News

România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! “Regele” Hagi, contrazis de Ajax! Semifinalista Champions League joacă în acelaşi tur cu CFR Cluj

11.05.2019 | 13:46
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! Regele Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj

Ajax Amsterdam a reuşit una dintre cele mai mari surprize din Champions League, fiind la un pas să joace finala de la Madrid, împotriva lui Liverpool. După ce a eliminat giganţii Real Madrid şi Juventus, olandezii au fost eliminaţi în minutul 90+6 de golul lui Lucas Moura, Tottenham reuşind o revenire de senzaţie de la 0-2 la 3-2. Parcursul “lăncierilor” este cu atât mai lăudabil, cu cât au început încă din turul II preliminar al Ligii Campionilor, la fel ca şi CFR Cluj. Cu toate acestea, Gică Hagi a lansat un protest dur împotriva UEFA, considerând că România merită o echipă direct în grupe şi că ţara noastră este discriminată. Are sau nu dreptate? 

FANATIK vă propune o incursiune prin complicatul algoritm prin care UEFA triază echipele din cupele europene. Vom vedea care sunt ţările care se aşează direct la “masa bogaţilor”, de ce trimit aşa de multe echipe şi de ce a ajuns fotbalul românesc atât de jos. Ce înseamnă coeficienţii, cum se calculează ei şi câţi bani produce industria Champions League. Toate acestea, mai jos: 

“Regele” Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj

Echipa lui Erik ten Hag a scris cea mai frumoasă poveste din această ediţie de Ligă şi este răspunsul oferit de UEFA contestatarilor care spun că echipele care joacă din primele tururi preliminare sunt dezavantajate şi nu au şanse să se bată cu granzii care se califică direct în grupe. Unul dintre contestatarii sistemului de coeficienţi folosit de UEFA este Gheorghe Hagi, care, într-o intervenţie televizată, a spus clar şi răspicat că echipa campioană din primele 32 de ţări din Europa trebuie să fie în grupe:

“Trebuie să facem o hârtie cu toții, semnată de toată lumea și să mergem la forurile europene, în care să spunem că este discriminare. Nu există coeficient, coeficientul trebuie să fie pentru cei care vor 4, 5 sau 6 echipe. Campioanele din Europa, primele 32 de țări, trebuie să fie în grupe direct. E o regulă care ne-a trimis pe noi departe. Am fost eliminați din hârtie, nu pe parte fotbalistică. Diferența între noi și ei se face pe numărul de echipe care intră în grupele Champions League”, a spus Gheorghe Hagi la Digisport.

În stagiunea trecută, campioana României, CFR Cluj, a pornit din aceeaşi fază din preliminarii ca şi Ajax Amsterdam. Ambele formaţii au început în turul doi preliminar al Champions League, CFR, pe ruta campioanelor, Ajax, pe ruta non-campioanelor, drum considerat, teoretic, mai dificil. Doar că drumul echipei din Gruia în Ligă s-a frânt la primul pas. Malmo a eliminat CFR cu scorul general de 2-1 şi după doar două meciuri, ardelenii au fost trimişi în turul trei preliminar din Europa League.

Dacă pentru CFR Cluj, turul doi preliminar a fost sfârşitul în Ligă, pentru Ajax a fost doar începutul unui parcurs de senzaţie, încheiat în luna mai a anului viitor. Ajax a eliminat pe rând: Sturm Graz (2-0, 3-1), Standard Liege (2-2, 3-0) şi Dinamo Kiev (3-1, 0-0) pentru calificarea în grupe. A încheiat pe locul doi în grupa cu Bayern, Benfica şi AEK Atena. “Lăncierii” au trecut prin foc în fazele eliminatorii, reşind să elimine Real Madrid (1-2, 4-1) şi Juventus (1-1, 2-1) în drumul spre semifinala cu Tottenham. Ajax a făcut trei reprize perfecte cu londonezii, la capătul cărora scorul general a fost 3-0, însă tinerii lui ten Hag nu au putut rezista presiunii şi au încasat 3 goluri de la Lucas Moura, ultimul dintre ele, decisiv, în minutul 90+6.

