Sport

Povestea fabuloasă a românului care a eliminat Germania și înfruntă „balaurul” Franța la CM 2026. Cum a ajutat Paraguayul să scrie istorie în SUA

Antrenorul român care colaborează de două decenii cu naționala din Paraguay a prefațat duelul cu Franța din optimile Cupei Mondiale. Cum pot sud-americanii să blocheze superstarurile lui Deschamps.
04.07.2026 | 16:05
Povestea fabuloasa a romanului care a eliminat Germania si infrunta balaurul Franta la CM 2026 Cum a ajutat Paraguayul sa scrie istorie in SUA
Antrenorul român Mario Marinică (61 de ani), care colaborează de peste două decenii cu naționala din Paraguay, a prefațat meciul cu Franța de la Cupa Mondială. FOTO: Hepta / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mario Marinică (61 de ani), fost selecționer al naționalelor din Malawi, Zimbabwe și Liberia, colaborează de foarte mulți ani cu prima reprezentativă din Paraguay, care a scris istorie la Cupa Mondială după ce a reușit să elimine Germania în faza 16-imilor. Antrenorul român a realizat o analiză a Franței pentru sud-americani înainte de meciul din optimi și a prefațat duelul într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK.

Mario Marinică a dezvăluit secretul Paraguay-ului după victoria cu Germania

Mario Marinică a colaborat cu naționala din Paraguay încă de la Cupa Mondială din 2006, unde a realizat analize tactice ale adversarilor, iar antrenorul român a sprijinit formația sud-americană și la turneul care are loc în această vară în SUA, Canada și Mexic. Acesta a vorbit într-un interviu pentru FANATIK despre meciul din optimi contra Franței și s-a pronunțat cu privire la modul în care echipa pregătită de Gustavo Alfaro ar putea să blocheze starurile din atacul vicecampioanei mondiale.

ADVERTISEMENT

Toată lumea vorbește de Paraguay după ce a eliminat Germania. Îi cunoașteți foarte bine și colaborați de ani de zile. 

– Paraguay este o echipă foarte bine structurată și pragmatică. Înțeleg foarte bine când trebuie să se compacteze și când să iasă la joc. Au o experiență foarte bună din preliminariile Campionatului Mondial din America de Sud, unde au reușit să bată Argentina și Brazilia, deci știu ce înseamnă să joace împotriva unor echipe de top.

De ce au reușit să se califice în fața Germaniei? 

– Eu cred că și-au făcut foarte bine temele și Germania nu i-a luat foarte în serios. Eu colaborez cu ei de foarte mult timp și nu este o surpriză nici eliminarea Germaniei și nici jocul lor.

ADVERTISEMENT

De ce? 

– Majoritatea echipelor din Europa au devenit foarte previzibile. E totul prea tacticizat și nu prea vine nimeni cu ceva surpriză. Acum apar mai mult aceste surprize la nivel individual. Germania nu prea mai are jucători care să facă diferența precum Lukaku de la Belgia de exemplu. Nu au un Kane, un Salah sau un Messi.

ADVERTISEMENT
Mario Marinică
Antrenorul român Mario Marinică (61 de ani), care colaborează de peste două decenii cu naționala din Paraguay, a prefațat meciul cu Franța de la Cupa Mondială.

Mario Marinică, dezamăgit de naționala Germaniei

Deci poate fi anticipat și contracarat acest tip de joc cu o pregătire bună?

– Da, și cu puțină șansă că are și norocul un rol. Pe de altă parte, Germania consider că nu s-a pregătit foarte bine pentru că au lăsat la voia întâmplării loviturile de la unsprezece metri.

ADVERTISEMENT

Nu le-au pregătit?! 

– Nu cred, pentru că să dai peste poartă și așa modul în care s-a ratat și s-au chinuit practic să găsească al 6-lea om care să bată penalty, pare că au fost superficiali. Normal trebuie să îi pregătești pe toți 10.

Deci v-a surprins neplăcut asta… 

– Da, ca antrenor trebuie să îți cunoști foarte bune jucătorii și să știi de la bun început care vor fi executanții și unde va bate fiecare, iar în felul ăsta poți să monitorizezi și să faci o evaluare la final.

ADVERTISEMENT

Care e relația dumneavoastră cu cei din Paraguay? 

– Sunt în legătură cu ei din 2005. S-a întâmplat să lucrez la Liverpool și a venit un antrenor secund din Paraguay, am rămas în relație bună și am păstrat legătura astfel și cu federația lor.

I-ați ajutat și pe cei de la Insulele Capului Verde la meciul din grupe cu Uruguay și au făcut 2-2…

– Da, când mă solicită, nu este o muncă voluntară. A fost un schimb de opinii și pentru meciul Paraguay-ului cu Germania cu cineva din Comisia Tehnică și se lucrează apoi cu staff-ul. Îl cunosc și pe selecționerul lor.

Mario Marinică a analizat naționala Franței. Cum poate fi blocat jocul echipei lui Deschamps

Au primit analiza dumneavoastră pentru meciul cu Franța? 

– Da, am lucrat ceva la ea și au primit-o pe 1 iulie ca să aibă timp să studieze și să lucreze până pe 5 iulie la meci.

