News

Românii își pot amâna ratele la bănci. Explozie a ROBOR-ului. De 15 ani nu a mai avut o asemenea cotație

BNR a anunțat că indicele ROBOR la trei luni a crescut la 7,56%, iar ministrul finanțelor a precizat că au fost aprobate normele metodologice ale actului normativ ce dă posibilitatea amânării ratelor pentru 9 luni.
27.07.2022 | 14:22
Romanii isi pot amana ratele la banci Explozie a ROBORului De 15 ani nu a mai avut o asemenea cotatie
Românii își pot amâna ratele la bănci pentru maximum 9 luni. Foto: canva.com
ADVERTISEMENT

Pentru cei care sunt mai puțin familiarizați cu indicele ROBOR la trei luni, amintim că acesta este folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei. Miercuri, el a crescut de la 7,71% la 7,56%.

Indicele ROBOR la 3 luni crește în fiecare zi

Ultimul an în care a fost consemnată o asemenea valoare pentru indicele ROBOR la trei luni a fost în urmă cu aproape 15 ani, la 22 octombrie 2007. Conform informațiilor disponibile pe site-ul Băncii Naționale a României, indicele ROBOR la trei luni a fost cotat la începutul anului la 3,02%.

ADVERTISEMENT

În luna martie, acesta fost calculat de BNR la 4,25%, în contextul în care la începutul anului 2021 a fost cotat la 1,98%. Creșterea constantă a fost remarcată odată cu debutul războiului din Ucraina, la 24 februarie 2022.

La acea vreme, indicele amintit anterior a crescut de la 3,56% la 3,61%. În același context, banca centrală a mai transmis că indicele ROBOR la şase luni a crescut la 7,83%.

ADVERTISEMENT

Acest indice este utilizat pentru calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă. În ceea ce privește indicele ROBOR la 12 luni, trebuie spus că a ajuns la 7,90%, de la 7,77%.

Indicele ROBOR la 12 luni reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru 12 luni.

ADVERTISEMENT

Cum pot fi amânate ratele pe care le au românii la bănci

În acest context, ministrul finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că Guvernul României a aprobat normele actului normativ care dă posibilitatea amânării plății ratelor la bănci pentru maximum 9 luni.

Atât persoanele fizice, cât și cele juridice beneficiază de prevederi dacă prezintă băncii o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creștere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor.

ADVERTISEMENT

Mai departe, puteți afla cine beneficiază de amânarea ratelor la bănci timp de 9 luni. Mai trebuie spus că toți creditorii au obligația de a se asigura că debitorii nu au înregistrat incidente de plată în Centrala Incidentelor de Plăți.

În același context, dobânzile amânate vor fi capitalizate la soldul creditului existent la finalul perioadei de suspendare. Există și o excepție: dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă.

 

ADVERTISEMENT
Tags: