News

Romanița Iovan, îndurerată la opt ani de la tragedia din Apuseni: ”Așa e la noi, mortul e de vină. Nu v-ați obișnuit deja?” Video

La exact opt ani de la tragedia din Apuseni, atunci când Adrian Iovan și Aura Ion mureau după prăbușirea avionului care efectua un zbor umanitar, Romanița Iovan spune lucrurilor pe nume.
20.01.2022 | 16:16
Romanița Iovan vorbește despre moartea lui Adrian Iovan la opt ani de la tragedia din Apuseni Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Acum exact opt ani, pe 20 ianuarie 2013, la ora 16.16, un apel la 112, făcut de medicul Radu Zamfir anunța un accident aviatic undeva în munții Apuseni, la mare altitudine. Autoritățile însă au reacționat cu greutate, iar cei șapte oameni aflați în aeronava pilotată de Adrian Iovan au avut mult și bine de așteptat până să fie localizați și… salvați. Dar, din păcate, intervenția tardivă a autorităților a provocat decesul a doi oameni: pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion.

La opt ani de la tragicul eveniment, Romanița Iovan a vorbit pentru FANATIK despre cum i s-a schimbat viața din momentul tragediei, dar și despre fiul pe care îl are cu pilotul Adrian Iovan, Albert. Într-un exercițiu de sinceritate, cunoscuta creatoare de modă a punctat și faptul că, acum, la opt ani de la tragedie, lucrurile sunt încă neclare și că încă mai are întrebări fără răspuns.

ADVERTISEMENT

Romanița Iovan categorică cu privire la tragedia din Apuseni: ”Nu a fost accident”

Romanița Iovan este convinsă că, acum opt ani, în Apuseni nu a avut loc un accident aviatic, ci o tragedie în care autoritățile poartă vina și care a răpit din rândul celor vii două persoane, pe fostul ei soț, pilotul Adrian Iovan, și pe studenta Aura Ion.

”Nu a fost accident. Eu spun că a fost aterizare forțată și lipsa de reacție a autorităților. Să se zică accident la ceea ce s-a întâmplat, după opt ani, nu se poate, vă spun sincer. Noi mergem acolo în fiecare an, am fost și acum, weekend-ul trecut. Am ajuns sus, acolo, și, ca de fiecare dată, se reia discuția despre ce s-a întâmplat, cu cei de acolo. Mai ales cu cei care au fost primii la locul respectiv. Iar realitatea este cruntă. Nu a fost accident”, spune Romanița Iovan, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

“Nu v-ați obișnuit deja, că așa e la noi, mortul este de vină?!”

Mai mult decât atât, ne-a mai precizat creatoarea de modă, discuțiile care îl indică pe Adrian Iovan ca fiind cel care ar fi luat decizii greșite sunt, din start, eronate dintr-un singur motiv măcar: nu pilotul decide, singur, când decolează și dacă decolează.

”Nu v-ați obișnuit deja, că așa e la noi, mortul este de vină?! Gândiți-vă cum au plecat ei, într-un zbor umanitar, nu e comandantul de aeronavă un zeu, Dumnezeu. Ca să poți să pleci cu avionul sunt mai multe echipe care hotărăsc, e mecanicul, cei de la meteo. Cum să pleci tu cu un avion fără să ai acordul? Dar doar mortul e de vină”, a mai spus, revoltată, Romanița Iovan.

ADVERTISEMENT

Fosta soție a lui Adrian Iovan: ”Ne-au păcălit autoritățile”

Tragedia celor întâmplate în Apuseni, decesul a două persoane, a fost însă dublat de tragedia din plan personal a celor care au rămas în urma celor pieriți în frig. Iar Romanița Iovan își amintește, cu groază, de acele momente, mai ales prin prisma mamei, Albert, fiul ei și a lui Adrian Iovan, având, pe atunci, aproape șapte ani.

”Adrian nu că mi-a fost doar soț, este tatăl copilului meu. Adică asta este esența. Iar ceea ce Albert, la aproape șapte ani, a trăit… Acest copil s-a culcat cu ideea că tatăl lui este în viață, că așa ne-au păcălit autoritățile, la televizor. Până să se culce Albert se spunea că au fost găsiți și că toată lumea e în viață. S-a trezit copilul și mi-a spus așa: `Mama, vreau să îl sun pe tata`. Ce să mai zic?”, povestește Romanița Iovan, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Decesul pilotului Adrian Iovan a adus, așa cum era oarecum și de așteptat, maturizarea precoce a lui Albert, copilul care, dintr-o dată, s-a trezit fără tată. Iar primul semn al maturizării copilului care avea aproape șapte ani atunci, își amintește Romanița Iovan, a fost la o săptămână după moartea pilotului.

Romanița Iovan, despre Albert: ”S-a maturizat precoce”

”Copilul meu s-a maturizat precoce. Ca dovadă a maturizării precoce, la o săptămână după, când m-a sunat domnul Zamfir să îmi spună că vrea Colegiul Medicilor să îi acorde o diplomă lui Albert în memoria tatălui său, Adrian Iovan, am vorbit cu fiul meu și el mi-a dat un răspuns pe care nu îl voi uita niciodată.

`Mama, nu îmi trebuie nicio diplomă pentru că nu înțeleg cum, într-un avion plin de medici nu a fost niciunul în stare să îl ajute pe tata`. Asta mi-a spus un copil de șapte ani…”, povestește, cu inima strânsă, așa cum o poate avea doar o mamă care își vede puiul în fața unei tragedii, Romanița Iovan.

