Fotbal intern

România U21, primul antrenament în Malta! Ce au făcut jucătorii lui Adrian Mutu şi mesajul transmis fanilor de Mihăilă

05.09.2020 | 23:12
Romania U21 primul antrenament in Malta Ce au facut jucatorii lui Adrian Mutu si mesajul transmis fanilor de Mihaila
ADVERTISEMENT

România U21 a susținut sâmbătă primul antrenament în Malta, înaintea întâlnirii de marți seară, meci care contează în preliminariile pentru Campionatul European de tineret din 2021.

Tricolorii au ajuns în cursul zilei de sâmbătă la Valletta, iar seara au avut programat primul antrenament, pe un teren sintetic, similar cu cel pe care se va disputa meciul oficial.

ADVERTISEMENT

Atmosfera este una excelentă în interiorul lotului după victoria cu 3-1 împotriva Finlandei, titularii din partida precedentă având un program mai lejer decât restul lotului care a lucrat aproape de intensitatea maximă.

Valentin Mihăilă mesaj către fanii naționalei

Tricolorii au transmis un mesaj pe site-ul FRF prin intermediul lui Valentin Mihăilă, către suporterii naționalei după ce au fost susținuți de circa 30 de români la meciul din Finlanda. Aceștia au profitat de absența peluzei la stadionul din Turku, și au reușit astfel să fie prezenți lângă echipă

ADVERTISEMENT

“Au fost minunați, i-am auzit în timpul meciului. Românii noștri sunt peste tot. Daca s-ar fi jucat cu spectatori cred că am fi avut mai mulți suporteri români decât finlandezi. Așa a fost și în Irlanda de Nord. Le mulțumim pentru susținere!”.

Antrenamentul în sine a fost presărat cu voie-bună și mult optimism. După momentele de relaxare în interiorul hotelului, preparatorul fizic Vlad Nicoară a impus o serie de exerciții de mobilitate în care jucătorii trebuiau să mențină mingea între ei în diverse situații.

ADVERTISEMENT

Adrian Mutu are încredere în lotul pe care îl are la dispoziție

“Faceți ce vă spun și vă promit că vom câștiga!” acesta a fost mesajul transmis de către tehnicianul de 41 de ani către jucătorii săi.

Fosta legendă a campionatului italian, a avut un debut foarte bun pe banca tehnică a selecționatei U21. În partida contra Finlandei, echipa a arătat foarte bine și se pare că acesta știe să gestioneze relația cu jucătorii și în afara terenului.

ADVERTISEMENT

Echipa malteză are doar un singur punct obținut în 5 meciuri jucate în grupa H, o victorie la scor a baieților noștri fiind cel mai probabil rezultat judecând după forma în care se află cele două formații.

Pentru a termina grupa pe primul loc, România trebuie să profite de orice pas greșit al danezilor, care sunt lideri cu 3 puncte avans față de tricolori.

Ultimul meci din grupă programează chiar duelul cu Danemarca, pe 17 noiembrie, partidă ce se anunță a fi decisivă în stabilirea locului 1 la finalul campaniei de calificare.


  • (P) Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 7,80 este cota pentru ”2 pauză / 2 final” la meciul Austria – România. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT