News

România trimite un avion după românii blocați în Mexic. Când e programat zborul

03.02.2021 | 15:26
Romania trimite un avion dupa romanii blocati in Mexic Cand e programat zborul
ADVERTISEMENT

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, este revoltat pe modul în care autoritățile mexicane au blocat pe aeroportul din Cancun peste 100 de români plecați în vacanță.

Aurescu a precizat că s-au făcut demersuri pe lângă compania Lufthhansa pentru a trimite un avion care să îi aducă în Europa pe cei 114 de cetățeni români.

ADVERTISEMENT

„În acest moment sunt 114 cetăţeni români aflaţi pe aeroportul din Cancun. Avem în total 102 cetăţeni care au fost întorşi în ţară”, a anunțat Aurescu.

Bogdan Aurescu îi ceartă pe mexicani pentru modul în care se comportă cu românii

„Suntem profund preocupaţi de situaţia cu care s-au confruntat cetăţenii care planificau vacanţa în Mexic şi care sunt afectaţi de deciziile recente ale autorităţilor mexicane. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă, este o atitudine neprietenoasă din partea autorităţilor mexicane faţă de cetăţenii români. Este o situaţie care riscă să ducă, în ceea ce priveşte Mexicul, la pierderea de turişti, bani şi credibilitate ca destinaţie de călătorie prin astfel de acţiuni. În cursul zilei de astăzi voi transmite, la rândul meu, un mesaj omologului meu mexican în care voi reitera că aceste decizii nu pot să fie arbitrare, trebuie să fie foarte clar fundamentate, să aibă la bază evaluări individuale, de la caz la caz.

ADVERTISEMENT

Am solicitat şi vom continua să solicităm părţii mexicane o abordare transparentă şi predictibilă privind regimul turiştilor străini în Mexic, mai ales în contextul pandemic actual”, a declarat Bogdan Aurescu.

Turiștii români care au fost blocați pe aeroport vor primi asistență și de la Consulatul de la Miami. „Am ridicat faţă de autorităţile mexicane şi problema condiţiilor de aşteptare, în vederea returnării. Cetăţenii români au sesizat că interviurile s-au purtat doar în limba spaniolă, au sesizat un comportament abuziv din partea poliţiştilor de frontieră, lipsa apei şi a hranei, spaţii improprii în care sunt plasaţi”, a completat Aurescu.

ADVERTISEMENT

Un avion Lufthansa va fi folosit pentru a-i aduce acasă pe cetățenii rămași blocați în Mexic din cauza pandemiei de Covid-19.

„Faptul că un stat suveran poate decide cu privire la accesul străinilor pe propriul teritoriu nu trebuie şi nu poate să încalce drepturile acestora în procesul de implementare a unor astfel de decizii şi trebuie să evite situaţiile ofensatoare. Cetăţenii români nu trebuie să fie discriminaţi în nicio situaţie, trebuie să fie trataţi cu respect, nu trebuie să fie puşi în situaţii dificile, chiar dacă vorbim de o situaţie în care, pe baza unor motive fundamentate, dacă este cazul în această situaţie, unui cetăţean român i se refuză intrarea pe teritoriul altui stat.

ADVERTISEMENT

Până la clarificarea situaţiei, facem apel către cetăţenii români ca pentru moment să evite călătoriile în Mexic”, a concluzionat Aurescu.

ADVERTISEMENT