Ce scrie pe certificatul de deces al lui Adrian Iovan

Pornind de la cele spuse de fiul ei, Romanița Iovan a destăinuit pentru FANATIK, că, în fapt, Adrian Iovan ar fi putut fi salvat. Dar, pentru asta, ar fi trebuit ca autoritățile să își facă treaba, localizarea epavei să se fi făcut în timp util, iar medicii din avion să fi făcut eforturi să îl ajute pe cel care i-a salvat.

”Pe certificatul de deces scrie foarte clar: hipotermie. El a murit de frig. Nu înțeleg de ce nu au făcut focul. Avionul a fost în picaj, dar Adrian l-a redresat. Brazii retezați sunt și acum, retezați de impactul pe care l-au avut cu coada avionului. Avionul a ajuns să se prăbușească controlat, altfel nu era bordul în stomacul lui Adrian, avionul ar fi fost cu botul în pământ și ar fi avut loc o mare explozie.

Familia Iovan nu vorbește niciodată cu medicul Radu Zamfir

Adrian le-a zis, am înțeles, să se îndepărteze de avion, să nu explodeze. Dar, tu, frate, ca medic, care ai depus un jurământ, te-ai îndepărtat un sfert de oră, dar ți-ai revenit un pic cu capul și nu erai nici fără mâini sau picioare, nu te-ai întrebat ce face omul ăla? Să încerci să îl scoți, puteai măcar să îi iei scaunul de sub el. În esență, Adrian a murit de frig. Erau și niște probleme, dar nu erau leziuni incompatibile cu viața, nu erau așa lovite organele încât să cauzeze moartea”, a mai povestit, pentru FANATIK, Romanița Iovan.

De altfel, acesta este și motivul pentru care, în cei opt ani trecuți de la tragedia din Apuseni, Romanița Iovan nici nu a mai vorbit cu cei care i-au fost pasageri fostului ei soț în acel zbor umanitar. ”Cu domnul dr. Zamfir am avut o singură discuție, prima și ultima, cea în care i-am transmis răspunsul lui Albert cu privire la propunerea de a-i oferi o diplomă. De atunci nu au mai fost discuții. Nu judec pe nimeni, dar esența e cea spusă de un copil de șase ani și asta spune tot”, precizează Romanița Iovan.

De precizat însă este că rapoartele medicale indică că medicul Radu Zamfir a fost cel mai puțin afectat, fizic, de accident, referirile făcute de creatoarea de modă fiind străvezii.

De ce a murit Aura Ion?

Aura Ion, din postura de ofițer-student în anul V al Institutului Medico-Militar din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, a murit în accidentul aviatic din Apuseni de acum opt ani. Conform raportului medical legal, Aura Ion a murit de frig, intervenția autorităților fiind tardivă, iar eforturile medicilor au fost în zadar pentru studentă, ea murind, la spital, efectele hipotermiei fiind ireversibile în cazul ei.

”La Aura Ion, problema a fost alta, era singura care nu avea centura. Nu am ce să spun cu privire la ea, nu pot eu să judec cazul ei”, ne-a spus Romanița Iovan despre Aura Ion.

Albert Iovan merge, an de la, cu Romanița, la locul tragediei din Apuseni

Romanița Iovan a fost, an de an, alături de Albert, fiul ei și al pilotului decedat în tragedia din Apuseni, la locul accidentului. Acolo, alături de amici și de cei care au intervenit, acum opt ani, pentru a-i salva pe cei aflați în avion, petrece câteva zile.

”De fiecare dată când ne ducem, zăpadă este mult mai mare decât a fost atunci. Îmi dau seama că, totuși, Adrian avea șanse. Dar doar dacă ar fi avut sprijin de la cei din avion, dacă autoritățile făceau ceva. Semnalul a ajuns imediat la ROMATSA, antenele sunt totuși indestructibile. Din păcate, chiar și oamenii ăștia care porniseră spre ei, au fost întorși din drum de autorități, dar tot ei l-au găsit. Semnalul e clar, luptă tu pentru tine, altfel nu te salvează nimeni, plus că te vor găsi și vinovat”, spune, pentru FANATIK, Romanița Iovan.

Cu toate acestea, creatoarea de modă are o mângâiere: bucuria de a-și vedea fiul, pe Albert, cum se implică îi a păstra vie memoria tatălui său. ”Este foarte bine că în acești opt ani, noi ne-am tot dus acolo. L-am luat pe Albert, atunci când am considerat că e ok, acolo.

Acum este extraordinar să îl văd cum își dorește să facă lucruri pentru a-l comemora pe tatăl său și să nu îl uite lumea. E nemaipomenită această relație a lor care rezistă în pofida faptului că, fizic, tatăl lui nu mai este”, a mai spus, pentru FANATIK, Romanița Iovan.

Opt ani de la tragedia din Apuseni

Acum opt ani, pe 20 ianuarie 2013, avionul pilotat de Adrian Iovan, proprietate a Școlii Superioare de Aviație Civilă, a decolat la ora 13:35 de pe Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu din București cu destinația Aeroportul Internațional Oradea, unde ar fi trebuit să aterizeze la ora 16:35.

Cursa Umanitară nu a mai ajuns însă la destinație, avionul prăbușindu-se în jurul orei 16.00. În căutarea lui au plecat peste 70 de pompieri salvatori, jandarmi, salvamontiști și polițiști din patru județe, pentru ca, în cele din urmă, epava să fie descoperită de Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu și Gheorghe Trif, locuitori din comuna Horea.

Din păcate, bâlbâielile autorităților au condus la decesul lui Adrian Iovan și al Aurei Ion, iar în cei opt ani scurși de la tragedie nu a fost indicat niciun vinovat pentru reacția tardivă a instituțiilor statului.

În raportul făcut de autorități după 18 luni de la tragedia din Apuseni este indicată, ca și cauză a accidentului, oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor coroborată cu deciziile eronate ale pilotului comandant de navă, Adrian Iovan.

ADVERTISEMENT