News

România, trimisă în faţa Curţii de Justiţie Europeană. Motivul pentru care riscăm noi sancțiuni financiare

02.07.2020 | 16:47
Romania trimisa in fata Curtii de Justitie Europeana Motivul pentru care riscam noi sanctiuni financiare
ADVERTISEMENT

România este singurul stat membru al Uniunii Europene care nu a comunicat până acum măsurile necesare transpunerii în legislația națională a Directivei privind mărcile, văzută drept un pas important spre modernizare și armonizare în acest sens. Prin urmare, Comisia Europeană a decis să trimită țara noastră în faţa Curţii de Justiţie, cu solicitarea aplicării unor sancțiuni financiare.

În comunicatul dat publicității în cursul zilei de joi, 2 iulie se arată că Directiva ar fi trebuit transpusă în legislaţie până cel târziu la data de 14 ianuarie 2019, lucru care nu s-a întâmplat. României i-a fost transmis un aviz motivat, iar aceasta a avut la dispoziţie un termen pentru a răspunde.

ADVERTISEMENT

Deşi s-a decis inclusiv acordarea unei prelungiri a termenului de răspuns la avizul motivat, măsurile de transpunere nu au fost luate nici până astăzi. Pe cale de consecință, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiţie în acest caz, iar situația devine de-a dreptul îngrijorătoare.

România riscă noi sancțiuni financiare din cauza Directivei UE privind mărcile

Directiva privind mărcile constituie un pas important în modernizarea şi armonizarea în continuare a legislaţiei UE privind mărcile. Aceasta aduce o serie de modificări semnificative, inclusiv o definiţie revizuită a mărcii, adaptată la era digitală; noi motive care împiedică înregistrarea mărcilor; noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit, precum şi noi dispoziţii de armonizare a procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE”, se arată în comunicatul transmis de Comisia Europeană.

ADVERTISEMENT

Actul normativ în cauză a actualizat și, totodată, simplificat cadrul juridic al Uniunii în materie de mărci. Au fost introduse astfel o serie de modificări semnificative în ceea ce priveşte dreptul material al mărcilor UE, cum ar fi:

  • o nouă definiţie a mărcii, adaptată la era digitală;
  • noi motive de respingere a cererilor de înregistrare şi noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit;
  • Dispoziţii procedurale pentru armonizarea procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE, luând ca reper sistemul mărcilor UE.
ADVERTISEMENT

Comisia Europeană cere României să combată defrișările ilegale

În altă ordine de idei, Comisia Europeană solicită României să implementeze adecvat Regulamentul UE privind exploatarea lemnului (Reglementarea UE 995/2010). Acesta interzice producerea şi plasarea pe piaţa europeană a produselor fabricate din buşteni recoltaţi ilegal.

În comunicatul transmis de reprezentanții instituției se arată că autorităţile naţionale nu au reuşit să verifice în mod eficient operatorii şi să aplice sancţiunile care se impuneau. În plus, deficienţele din legislaţia naţională nu permit verificarea cantităţilor masive de buşteni recoltaţi ilegal.

ADVERTISEMENT

Comisia Europeană a mai descoperit că autorităţile române „gestionează pădurile, inclusiv tăierile autorizate, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, aşa cum se cere conform Directivei privind habitatele şi Directivei privind evaluarea strategică de mediu”. Mai mult, există deficienţe în accesul publicului la informaţiile legate de mediu în planurile de gestionare a pădurilor.

În ceea ce privește habitatele forestiere protejate, acestea „s-au pierdut în cadrul siturilor protejate Natura 2000, încălcându-se Directivele privind habitaturile şi păsările”. În urma analizării în detaliu a argumentelor transmise de România în urma scrisorii de punere în întârziere trimise în februarie 2020, Executivul comunitar a ajuns la concluzia că problemele de pe teren nu au fost rezolvate.

Prin urmare, Comisia Europeană a emis acum un aviz motivat, ceea ce înseamnă că România are la dispoziție o lună să acționeze pentru a remedia situația. În caz contrar, această speță ar putea ajunge la rândul ei pe masa Curții de Justiţie a Uniunii Europene.

ADVERTISEMENT
Tags: