News

Românii infectați cu coronavirus la un abator din Germania, puşi în carantină. Fabrica a fost închisă de autorități

22.05.2020 | 14:43
Romanii infectati cu coronavirus la un abator din Germania pusi in carantina Fabrica a fost inchisa de autoritati
ADVERTISEMENT

Muncitorii români infectați cu coronavirus la un abator din Germania au fost puşi în carantină, la fel ca și contacții acestora.

Românii infectați cu coronavirus la un abator din Germania, puşi în carantină

Conform Agerpres, care citează Ministerul de Externe, pe lângă cei 47 de muncitori români infectați cu coronavirus la abatorul din Germania, alți 57 de lucrători din țara noastră au post puși în carantină.

ADVERTISEMENT

Aceștia din urmă au fost carantinați ca urmare a contactelor pe care le-au avut cu cei din categoria persoanelor infectate. De asemenea, 23 de cetăţeni români angajaţi ai abatorului au avut rezultate negative la testare şi nu au fost în contact direct cu persoanele infectate.

MAE a precizat că autorităţile locale au reconfirmat starea bună de sănătate a cetăţenilor români infectaţi, astfel încât niciunul dintre aceştia nu necesită îngrijiri medicale.

ADVERTISEMENT

Germania va înăspri reglementările din abatoare

”Angajaţii abatorului beneficiază de sprijinul companiei pe întreaga perioadă a carantinei, fiind stabilit un sistem de livrare pentru hrană şi alte bunuri necesare”, mai arată Ministerul Afacerilor Externe.

Autorităţile germane au anunţat vineri că au decis să închidă abatorul de la Dissen pentru cel puțin următoarele două săptămâni, după descoperirea focarului de coronavirus în rândul angajaţilor.

ADVERTISEMENT

Ministrul german al Muncii, Hubertus Heil, a anunţat că Germania va înăspri reglementările din abatoare, interzicând subcontractarea activităţilor de prelucrare a cărnii prin agenţii, după ce mai mult de 600 de lucrători din această industrie au fost infectaţi cu noul coronavirus.

Conform noilor reglementări, oamenii care lucrează în abatoare trebuie să fie angajaţi chiar de către companie, încheindu-se astfel practica de a-i angaja pe cei 200.000 de lucrători din sector prin lung lanţ de agenţii de subcontractare, ceea ce duce la scăderea salariilor.

ADVERTISEMENT

Cazul nu este singular. La începutul lunii mai, 183 de oameni au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus într-un abator din Renania de Nord, iar în luna aprilie, 300 de angajaţi ai unui abator din alt land, între care şi 200 de români, au fost depistaţi pozitiv.

ADVERTISEMENT