România, victorie cu Franţa la rugby! „Les Bleus”, învinşi la Bucureşti după ce au câştigat Turneul celor cinci naţiuni din 1960

România, victorie cu Franţa la rugby. În urmă cu mai bine de 50 de ani, românii reuşeau un succes de răsunet în sportul cu balonul oval. Francezii, câştigători ai Turneului celor cinci naţiuni, veneau la Bucureşti pentru un meci test, însă nici nu se gândeau că vor pleca învinşi de pe stadionul „23 August”. Rezultatul deschidea o eră în care România devenea o forţă în rugby-ul european.

Până la meciul de pe 5 iunie 1960, România nu câştigase niciodată în faţa Franţei. O singură dată, „stejarii” au fost la un pas să producă surpriza, pe 19 mai 1957. Atunci românii au condus cu 15-6 până pe final, însă francezii au fost cei care au obţinut victoria, scor 18-15.

România, victorie cu Franţa la rugby în vara lui 1960

În 1960, Franţa câştigase Turneul celor cinci naţiuni fără să cunoască înfrângerea şi obţinea o victorie şi în faţa Africii de Sud, campioana mondială neoficială. În aceste condiţii veneau francezii la Bucureşti pentru a întâlni echipa care le-a pus destul de multe probleme în 1957.

În faţa a peste 55.000 de spectatori, România învingea Franţa, scor 11-5, prin încercarea lui Aurel Barbu şi transformările lui Alexandru Penciu. Chiar dacă „stejarii” au aliniat un „15” cu puţină experienţă, victoria a venit după un meci în care francezii au apelat la durităţi în momentul în care au văzut că nu pot desface apărarea. “România a făcut progrese enorme în anumite direcţii: susţinerea purtătorului de balon, grămada deschisă, poziţia retrasă a aripilor pentru a preveni loviturile de picior de urmărire etc. La aceste capitole, românii au depăşit net celelalte formaţii din Europa. Au făcut, de asemenea, o descoperire considerabilă în persoana lui Demian”, consemna comentatorul francez Denis Lalanne la finalul meciului de la Bucureşti.

România: 1. Lica Cotter (CFR Griviţa Roşie), 2. Nicolae Căpuşan (CCA), 3. Alexandru Teofilovici (Progresul), 4. Vasile Mladin (CFR Griviţa Roşie), 5. Anastase Marinache (Progresul), 6. Viorel Morariu (cpt CFR Griviţa Roşie), 7. Mircea Rusu (CFR Griviţa Roşie), 8. Radu Demian (CFR Griviţa Roşie), 9. Costel Stănescu (CFR Griviţa Roşie), 10. Rene Chiriac (CCA), 11. Ion Sava (Constructorul), 12. Valeriu Irimescu (CFR Griviţa Roşie) , 13. Mihai Wusek (CFR Griviţa Roşie), 14. Aurel Barbu (Dinamo), 15. Alexandru Penciu (CCA)

Franţa: 1. Raoul Barriere (Beziers), 2. Jean de Gregorio (Grenoble), 3. Amedee Domenech (Brive), 4. Bernard Mommejat (Cahors), 5. Herve Larrue (Carmaux), 6. Francois Moncla (cpt Pau), 7. Michel Crauste  (Lourdes), 8. Michel Celaya (Stade Bordelais), 9. Pierre Lacroix (Stade Montois), 10. Pierre Albaladejo (Dax), 11. Sylvain Meyer (Perigueux), 12. Jacques Bouquet (Vienne), 13. Guy Boniface (Stade Montois), 14. Henri Rancoule (Toulon),15. Michel Vannier (RCF).

Revanşa francezilor întârzie

Înfrângerea de la Bucureşti i-a făcut pe francezi să aştepte cu sufletul la gură revanşa. În 1961, românii au fost invitaţi la Bayonne, unde obţin o remiză, scor 5-5, pe un teren dificil, iar Vasile Rusu, unul dintre componenţii primului „15”, primea porecla de „Le Zorro de la Roumanie” din partea presei din Hexagon.

Un an mai târziu, Franţa revine la Bucureşti. Românii se apără perfect, însă arbitrul belgian Teddy Lacroix inventează lovituri de pedeapsă. Guy Camberabero nu este în zi de graţie, iar vântul puternic îi pune şi el o piedică. Alexandru Penciu, supranumit „Alexandru Macedon”, reuşeşte o transformare şi România obţinea victoria la limită, scor 3-0. Franţa pleca din nou învinsă, cu toate că triumfase în Turneul celor cinci naţiuni şi la ediţiile din 1961 şi 1962.

Digisport.ro

FOTO Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”

„Osul românesc ne stă în gât”

Chiar dacă obţinea victorii în faţa Australiei sau Africii de Sud, iar Turneul celor cinci naţiuni era o formalitate, francezii nu erau împăcaţi. În 1963, România se deplasa la Toulouse, iar unul dintre ziarele din Hexagon titra: „De 1.000 de zile, osul românesc ne stă în gât”. „Stejarii” obţin o nouă remiză, scor 6-6, pentru noi marcând Dragomirescu, încercare, şi Penciu, dintr-o lovitură de pedeapsă. Românii puteau obţine victoria pe final, însă arbitrul, în primă fază, şi ghinionul, a doua oară, au fost bariera în faţa unui nou succes de răsunet. “Era ultimul minut. Introducem în grămadă, în terenul lor. Câştigăm balonul, primesc şi amuţesc stadionul după ce înscriu din drop. Fără nici un motiv, galezul Gwynne Walters decide repetarea grămezii. Aceeaşi schemă. Primesc, drop, dar mingea loveşte bara”, a rememorat momentul Emil Drăgănescu.

Inevitabilul s-a produs în 1964, la Bucureşti. Franţa obţinea victoria, scor 9-3, după patru ani de aşteptare. Tot atât a trebuit să aştepte România pentru un nou succes în faţa „Les Bleus”. În tot acest timp, la cel mai înalt nivel se discuta posibilitatea ca românii să intre în Turneul celor cinci naţiuni. Totul a rămas doar la nivelul de plan.