Românii care nu merg la medic vor fi sancţionaţi

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
06/04/2015, 10:28
Românii care nu merg la medic vor fi sancţionaţi

Românii care nu merg, timp de trei ani, să fie consultaţi de medicul de familie ar putea fi sancţionaţi. Ministerul Sănătăţii pregăteşte o astfel de măsură, iar sancţiunile vor fi aspre, avertizează Nicolae Bănicioiu. Medicul îl va informa pe pacient care îi sunt drepturile, dar şi obligaţiile.

”Asta nu este reglată încă, dar avem în intenţie în momentul de faţă, şi e prima oară când o spun, ne gândim ca persoanele care nu merg o dată la trei ani la medicul de familie sau nu îşi fac un set de analize complet, să introducem sancţiuni. Ştiu că este cel mai nepopular lucru pe care îl spun în momentul de faţă, dar pentru sistemul sanitar va însemna foarte mult”, a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul unui interviu televizat.

Ministrul Sănătăţii spune că astfel de măsuri i-ar putea face pe români să meargă mult mai des la medic, iar bolile cronice să fie depistate într-un stadiu incipient. În momentul de faţă, cei mai mulţi oameni depistaţi cu o formă de cancer, se află deja în stadiul 3 sau 4 al bolii.

“Nu vreau încă să pronunţ sancţiunile, vor fi sancţiuni destul de dure, dar nu trebuie să ne gândim domne’ dacă nu se prezintă. Nu. Toată lumea trebuie să ştie că trebuie să mergi minim o data la trei ani, ca să-ţi faci o investigatie completp: analize plus consult la medicul de familie”, a mai spus Nicolae Bănicioiu.

Citeste mai mult pe www.capital.ro

Închide ×