Fotbal intern

Când se joacă România U21 – Franţa U21, meciul decisiv pentru calificarea în semifinale la Euro 2019

21.06.2019 | 21:20
Cand se joaca Romania U21  Franta U21 meciul decisiv pentru calificarea in semifinale la Euro 2019

România U21 – Franța U21 va fi meciul decisiv pentru calificarea în semifinale la Euro 2019 din grupa C a turneului final. Partida va avea loc luni, 24 iunie, cu începere de la ora 22:00, oră la care se disputa, concomitent, și celălalt meci din grupă, Anglia – Croația. Jocul va avea loc pe stadionul “Dino Manuzzi” din Cesena, acolo unde tricolorii meci au susținut și meciul anterior cu Anglia și unde Franța a evoluat în prima partidă, cu Anglia.

România U21 – Franța U21, meciul decisiv pentru calificarea în semifinalele EURO 2019

România a lăsat o excelentă impresie la acest turneu final de campionat european de tineret, jucătorii lui Mirel Rădoi devenind rapid o țintă importantă pentru numeroșii impresari prezenți la partidele tricolorilor mici. În comparație cu mulți dintre jucătorii Franței și Angliei, considerați deja vedete și evaluați la sume de zeci de milioane euro, jucătorii români au reprezentat o uriașă și plăcută surpriză pentru specialiști, care au apreciat, mai ales, jocul colectiv foarte bine pus la punct.

EURO 2019 | Victorie istorică pentru România! Tricolorii înving Anglia cu 4-2 şi sunt aproape de o calificare…

Gepostet von TVRSport am Freitag, 21. Juni 2019

Un factor important în favoarea jucătorilor români va fi și de această dată tribuna. Francezii vor fi dominați copios de suporterii români care vor umple și de această dată stadionul, așa cum au făcut-o și la meciurile cu Croația și cu Anglia. Va fi din nou un stadion galben, care va asigura o atmosferă ca la un meci jucat pe teren propriu și jucătorii au recunoscut că acest aport a însemnat enorm pentru ei.

România U21 – Franța U21 se va juca luni, 24 iunie, de la ora 22:00

Nu am învins niciodată Franța la tineret

Bilanțul meciurilor directe România U21 – Franța U21 se rezumă la patru partide, toate jucate în cadrul preliminariilor. În 2011 am fost executați fără drept de apel, cu 3-0 și 2-0, dar în 2007 ambele meciuri s-au încheiat la egalitate, 0-0 în România și 1-1 în Franța. Nu avem, așadar, nici o victorie în fața micilor cocoși din Hexagon până la acest moment.

Franța, antrenată de Sylvain Ripoli, are o echipă foarte puternică din punct de vedere fizic, jucători înalți și greu de depășit în dueluri unu la unu dar în același timp sunt și jucători foarte tehnici și extrem de rapizi, cu un foarte bun joc de contraatac. Vedeta echipei este Moussa Dembele, dar și Ikone este un jucător care foarte curând va costa mulți bani.

1.50 e cota BETANO pentru victoria Germaniei cu Austria la EURO U21

Tags: