Ultimul meci de campionat jucat de FCSB, victoria cu 4-1 cu Oțelul, i-a prilejuit lui Mihai Stoica revenirea „acasă”, la Galați. Oficialul campioanei s-a întâlnit aici cu un cunoscut om de fotbal. MM a dezvăluit faptul că s-a împăcat cu acesta după 18 ani.
Mihai Stoica (60 de ani) a fost președinte la clubul de la malul Dunării în perioada 1992 – 2002. De la Oțelul, MM s-a dus la Steaua București, actuala FCSB. La campioana României, acesta a avut mai multe funcții. În prezent, el este manager general.
În perioada petrecută la Galați, Stoica a colaborat cu Marius Stan (68 de ani), o figură extrem de cunoscută în fotbalul intern. Ulterior însă, în jurul anului 1998, relația dintre cei doi s-a răcit. La FANATIK SUPERLIGA, MM a vorbit despre faptul că s-a văzut cu Marius Stan, weekendul trecut, și au stat mai multe ore la discuții.
„(n.r. Cum a fost acasă, la Galați?) M-am întâlnit cu Marius Stan și am stat câteva ore și ne-am amintit de… Avem multe amintiri împreună, așa că.. Eram exagerat de tineri în perioada aia (n.r. anii 90). Și acum, așa, ne-am întâlnit ca bătrânii”, a spus MM.
Aflat în platoul emisiunii de la FANATIK, Andrei Vochin, fost jurnalist de seamă în presa sportivă, i-a reamintit lui Stoica de o întâlnire a acestuia cu Marius Stan din urmă cu 28 de ani, una nu foarte „pașnică”.
„Ceea ce voiam să te întreb eu este dacă întâlnirea cu Marius Stan a fost una pașnică? Pentru că ultima la care am participat eu…”, a spus Vochin. „Păi, ultima, nepașnică, a fost tocmai în 1998”, a fost replica lui Meme.
Profitând de acest moment, oficialul de la FCSB a anunțat că dușmănia dintre el și Marius Stan a durat „doar” 18 ani. „Între timp, în 2016 ne-am împăcat. Trecuseră 18 ani. Făcusem majoratul”, a spus Stoica, zâmbind.
Marius Stan a jucat un rol extrem de important în istoria clubului Oțelul Galați. În anii ’80 a fost fotbalist, iar apoi a fost președinte al clubului în două mandate. Perioada de referință este 2005-2012.
Fără îndoială, cel mai important sezon din istoria clubului gălățean a fost 2010-2011. Cu Dorinel Munteanu pe bancă, Oțelul și-a trecut în vitrină primul și singurul titlu din istoria clubului. În același sezon s-a câștigat și Supercupa României. După aceste succese, Marius Stan a intrat în politică. A devenit primar al Galațiului (2012). În privința clubului de fotbal, acesta a intrat în declin rapid: insolvență și faliment în 2016-2017 sub conducerea altor patroni.