Înternaționalul român care a refuzat să se mai prezinte la convocările selecționerilor este foarte aproape de un transfer la un club imens.
Daniel Boloca, jucătorul celor de la Sassuolo, se află pe lista celor de la Lazio, iar șansele de materializare sunt destul de mari după retrogradarea lui Sassuolo în Serie B.
Jucătorul cu dublă cetățenie a fost transferat la începutul sezonului de către Sassuolo, de la Frosinone, în schimbul sume de 6.000.000 de Euro, cota sa de piață fiind de 10.000.000 de euro în momentul de față.
Lazio e în căutarea unui mijlocaș care să îl înlocuiască pe Matteo Guendouzi (25 de ani). Francezul este într-un conflict cu antrenorul Igor Tudor din perioada în care acesta evolua la Marseille, urmând acum ca tehnicianul să fie numit principal la formația din Roma. Internaționalul francez ar dori să revină în Anglia, iar locul său să fie ocupat de Daniel Boloca.
Igor Tudor este pe urmele lui Daniel Boloca, care a strâns 32 de meciuri și două goluri în acest sezon de Serie A, conform La Lazio Siamo Noi.
Presa din Italia susține că Lazio l-a dorit pe Boloca din perioada în care evolua la Frosinone, însă transferul nu a putut fi materializat, Sassuolo semnând cu românul.
Lazio se află într-o poziție favorabilă pentru semnarea jucătorului, Sassuolo a retrogradat în acest sezon și șansele ca aceștia să îi dea drumul fotbalistului par a fi mari.
Daniel Boloca s-a născut în Italia din părinți români. Jucătorul nu a evoluat vreodată în campionatul intern și nu cunoaște foarte bine limba română.
Internaționalul român a fost convocat la sfârșitul lui 2022 la două acțiuni a Echipei Naționale a României, unde a și debutat împotriva Sloveniei. După aceste episoade, jucătorul a refuzat orice altă convocare, motivând faptul că nu stăpânește limba română și că nu îl leagă nimic de această țară, speranța lui fiind ca într-o zi să evolueze pentru Italia.
Selecționerul Edi Iordănescu, care tocmai a emis lista convocărilor pentru Euro 2024, a clarificat acest subiect în trecut.
„Am spus deja și dacă mă tot întrebați nu îmi cade bine. Eu știu ce importante sunt momentele astea și că mesajele mele ajung în spațiul public. E capital ca echipa să rămână conectată și să nu se ducă cu atenția în alte direcții. Am fost extrem de surprins de faptul că a explodat din nou subiectul ăsta, deși am crezut că l-am clarificat.
Când el a ales să reprezinte altă națională, am avut tăria să spun că e un băiat cu caracter, cu mult potențial și am spus că sunt sigur că e doar o chestiune de timp până va face pasul către Serie A”, declara Edi Iordănescu cu ceva timp în urmă.