Ajax - Tottenham, 2-3, meci de vis
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! “Regele” Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj. Foto: Hepta.com

Un parcurs complet diferit al celor două echipe care au pornit în aceeaşi fază, dar a căror poveste în competiţie s-a scris altfel. Pentru UEFA, minunea Ajax este răspunsul perfect pe care să îl livreze valului de nemulţumiri pentru sistemul coeficienţilor care avantajează granzii din Premier League, Primera Division şi Serie A: “Ele au ajuns la 500 de milioane de euro buget și noi avem 10 milioane. Noi când am mers direct acolo și am avut lucrurile făcute, ne-am luptat cu ei. Dacă nu, o să dispărem, nu mai stați să vă uitați, ne trimit în Liga a 5-a pe hârtie. Ar trebui să tratăm acest lucru foarte serios. Nu este de trecut cu vederea. Acest lucru este foarte serios. Trebuie să mergem și să le punem hârtia pe masă și să-i întrebăm de ce noi am fost eliminați din hârtie”, a răbufnit Hagi pe subiectul calificării directe în grupe.

Doar primele 10 ţări trimit echipe direct în grupele Champions League

Una dintre principalele nemulţumiri ale lui Gică Hagi este că UEFA acordă doar câtorva ţări dreptul de a avea cel puţin o echipă în grupele Ligii Campionilor, mai exact 10. Sunt doar 10 ţări care au echipe calificate direct, după cum urmează:

Calificate direct: 

Locurile 1-4 la coeficienţi: Spania, Anglia, Italia, Germania – câte 4 echipe

Locurile 5-6: Franţa şi Rusia – câte 2 echipe

Locurile 7-10: Portugalia, Ucraina, Belgia şi Turcia – câte 1 echipă (campioana)

Până la 55 de ţări câte oblăduieşte UEFA, mai rămân 40 de state a căror campioană trebuie să intre în preliminarii pentru a ajunge la “masa bogaţilor”. În funcţie de locul ocupat în clasamentul coefiecienţilor, ţările pot avea una sau două echipe în preliminarii şi intră mai devreme sau mai târziu în competiţie. În cazul în care există două echipe din aceeaşi ţară admise în preliminarii, ele vor fi pe rute diferite (ruta campioanelor, ruta non-campioanelor).

Trippier dă o pasă în Ajax - Tottenham 2-3
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! “Regele” Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj

Preliminarii: 

Locurile 11-12: Austria, Elveţia – 2 echipe în preliminarii (campioana în play-off, locul 2 în turul 2 preliminar)

Locurile 13-14: Cehia, Olanda – 2 echipe (campioana în turul 3, locul 2 în turul 2)

Locul 15: Grecia – 2 echipe (campioana în turul 2, locul 2 în turul 2)

Locurile 16-17: Croaţia, Danemarca – 1 echipă (campioana în turul 2)

Locurile 18 – 51: Israel…. 29. România …. Feroe – 1 echipă (campioana în turul 1)

Locurile 52 – 55: Gibraltar, Andorra, San Marino, Kosovo – 1 echipă (campioana în tur prelimiar pentru calificarea în turul 1)

România este în acest moment pe locul 29 în Europa şi trimite 1 echipă în turul 1 din Champions League şi încă 3 echipe în preliminariile Europa League. Este un minimum istoric pentru ţara noastră.

Aşadar, România este în acest moment la ani-lumină distanţă de posibilitatea de a trimite o echipă direct în grupele Champions League, Turcia având mai mult decât dublu coeficient în raport cu ţara noastră: 34.600, faţă de 15.950. Chiar dacă Olanda este pe locul 14 în acest clasament, ambele echipe trebuie să treacă prin preliminarii pentru a ajunge în grupe, iar acest lucru s-a întâmplat şi cu Ajax.

Clasamentul coeficienţilor: 

Clasamentul coeficienţilor
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! “Regele” Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj

 

Cum se calculează coeficienţii?

În calculul coeficientului de ţară se iau în considerare punctele obţinute în ultimele 5 sezoane europene. În noul sistem de calcul, intrat în vigoare în acest sezon, NU se acordă puncte pentru eliminările din preliminariile Champions League, din moment ce echipele ieşite de acolo au o a doua şansă în Europa League.

Punctele obţinute în UEFA Champions League:

  1. Calificarea în grupele Ligii: 4 puncte
  2. Câştigarea unui meci din grupe: 2 puncte
  3. Rezultat de egalitate în grupe: 1 punct
  4. Calificare în optimi: 2 puncte
  • Se vor mai acorda puncte în cazul calificării în sferturi, semifinale şi finală

Punctele obţinute în UEFA Europa League:

  1. Eliminare în runda preliminară: 0,5 puncte
  2. Eliminare în primul tur preliminar: 1 punct
  3. Eliminare în al doilea tur preliminar: 1,5 puncte
  4. Eliminare în turul trei preliminar: 2 puncte
  5. Eliminare în play-off: 2,5 puncte
  6. Calificare în grupe: garantat 3 puncte
  7. Câştigarea unui meci din grupe: 2 puncte
  8. Rezultat de egalitate în grupe: 1 punct
  • Cluburile au garantate minimum 3 puncte pentru calificarea în grupe şi primesc puncte în plus pentru calificările în 16-imi, optimi, sferturi, semifinale şi finală.

Toate punctele făcute de reprezentantele unei ţări sunt împărţite la numărul total de echipe care participă în ediţia respectivă. De exemplu, România are 4 reprezentante în cupele europene. Toate punctele echipelor româneşti sunt împărţite la 4.

România, sub Kosovo în sezonul 2018-2019 

România a avut un sezon european 2018 – 2019 dezastruos. Reprezentantele noastre nu s-au putut califica în nicio grupă europeană, toate cele 4 echipe fiind eliminate rapid, încă din preliminarii. La coeficienţi, media a fost atât de slabă, încât şi Kosovo a încheiat peste România actuala stagiune.

Doar în acest sezon, coeficientul României este de 2,375 puncte. Contribuţiile sunt aduse în modul următor:

  1. FCSB – 4,5 puncte
  2. CFR Cluj – 2,5 puncte
  3. Viitorul – 2 puncte
  4. U Craiova – 0,5 puncte

În 2006 România a fost pe primul loc în Europa la coeficienţi

Am avut şi momente mai bune. România a fost cândva locul 1 la coeficienţi în Europa şi nu a trecut atât de mult timp de atunci. În sezonul UEFAntastic în care Steaua juca semifinale de Cupa UEFA şi Rapid s-a oprit în sferturi, România a dominat Europa la acest capitol. Există mai multe motive pentru acest rezultat fabulos:

  1. România avea doar 3 reprezentante: Steaua, Rapid, Dinamo, deci toate punctele erau împărţite la 3, în loc de 7, câte reprezentante aveau Spania, Anglia sau Italia
  2. Steaua şi Rapid au avut punctaje fabuloase: 23 de puncte, respectiv 21 de puncte
Jucatorul echipei de fotbal Steaua Bucuresti, Mirel Radoi (S), lupta pentru balon, joi 20 aprilie 2006, cu jucatorul echipei Middlesbrough, Matthew Bates (D), intr-un meci contand pentru prima mansa a semifinalelor Cupei UEFA, disputata pe stadionul "Lia Manoliu".
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! “Regele” Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj

A fost începutul unei ere care ne-a permis să aducem mai multe echipe în Europa şi, începând din 2008 să avem o reprezentantă direct în grupele Champions League. Nici următorul sezon, 2006-2007 nu a fost unul rău pentru România, în condiţiile în care am încheiat pe locul 4 în clasamentul coeficienţilor din Europa, Liga 1 având o zestre de invidiat.

Top 3 clasament coeficienţi în 2006:

Clasamentul coeficienţilor
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! “Regele” Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj

 

Toate echipele româneşti calificate direct în Ligă au fost în insolvenţă şi faliment

Dincolo de toate aceste calcule care ne arată că România nu prea mai reuşeşte nimic în Europa în ultimii ani, dovadă şi clasamentul dezastruos pe care îl avem, Gheorghe Hagi a introdus în ecuaţie şi factorul financiar în disputa lui la distanţă cu UEFA. Adică, cele 30 de milioane de euro încasate dintr-o participare în grupele Champions League ar putea contribui substanţial la creşterea fotbalului din România: “Cele 20 sau 30 de milioane sunt foarte importante pentru noi, ar fi foarte importante dacă ar intra în România, plus încă vreo 10 care ar intra din Europa League. Asta ar face ca și jucătorii noștri tineri să rămână aici și să plece după, afară, pe bani mai mulți. Nu putem avea echipă națională așa cum trebuie dacă noi nu avem două echipe mari.

Noi am avut două echipe puternice care se băteau cu Barcelona și cu Real de la egal la egal. Domnilor, treziți-vă, sculați-vă. Trebuie să facem în așa fel încât să avem două echipe foarte mari care să ia jucătorii cei mai valoroși din România și după să-i vândă afară. Să vindem și noi pe 15-20 de milioane, nu pe 2 sau 3 milioane, cât ne dau acum. Sunt bani puțini”, a mai spus Hagi la Digisport.

Însă aici, Gică Hagi este contrazis de echipele româneşti care au fost beneficiarele coeficientului puternic din urmă cu un deceniu. Au fost patru sezoane în care Liga 1 Betano a trimis o reprezentantă direct în Liga Campionilor (2008, 2009, 2010 şi 2011). În cele 4 sezoane, beneficiare directe de calificarea în grupe au fost: CFR Cluj (2008, 2010), Unirea Urziceni (2009) şi Oţelul Galaţi (2011).

Wayne Rooney este faultat in careu la faza penaltyului doi.
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! “Regele” Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj! Aici, Wayne Rooney în meciul de pe Arena Naţională: Oţelul – Manchester United

Toate aceste formaţii au încasat aproximativ 20-25 de milioane de euro din participarea în grupele UEFA Champions League, iar după ce această “goană după aur” a luat sfârşit, două dintre aceste echipe au dispărut: Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi, în timp ce ardelenii de la CFR Cluj au fost în insolvenţă, înainte ca noii investitori să revitalizeze formaţia.

În acest context, argumentele lui Gheorghe Hagi pălesc, în condiţiile în care sumele acordate de UEFA nu au fost folosite în beneficiul fotbalului românesc, nici măcar investiţi în echipele în cauză.

  • Unirea Urziceni a încasat 20 de milioane de euro în sezonul 2009-2010 din participarea în grupele Ligii, iar în 2011 echipa s-a desfiinţat.
  • Oţelul Galaţi a încasat 25 de milioane de euro în sezonul 2011-2012 şi s-a desfiinţat 3 ani mai târziu.
  • CFR Cluj s-a calificat de 3 ori în grupele Champions League (2008, 2010 şi 2012), a încasat aproximativ 75 de milioane de euro de la UEFA şi a intrat în insolvenţă în anul 2015
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! "Regele" Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! “Regele” Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj

UEFA distribuie 2,04 miliarde de euro cluburilor din Champions League

Veniturile UEFA pentru sezonul 2018-2019 din UEFA Champions League, UEFA Europa League şi Supercupa Europei sunt estimate la 3,25 miliarde de euro, anunţă forul continental. Din această sumă, 295 de milioane de euro sunt sume care să acopere cheltuielile de organizare şi 277,5 milioane de euro sunt puse de-o parte pentru plăţi de solidaritate. Din cele 2,73 de miliarde rămase, 6,5% vor fi rezervate celor de la UEFA şi ceilalţi bani vor fi împărţiţi cluburilor.

