Cele mai citite

Selecţionerul e sigur: “Ei sunt liderii echipei naţionale!”

Antrenorul de la România under 19 afirmă că Turneul de Elită s-ar putea desfăşura chiar la noi în ţară. Ce spune după calificare
11.11.2017 | 19:04
Selecţionerul e sigur:

România under 19 s-a calificat la turneul de Elită pentru această categorie de vârstă, competiţie care va avea loc în vara lui 2018. Selecţionata tricoloră este deja matematic la turneul final, deşi mai are un meci de disputat, contra Gibraltarului. Selecţionerul Adrian Boingiu a vorbit despre generaţia pe care o antrenează, afirmând că este mai valoroasă decât cea din care făceau parte Răzvan Raţ sau Mirel Rădoi, oameni care au ajuns să aibă peste 60 de selecţii în naţionala mare de fiecare. 

“Meritul este în primul rând al băieţilor. Au calitate şi în momentul în care pot veni toţi în acelaşi timp, arată ca o echipă care are perspectivă. Este o generaţie care se apropie foarte mult de generaţia ’81 unde erau jucători ca Rădoi sau Raţ. Sunt cel puţin la fel de buni, dacă nu mai buni. Dovada este această calificare, pe care nu am reuşit-o cu ceilalţi. Calitatea pe care o au aceşti jucători le dă dreptul să spere la mai mult. Noi am reuşit să întreţinem buna dispoziţie şi să corectăm o parte din lucrurile care ne erau nouă necesare, faţă de ce făceau ei la club”, a spus Adrian Boingiu la o televiziune de sport. 

Selecţionerul a spus cine sunt liderii de la Romania under 19

Selecţionerul Boingiu nominalizează câţiva jucători care sunt liderii acestei generaţii pe care o antrenează: Vlad Dragomir de la Arsenal, Andrei Vlad, portarul FCSB, şi Constantin Dima, fundaşul de la Sepsi Sf Gheorghe. Boingiu spune că există chiar posibilitatea ca grupa de la turneul de elită să fie organizată chiar de România. 

“Sunt 2-3 care au tentă de lideri, în sensul bun al cuvântului. Din punctul meu de vedere sunt Dragomir, Dima şi Andrei Vlad, portarul de la Steaua. Tragerea la sorţi va fi în decembrie, rămâne de văzut cu cine vom fi în grupă şi care vor fi condiţiile de desfăşurare. Dacă vor fi propice la noi, putem să încercăm să-l facem. Personal am preferat să joc afară pentru că îi rup de o anumită presiune, dar putem juca şi în România, nu e niciun fel de problemă” a mai spus Boingiu. 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri