intrare, un domn echipat corespunzător cu cravată și cu o cască, tip FBI, „sudată” pe ureche.

Casele de marcat, mai libere seara (Foto Andrei Dicu)
Jurnal de front din România sub asediu: La supermarket, panica joacă în locul cozilor interminabile:„Las-o, că e de mort!”

Jurnal “de front” din România sub asediu: La supermarket, panica joacă în locul cozilor interminabile

Dacă ești „punkist”, îți amintești imediat piesa „Lost in the supermarket”, a legendarei trupe The Clash. Astăzi, suntem cu toții… punkiști, pentru că ignorăm regula și mergem să ne asigurăm traiul zilnic, cu sau fără măști. Suntem, vorba melodiei la care făceam referire, pierduți într-un supermarket plin de trăiri contradictorii. Unii chiar zâmbesc, la vederea unui… flamingo de cauciuc, pe care un tătic îl adaugă în coș, „pentru că sperie păsările răpitoare, din grădină”. Un alt tătic, se amuză:„ Îți place, nebunule!…”  Este doar un zâmbet fracturat. Aflăm că, seara, panica a luat locul cozilor interminabile, care „guvernează” diminețile. O doamnă întinde mâna spre o crizantemă. „Las-o, că e de mort!!!”, a „fulgerat” soțul…

Cărucioarele mărșăluiesc, precum o divizie de panzere. Toată lumea se grăbește. Poate, de aceea, nici nu mai sunt cozi, la casele de marcat. „Dimineața, da, lumea vine în valuri. Acum, toți sunt pe fugă. Nu se respectă regimul impus și unii încă mai lucrează în birouri și ajung acasă, abia seara”, justifică cineva.

Lângă un raft cu jucării, o fetiță se oprește și fără să vrea, își vâră un deget în guriță. Tatăl observă că păpușa dorită de copil… s-a scumpit. Nu există frumos gratuit. Nu i-o cumpără, dar uită să-și atenționeze odrasla că gestul făcut cu mâna este total distructiv. Ne pune… necuratul s-o facem noi. Privirea domnului respectiv devine ascuțită… Sunt nervi, mulți nervi, întinși pe coardă, ca un soi de haine de unică folosință, lăsate la uscat pe o sârmă electrică, menită să ardă, în loc să-și mențină condiția de loc comun. Scrierile destinului se trăiesc, uneori, cu patimă și cu înfrigurare.

La hârtie igienică, bate vântul (Foto Andrei Dicu)
Jurnal de front din România sub asediu: La supermarket, panica joacă în locul cozilor interminabile:„Las-o, că e de mort!”

Angajaţii din supermarketuri: „Muncim triplu! La vânzări, pe primul loc e apa, apoi făina, zahărul și uleiul”

Pășim cu o relaxare mimată, care ne-ar putea fi fatală. Lumea se evită, chiar și din priviri. Întâlnești cunoscuți, chiar prieteni. Nimeni nu dă mâna cu tine. Ne înstrăinăm. Pe vremuri, mai vedeai câte un copil care fura câte o bombonică sau vreun fruct glasat, de la raionul „en gros”. Azi, nici țipenie.

Angajații magazinului funcționează după regimul CFR-ului, aleargă de parcă ar avea patine magice, deasupra unor șine invizibile. “Muncim triplu! Le pui pe-o parte şi dispar pe cealaltă”, strigă o femeie, ostenită de manevrarea mărfii care nu stă pe rafturi mai mult de câteva minute, în apărarea jobului într-o economie mondială devenită nesigură peste noapte pentru toţi.

„Pe primul loc, la vânzări, e apa. Apoi, făina, zahărul și uleiul. Adică necesarul pentru o familie, pentru a mânca și pentru a reuși să stea cât mai mult închisă în casă. Vânzările au fost foarte bune. Cred că, în ultima săptămână, s-a vândut ca în zilele de Crăciun! Aproape fiecare familie cheltuiește cam 800 de lei, doar pentru mâncare. Se cumpără multe conserve, pe care le poți folosi și peste 6-7 luni, mai ales că au un termen de garanție foarte mare.

Băuturile alcoolice nu au mers foarte bine (n.r vom observa, însă, contrariul), în schimb tutunul și mai ales țigările electronice s-au vândut teribil. Alcoolul nu se… „pupă” cu medicamentele, dar, în schimb, românul stă în casă și fumează. Pâinea n-a avut atâta căutare, pentru că o ții în casă doar două zile… În schimb, mălaiul și făina, durează. Nu-mi dau seama de ce valoare s-a vândut în această perioadă, dar cred că e vorba despre miliarde de „lei vechi””, ne povestește Mihai Vasile, în vârstă de 52 de ani.

Nu-i e teamă să muncească, nu poartă mască, dar recunoaște că riscă. Și că nu bravează, dar mărturisește că aceste măști sunt total inconfortabile.

Raionul de vinuri, aproape gol (Foto Andrei Dicu)

Jurnal de front din România sub asediu: La supermarket, panica joacă în locul cozilor interminabile:„Las-o, că e de mort!”

Un alt angajat ne aruncă, în treacăt:„ Oamenii cumpără tot, de la mâncare, la băutură. Doar alea de bricolaj nu se mai vând! Să vedeți ce e la… pisici!”. Ciudat lucru, pentru că nu există o legătură între „alea de bricolaj” și raionul de mâncare și auxiliare pentru animale, unde dăm fuga, pentru că, undeva, există un motan care are nevoie de silicat. Aici, e plin de marfă. „Marfă de marfă”, ca să facem haz de necaz, pentru că, se pare, cineva a renunțat la o sticlă de sirop și la o… păpușă (poate că însuși domnul nervos pe care l-am pomenit mai sus, cine știe…) și le-a „uitat” printre accesoriile destinate felinelor. O păpușă, auzi… Ei, nu-i nimic, nu se poate să vezi zâne decât dacă ești zânatec…

800 de lei, profitul cofetăriei. Paracetamolul, best-seller-ul farmaciei

La dulciuri, e bătaie mare. 800 de lei, zilnic, se cheltuiesc pentru prăjituri. Aflăm că suma este, totuși, mare, față de cât vând cofetarii, în perioadele normale. Ne-a explicat o doamnă îndulcită cu „Ispahan Framboise”, un fel de bezea roz, cu fructe de pădure, despre care aflăm că e „ultima modă”.

Tot printre ecleruri și choix a la creme-uri, suntem puși la curent cu faptul că angajații nu și-au schimbat programul. Se lucrează în ture normale. De altfel, o doamnă de la farmacie pare revoltată de acest sistem:„ La galerie, se muncește de la ora 12, până la ora 21. Numai noi lucrăm de la 9 dimineața”, a răbufnit domnia sa. Vorba aceea, jurnal de front… Dar pentru că arma principală a unui jurnalist este cinismul, am insistat până am aflat ce medicamente sunt cerute, în aceste zile. „Paracetamolul, Nurofenul și Vitamina D, cum au spus și la televizor”, ne-a explicat interlocutoarea, în regim de viteză, scăpând de privirea ageră a șefei.

Da, asistăm la un fenomen ciudat, de panică instituționalizată. Dacă ești ziarist, oamenii fug de tine, mai abitir decât ar face-o lângă un bolnav. Li se pare că-i iscodești, nu că ești la fel de român și mai ales că te găsești în aceeași barcă, alături de ei. Te străduiești să-ți ajuți societatea, această familie numită „România”. Dar asta e munca ta, de jurnalist. Cu mască, fără mască, riști. De frigul culorilor, te îmbraci în lumină și singura ta haină adevărată e străfundul ochiului tău. În rest, ești și tu gol, precum rafturile de la scutece sau de la legume ori în eternă stare de urgență…

Parafrazându-l pe Nichita Stănescu, „ziaristul, ca și soldatul, nu are viață personală”. Important este să pricepem, cu toții, că suntem în aceeași echipă. Privesc telefonul mobil și văd cum curg comunicatele… Magazinul pe care îl colind, se golește ușor, cu el odată toate mezelurile și pateul… Fructele și legumele s-au epuizat sau sunt râncede. La peștii vii nu se uită nimeni. Ne privesc prin geamul acvariului, de parcă și-ar cere moartea…

O familie, în drum spre casă (Foto Andrei Dicu)
Jurnal de front din România sub asediu: La supermarket, panica joacă în locul cozilor interminabile:„Las-o, că e de mort!”

