Valul de căldură care a făcut ravagii în Europa, mai ales în țări precum Spania și în Franța va ajunge, în curând, în România.
Ambulanțele străbat orașele din Vest din momentul în care oamenii au început să leșine pe stradă din cauza căldurii exagerate. Din păcate, canicula și arșița este mereu urmată de furtună, care uneori poate fi devastatoare.
La Timișoara s-au înregistrat 36 de grade la umbră, iar o bătrână s-a prăbușit pe stradă și a ajuns de urgență la spital. Același scenariu s-a petrecut și în Dâmbovița, unde sirenele ambulanțelor au sunat toată ziua.
Căldura sufocantă este în special periculoasă pentru vârstnici și pentru copiii mici. Potrivit Stirile Pro Tv, șeful UPU Timișoara, Mihai Grecu, a comentat situația: ”Pacienții care sunt cu afecțiuni cardiace, care sunt hipertensivi, care sunt neurologici, pacienții pulmonari.Recomandarea este mai ales sugarii și nou-născuții să nu fie lăsați în autovehicole la soare, pentru că există un risc real de a le pune viața în pericol”.
Vremea exagerat de caldă este cauzată de o cupolă sau un dom de căldură, în forma literei Omega, care se mișcă de la vest la est. Experții au explicat situația, astfel că aerul fierbinte este ținut la sol de o masă de aer cu o presiune uriașă.
Din cauza cupolei, aerul este trimis înapoi la pământ, asemeni unui ventilator, iar în Franța au fost 45 de grade la umbră, în timp ce în Spania au izbucnit sute de incendii devastatoare de pădure.
“E vorba de o dezvoltare foarte puternică a unui câmp de presiune înaltă/favorizează mişcarea aerului de sus în jos şi asta înseamnă că, practic, păstrează căldura în acea zonă şi tocmai aici intervine fenomenul acesta de amplificare a valului de căldură”, a explicat Roxana Bojariu, climatolog.
Mai mult, în interiorul cupolei se pot forma furtuni nemaivăzute și tornade. În Franța, un astfel de caz a omorât un bărbat care făcea surf, după ce o rafală de vârf puternic a apărut din neant și viteza vântului a crescut de la 0 la 100 kilometri pe oră în câteva secunde. Omul a fost luat pe sus și aruncat în vitrina unui restaurant, conform martorilor.
„Se produc instabilităţi foarte mari şi poţi să ai furtuni foarte puternice cu intensificări de vânt mări, chiar şi cu generare de tornade. E ceea ce am observat în Normandia, unde cerul era foarte senin. Practic a fost un vârtej”, a completat Bojariu.
Așadar, conform temerilor specialiștilor, masa de aer cald care se îndreaptă spre România ar putea provoca tornade. Situația va ține România în stare de alertă timp de cel puțin trei zile. Cele trei zile de caniculă vor fi urmate de alte trei zile de furtuni puternice, menționează meteorologii.