News

România trece la ora de iarnă 2022. Ce ţări au renunţat la acest sistem şi de ce nu s-a mai aplicat proiectul UE de renunţare la schimbarea orei

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România va trece la ora de iarnă, păstrând astfel un sistem pe care l-a adoptat începând cu anul 1932
29.10.2022 | 15:26
Romania trece la ora de iarna 2022 Ce tari au renuntat la acest sistem si de ce nu sa mai aplicat proiectul UE de renuntare la schimbarea orei
România trece la ora de iarnă. Sursa foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

România va trece în noapte de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă, ora 04.00 devenind ora 03.00, asta deși Uniunea Europeană a încercat din 2018 să renunțe la acest sistem, dovedit a nu avea beneficiile scontate, însă măsura a rămas în suspans odată cu pandemia Covid și acum războiul din Ucraina.

Trecerea la ora de iarnă în România

România adoptat sistemul trecerii la ora de vară/ iarnă în anul 1932, ora schimbându-se atunci în prima duminică a lunii aprilie, respectiv octombrie. Însă măsura a fost păstrată până în anul 1943, atunci când s-a renunțat la ea, doar pentru a se reveni asupra acestei decizii în anul 1979.

ADVERTISEMENT

Sistemul trecerii de la ora de iarnă la cea de vară a fost adoptat la începutul secolului trecut, iar ideea de bază a fost creșterea numărului de ore în care populația beneficiază de lumina naturală a Soarelui, reprezentând o soluție apreciată în agricultură în acea perioadă. Măsura s-a dovedit populară și în perioada crizelor economice, în special crizele de pe piața petrolului apărute în 1970, fiind văzută ca o măsură prin care consumul de energie a putut fi redus.

Totuși, în ultimele decenii, tot mai multe studii au arătat că beneficiile economice ale acestei măsuri nu sunt atât de semnificative pe cât s-a crezut, ba mai mult o serie de studii recente arată că această schimbare de oră are o multitudine de costuri ascunse. Nu doar că foarte mulți oameni se plâng de oboseala sau iritarea generate de această schimbare, dar studiile au arătat că în prima zi după această modificare a orei au loc cu 6% mai multe accidente rutiere, plus există o creștere a numărului de accidente de muncă și a accidentelor vascular cerebrale.

ADVERTISEMENT

Autoritățile din Uniunea Europeană au început în 2018 un proces legislativ prin care să se renunțe definitiv la acest sistem, însă întreg procesul a fost amânat în contextul crizelor care au lovit continentul, pandemia COVID și războiul din Ucraina.

Ce țări au renunțat la acest sistem

În prezent, nu mai puțin de 76 de țări, marea lor majoritate din Europa și America de Nord, aderă încă la acest sistem, în vreme ce alte 106 țări nu aplică o astfel de schimbare a orei. Dintre cele 106 țări, 65 au revenit asupra deciziei, renunțând pe parcurs din diverse motive.

ADVERTISEMENT

Rusia a fost una dintre țările care au renunțat la acest sistem încă din anul 2011, atunci când președintele în exercițiu, Dmitri Medvedev, a decretat încetarea acestei schimbări de oră pentru a-i proteja pe concetățenii săi „de stresul și bolile” cauzate de această schimbare.

O renunțare controversată la trecerea la ora de iarnă a avut loc și în Turcia în anul 2016, măsura, decretată de președintele Erdogan, aflat atunci în fața unor alegeri electorale dificile, a fost menită pentru a da o perioadă mai lungă în timpul alegerilor ce urmau să aibă loc la 1 noiembrie. Decizia nu a fost lipsită de haos, în contextul în care multe echipamente tehnice aveau actualizări automate la oră ce nu au ținut cont de politica locală.

ADVERTISEMENT

Și Statele Unite sunt într-un proces de renunțare la ora de iarnă, Senatul adoptând în data de 16 martie un proiect prin care ora de vară ar urma să devină permanentă pe întreg teritoriul țării. Măsura însă a fost întârziată în Congres, actul nefiind încă promulgat de președintele Joe Biden. Statele Unite vor trece la ora de iarnă în data de 6 noiembrie.

ADVERTISEMENT