Fetița care bate mingea pe podeaua alunecoasă

Și pentru că vorbeam despre legume… Și aici e penurie, ca și când ar fi năvălit lăcustele. Ardeiul iute pe care voiam să-l cumpăr se făcuse din roșu, gri. Trecuse lumea celor strâmbi… La fel, la raionul de hârtie igienică și menajeră, lipsa țipă indignată. Și la scutece e pustiu, semn că această țară naște. Asta este singura știre pozitivă. Amplificată de felul în care o fetiță bate o minge de podeaua alunecoasă, lângă un cărucior de marfă, plin-ochi. Ea parcă zboară, într-un spațiu în care toți târâm containere pline cu tot ce avem nevoie și cu tot ce nu avem nevoie. La o vedere ageră, aripa acestui zbor, al fetiței, are o rădăcină în aer, precum verdele, în iarbă.

Dar cărucioarele sunt încărcate… Și aici, revenim la vinul despre care vorbea intervievatul de mai sus. E panică mare și prin cotloanele rafturilor de alb și roze, ca și la bere. Iubita mea cumpără și ea un regiment de cutii de suc. Pentru copii. Aceeași copii, care ne duc mai departe. Acesta este scopul și epicul. Ideea de timp. În fața căruia, trebuie să rezistăm.

„Parcă toată lumea crede că a venit sfârșitul!”

Un om de pază se bâlbâie. Evident, nici dânsul nu-și declină identitatea, nu se vrea fotografiat, dar își scoate casca tip FBI și vorbește sincer și simplu, despre prevederile de securitate. „Nu am fost informați în legătură cu măsuri deosebite, pe care le-am putea lua, în cazul unor clienți recalcitranți. E la fel ca și până acum. Probabil că se dorește să nu se creeze… panică. Dar, uitați-vă și domneavoastră. Parcă toată lumea crede că a venit sfârșitul… Cum ne protejăm noi? Sus, la etaj, ne dau de dimineața cu spray alcoolic. Atât…”… Timpul pare oprit. Întâmplarea de a întâlni oameni curajoși este obiectul memoriei.

Pâinea, prima grijă (Foto Andrei Dicu)
Jurnal de front din România sub asediu: La supermarket, panica joacă în locul cozilor interminabile:„Las-o, că e de mort!”

Aflăm că, începând de luni, programul acestor „megalo-marketuri” se va schimba. În marile magazine, nu vor mai intra decât 100 de oameni, simultan. Vom fi cu toții „sprayați”. Ni se vor oferi mănuși de unică folosință, deși acestea există și acum, dar numai sub forma opțională. Orice lucrător va fi trimis acasă, dacă va avea o temperatură de 37 de grade. Muncitorii sunt agitați, pentru că n-au aflat dacă ziua-muncă le va fi sau nu „tăiată” din salariu, în caz că se vor îmbolnăvi. Preferă să riște. Să nu „spună”. Adică să nu se plângă. Pâinea zilnică este mai importantă decât viața.

Trecem de casa de marcat și ieșim din magazin. O doamnă în vârstă așteaptă pe culoar. Pe o băncuță. Domnia sa și cei peste 70 de ani ai săi. A obosit, nu are pe nimeni să-i care „troller-ul”. Are sacul plin cu pâine, cea mai ieftină pâine costând 1,30 RON. Mamei mele, încă are cine să-i cumpere pâine. Și apă. Sunt fiu, sunt român. Nu mă laud, Doamne ferește, ba din contră, simt că fac prea puține pentru neamul care m-a născut și care, astăzi, se găsește sub asediu.

Conservele, eterna problemă (Foto Andrei Dicu)
Jurnal de front din România sub asediu: La supermarket, panica joacă în locul cozilor interminabile:„Las-o, că e de mort!”

La subsol, în parcare, se fumează abrupt. Cărucioarele se opresc, vesele și deloc zvelte, în spatele portbagajelor. Se încarcă mărfurile și se pleacă, în trombă. Pe stradă, țiuie sirenele. Lume puțină. Îți crește în sânge și în oase o senzație de tip Cernobîl, pentru cine își mai amintește… Îmi fulgeră în memorie unul dintre interlocutorii de mai sus și realizez că… nu mai am țigări. Am uitat. Lista cumpărăturilor era prea lungă. Intru într-un magazin micuț și cer patru pachete. Nu mai aveau decât două. Viciul costă. Și eu fac parte din lumea celor limitrofi cu panica…

Dincolo, însă, de surâsul temerii, intri în casă – după o asemenea aventură – cu impresia că puritatea se dobândește numai prin durere și muncă. Cu mască, fără mască… Nu putem rămâne martorii suferinței și aplaudacii unor figuri de stil.

În România, nicio floare nu e „de mort”. Reînvățăm să fim vii.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles