Cine este copilul care a uimit juriul de la Sanremo Junior. Românul de doar 10 ani cu voce de înger a reușit să ia locul 3 la faimosul festival.
Un copil de doar 10 ani a reușit să uimească întreaga Italie. Edoardo Lăzăroiu a furat inimile publicului și a juraților de la Festivalul Sanremo. Originar din Veștem, Sibiu, copilul minune visează să aibă o carieră fulminantă în domeniul muzical.
Edoardo Lăzăroiu are numai 10 ani, iar familia sa este stabilită de ani buni în Italia. Recent, acesta a participat la Festivalul Sanremo Junior și a reușit să se facă remarcat din cei 350 de participanți din întreaga Italie.
Potrivit părinților, Edoardo a fost atras de mic de muzică. Prima sa jucărie a fost o trompetă, iar de atunci, părinții și-au dat seama că micuțul va face ceva remarcabil în domeniul muzical. Bănuiala li s-a confirmat acum, când Edoardo a câștigat locul 3 la Festivalul Sanremo Junior din Italia.
”De câte ori mergeam la vreo petrecere, el lua cu el la început trompeta, apoi saxofonul de jucărie, se punea lângă orchestră și sufla și el, de parcă făcea parte din grup. La vârsta de 5 ani mi-am dat seama că îi place să și cânte, învățând de pe YouTube diverse melodii.”, a povestit mama lui pentru Sibiu100%.
Părinții lui Edoardo au fost mereu alături de el și l-au susținut să își urmeze pasiune. Micuțul a reușit să se facă remarcat inclusiv în România, unde a participat la un concurs online în timpul pandemiei. După ce a câștigat premiul I și trofeul festivalului, părinții au decis să îl înscrie la o școală de muzică, unde să îți perfecționeze talentul.
”Văzând cum stau lucrurile, l-am înscris la o școala de muzică, unde a început să ia lecții de canto, flaut și pian. Îmi prezent continuă, dar în loc de flaut a trecut la clarinet.”, spune mama sa.
De departe, cea mai mare reușită a lui Edoardo a fost câștigarea locului 3 la Festivalul Sanremo Junior din Italia. Competiția a fost una acerbă, iar din cei 350 de copii din Italia, doar 36 au ajuns în finală. Talentul și pasiunea l-au dus și mai departe pe Edoardo, copilul minune numărându-se printre cei 18 finaliști ai festivalului.