News

„Românii au talent”, audiență colosală la ediția din 29 martie! Cifre cât următoarele 20 de posturi la un loc

30.03.2019 | 12:40

Emisiunea „Românii au talent”, de la Pro TV a avut o audiență colosală vineri, 29 martie. Pe publicul comercial (18-49 de ani), audiența show-ului a fost cât a următoarelor 20 de posturi la un loc. La nivelul întregii țări, peste 3,1 milioane de români s-au uitat, în fiecare minut, la „Românii au talent”, potrivit paginademedia.ro.

„Românii au talent”, audiență colosală la ediția din 29 martie! Kanal D, la mare distanță

Emisiunea jurizată de Florin Călinescu, Mihai Petre, Andra și Andi Moisescu a fost urmată în clasamentul audienților de un serial turcesc, la care s-au uitat 1,3 milioane de români. Antena 1 a fost pe locul al treilea, la mare distanță, cu 370.000 de telespectatori.

Pro TV și-a zdrobit, practic, concurența pe publicul comercial. „Mai exact, audiența Românii au talent pe publicul comercial a fost cât a următoarelor 20 de stații la un loc. În cifre absolute: 660.000 de telespectatori tineri la Pro TV, față de 190.000 la Kanal D și 140.000 la Antena 1”, scrie paginademedia.ro. După primele trei clasate, audiența pe comercial coboară la câteva zeci de mii de persoane.

„Românii au talent”, audiență colosală. Florin Călinescu a făcut show.
„Românii au talent”, audiență colosală. Florin Călinescu a făcut show.

Cele mai tari momente de la „Românii au talent”

Florin Călinescu a făcut show și vineri seară, ironizând-o pe Viorica Dăncilă, premierul României. Totul a pornit de la declarația unui concurent, care a spus că este gunoier. “S-a răsturnat tabla meseriilor, mai bine gunoier la Londra decât prim-ministru”, a reacţionat Florin Călinescu.

Un alt moment impresionant a fost când Irina Loghin, în vârstă de 13 de ani, a urcat pe scenă și a impresionat publicul, dar și pe jurați. „Numele ăsta cred că îmi este predestinat. Chiar cânt muzică populară şi aş vrea să ajung ca Irina Loghin. Dacă voi câştiga premiul cel mare, îmi voi ajuta familia, îmi voi face melodiile mele şi îmi voi cumpăra un telefon”, a spus ea.