Distribuţia banilor pentru cluburi:

UEFA Champions League – 2,04 miliarde de euro

30 de milioane de euro pentru cluburile eliminate în play-off, câte 5 milioane de euro pentru fiecare club

488 de milioane de euro pentru echipele calificate în grupe, 15,25 milioane de euro garantat pentru fiecare club calificat

585 de milioane de euro venituri pentru performanţe: 2,7 milioane de euro pe victorie, 900.000 de euro pentru egal, 9,5 milioane de euro pentru calificare în optimi, 10,5 milioane de euro pentru calificare în sferturi, 12 milioane de euro pentru calificarea în semifinale, 15 milioane de euro pentru calificarea în finală, 19 milioane de euro pentru câştigătoare + 3,5 milioane de euro pentru calificarea în Supercupa Europei + 1 milion pentru victorie în Supercupa Europei

585 de milioane de euro venituri pentru coeficientul european, un nou clasament introdus de UEFA şi care e întocmit pe baza performanţelor din cupele europene în ultimii 10 ani. Cea mai mică sumă încasată de un club este de 1 milion de euro, iar cea mai mare sumă este de 35,46 milioane de euro, în funcţie de acest clasament. În această ierarhie, FCSB este pe locul 49.

292 de milioane de euro din market pool

UEFA Europa League – 510 de milioane de euro

Sumele pe care UEFA le plăteşte cresc de la an la altul, iar o echipă care reuşeşte să se califice în grupele Champions League poate obţine cu uşurinţă 30-35 de milioane de euro. Însă, pentru echipele din Champions League şi Europa League care nu se califică

UEFA Champions League, o afacere gigant

Industria UEFA Champions League este în acest moment mai mare ca niciodată, banii care se învârt sunt mai mulţi ca niciodată şi interesul pentru competiţie este mai mare ca niciodată. Forul european a căutat să perfecţioneze de la an la an produsul Champions League, mai ales că zvonurile care se înmulţeau de la un an la altul referitor la formarea Euroligii i-au forţat pe cei care conduc UEFA să ofere mai mulţi bani şi să facă un produs mai atractiv.

Din actuala stagiune, granzii Europei trimit direct 4 echipe în grupele competiţiei şi a intervenit o schimbare importantă în cazul televiziunilor. A dispărut pachetul pentru posturile free to air, astfel încât televiziunile care nu sunt la liber în ţările europene şi care cumpără drepturile tv să aibă exclusivitate asupra produsului, fapt care nu face decât să sporească veniturile din drepturi tv.

UEFA generează cu cele două competiţii ale ei peste 3 miliarde de euro anual, din care peste 2 miliarde se întorc la cluburile participante. Gheorghe Hagi vrea ca România să aibă măcar un fel principal de la această “masă a bogaţilor” datorită istoriei, însă nivelul la care se prezintă fotbalul românesc în Europa, întrecut de ţări precum Kosovo, Kazahstan sau Luxemburg ne permite să luăm doar câteva “firimituri” de la acest festin, la care nu avem acces, dar pe care îl urmărim de pe “geamul” televizorului şi ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi şi noi acolo.

Giani Infantino, cu biletul Steaua Bucureşti scos din urnă
România, sub Kosovo la coeficientul UEFA! Regele Hagi, contrazis de Ajax, echipă intrată în Ligă în acelaşi tur cu CFR Cluj
  • 3,25 de miliarde de euro a generat UEFA în sezonul 2018-2019
  • 2,375 e coeficientul României în actualul sezon, sub Kosovo şi Kazahstan
  • 10 ţări trimit echipe direct în grupele UEFA Champions League 

 

Tags: