Echipele naționale din Europa se pregătesc de o nouă competiție internațională. Joi, 16 decembrie, de la ora 19:00, la sediul de la Nyon, are loc tragerea la sorți a grupelor pentru ce-a de-a treia ediție a UEFA Nations League.
Reprezentativa țări noastre va face parte din cea de-a treia urnă valorică a Ligii B și va evita câțiva adversari incomozi. Serbia, Irlanda și Israel sunt și ele aflate în aceeași urnă valorică.
„Tricolorii” au însă șanse mari să întâlnească naționale mai puternice, cum ar fi Norvegia, Suedia, Rusia, Scoția sau Muntenegru. Înainte de tragerea la sorți, România se află într-o situație ingrată.
Dintre cele 55 de selecționate care vor fi repartizate în patru divizii valorice, pe baza rezultatelor din ediția anterioară, doar țara noastră și Grecia nu au încă un selecționer.
Instalat în noiembrie 2019 pe banca „tricolorilor”, Mirel Rădoi și-a încheiat mandatul la finalul acestui an, după ce a ratat atât calificarea la Campionatul European din 2020, cât și la World Cup 2022.
Deși România a jucat ultimul meci pe 14 noiembrie, Federația Română de Fotbal nu i-a găsit înlocuitor antrenorului în vârstă de 40 de ani. În ultima lună, Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au purtat discuții oficiale cu Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și, mai nou, cu Dan Petrescu.
Dacă primii doi nu au dat curs interesului venit din partea FRF, tehnicianul lui CFR Cluj a lăsat de înțeles să sunt șanse să îi preia pe „tricolori”. Petrescu va da răspunsul abia pe 20 decembrie, după ultimul meci al campioanei în Liga 1 și după ce România va știi deja adversarele din Liga Națiunilor.
În postura României, aceea de a nu avea selecționer la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor. Nici Grecia nu a numit un antrenor principal. În ultimii doi ani, elenii au fost conduși de olandezul John van ‘t Schip.
La fel ca Mirel Rădoi, și tehnicianul batav a ratat cele două obiective importante ale naționalei, calificarea la Euro și la Campionatul Mondial. La tragerea la sorți pentru UEFA Nations League, grecii stau mai prost decât noi. Sunt în urna a doua din Liga C, alături de Belarus, Luxemburg și Macedonia de Nord.
Nici Țara Galilor nu îl va avea ca principal pe numărul unu de la cârma echipei naționale, Ryan Giggs. Legendarul fotbalist al lui Manchester United este suspendat din funcție până la finalul procesului în care este acuzat de violență domestică.
Până la finalizarea anchetei, reprezentativa britanică este condusă din 3 noiembrie 2020 de un interimar, Rob Page. Tehincianul în vârstă de 47 de ani a stat pe bancă și la Euro 2020, acolo unde a dus echipa până în 16-imi, dar și în preliminariile pentru Campionatul Mondial. Țara Galilor e calificat la baraj și va înfrunta Austria în semifinale.
La tragera la sorți pentru grupele UEFA Nations League, Țara Galilor face parte din urna a patra din Liga A, alături de Austria, Cehia și Ungaria