În ce a constat analiza Franței? 

– Este vorba de o analiză tactică, eu nu mă axez foarte mult pe statistici. Sunt niște lucruri interesante și pentru mine Franța e destul de previzibilă. Poate sună ciudat, dar așa este.

De ce sunt previzibili?

– Lucrează foarte simplu și foarte eficient. Sunt doi mijlocași și unul dintre ei coboară între fundașii centrali să primească mingea și să construiască. Nu cred că are are rost să dau nume pentru că știe toată lumea echipa Franței.

Cum dezvoltă pe fază ofensivă? 

– Se formează un romb puțin dezechilibrat, care trage destul de în lateral pe partea stângă a lor. Ei joacă 4-2-3-1. Pe partea dreaptă se strâng puțin și în felul ăsta acel număr 10 coboară puțin și formează un triunghi cu cei doi mijlocași defensivi. Triunghiul se schimbă în funcție de poziția lui Mbappe.

Adică? 

– Jocul se orientează foarte mult spre Mbappe, dar lasă două opțiuni: ori îi pasează lui Mbappe, ori pe partea stângă la Dembele. Deci tot timpul au două variante de pasă. Cu cât ajung mai aproape de poartă urcă și fundașii laterali și mai creează încă un triunghi.

Asta s-a întâmplat și la unul dintre golurile marcate Suediei. Cum poate fi blocat jocul Franței?

– Exact. Sugestia mea a fost să blocheze construcția cât mai de sus pentru că e deja prea târziu când ajunge mingea la Mbappe sau Dembele. Deci trebuie un blocaj preventiv.

Cum va arăta naționala din Paraguay contra Franței

Cât a durat analiza pentru meciul cu Franța? 

– E greu de spus pentru că e continuă munca. I-am urmărit foarte bine pe Franța, dar am încercat să le sugerez niște lucruri și care să se plieze pe stilul lor de joc pentru că nu ai timp să schimbi foarte mult de la un meci la altul.

Paraguay pierde un pic elementul surpriză. Franța îi va lua în serios după eliminarea Germaniei.

– Într-adevăr, de asta și echipele mari au întotdeauna prima șansă. Echipele mici reacționează, iar cele mari se concentrează pe ce au mai bun. De multe ori vin cu alte lucruri care nu le-au folosit foarte mult, să mai facă și experimente, să aibă un as în mânecă, să vină cu alte surprize.

Cum va arăta Paraguay cu Franța? 

– O să joace organizat și o să evite să facă atât de multe greșeli precum Suedia. Eu chiar cred că se poate să îi surprindă pe francezi. Dacă Franța nu va înscrie în primele 15-20 de minute Paraguay are o șansă.

Cum ați caracteriza jucătorii Paraguay-ului? 

– Păi sunt fotbaliști de valoare care evoluează la echipe bune din Europa și care le-au pus probleme argentinienilor și brazilienilor.

Cum poate Paraguay-ul să producă un șoc contra Franței. Sud-americanii, un model pentru România?

Ce poate implementa România de la Paraguay? Totuși o performanță mare pentru o țară mică…

– Au avut o strategie foarte bună și au reușit să își promoveze foarte bine jucătorii lor să ajungă la echipe de top din Europa. Există o legătură foarte bună între jucători și antrenori și în felul ăsta vin mai bine pregătiți la echipa națională. Au mai multă inventivitate în joc și ăsta cred că iar e un exemplu bun, mai ales că și Hagi își dorește și pune accent pe asta.

Deci cheia meciului va fi blocarea mijlocașilor centrali ai Franței… 

– Da, tăierea traseelor de joc, întârzierea sau blocarea construcției. Deci dacă acest triunghi între închizători și fundașul central este blocat puțin mai devreme, deci nu neapărat să fie marcați om la om, dar sa fie blocate traseele, atunci mingea va ajunge mai greu la Mbappe sau Dembele. Dacă vine mingea mai lentă, mai lateral, mai în spate, e uneori de ajuns să nu le dai șansa să apară acele sclipiri în joc. Una e să reacționeze Mbappe la ceea ce se întâmplă pe teren și alta e să acționeze și să joace din instinct.

Să înțeleg că nu prea sunteți de acord că toată lumea o vede deja pe Franța campioană mondială… 

– Ca omogenitate sunt cei mai buni și se vede că au un avantaj enorm. Sunt mai mulți acolo în față care pot să creeze ceva. Majoritatea echipelor stau într-un singur jucător. La ei poate fi ziua lui Mbappe, Dembele sau Olise, ori să vină Rabiot din spate. Au multe opțiuni și aici intervine problema.

Deci ce e de făcut? Care sunt slăbiciunile Franței? 

– Blocarea livrării de baloane către acești jucători extrem de periculoși. Au vulnerabilități destul de mari în benzi. Senegal a exploatat aceste probleme, au o avut o bară, și-au creat ocazii. Norvegia de asemenea le-a pus multe probleme.

  • 2.57 este cota oferită de SUPERBET pentru pronosticul „Ambele echipe marchează” la partida Paraguay – Franța