Sport

Românul cu origini maghiare, „înger și demon” în Ungaria. I-a dat emoții lui Gică Hagi înainte de convocare. Video

Un fotbalist român, cu origini maghiare, care poate fi obiectul unei convocări la debutul României în Liga Națiunilor, i-a dat emoții lui Hagi. Ce s-a întâmplat în Ungaria
18.08.2026 | 12:23
Romanul cu origini maghiare inger si demon in Ungaria Ia dat emotii lui Gica Hagi inainte de convocare Video
Românul cu origini maghiare, "înger și demon" în Ungaria. I-a dat emoții lui Gică Hagi înainte de convocare. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Românul Marius Corbu (24 de ani), care are și orgini maghiare, a fost decisiv pentru Ferencvaros. El a înscris golul care a adus victoria cu 1-0 în fața celor de la Zalaegerszeg, luni, 17 august, în deplasare, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a din campionatul Ungariei.

Marius Corbu a marcat un gol și a ratat un penalty la Ferencvaros

Marius Corbu e pe val la Ferencvaros, echipă cu care va juca în mod cert pe tabloul principal al unei competiții europene în acest sezon. Echipa românului e calificată în play-off-ul Europa League, după ce a eliminat-o pe vicecampioana Poloniei, Gornik Zabrze, scor 2-1 (la general). Pentru maghiari urmează „dubla” cu formația la care e legitimat în continuare Denis Drăguș, Trabzonspor.

ADVERTISEMENT

În campionat, după primele trei etape, Ferencvaros e pe locul 8, cu 4 puncte. În ultima etapă a câștigat la Zalaegerszeg, scor 1-0, prima victorie din această stagiune. Marius Corbu a primit un cartonaş galben în minutul 18, a marcat în minutul 38 şi a ratat un penalty în minutul 69.

Marius Corbu ar putea fi convocat de Gică Hagi la naționala României

Marius Corbu nu a evoluat niciodată pentru naționala României. Marius Corbu a fost convocat în premieră pe lista preliminară a lui Gică Hagi (61 de ani) în mai, însă nu a apucat să joace pentru „tricolori”. Până la 24 de ani, mijlocașul ofensiv a bifat selecții pentru România U19, U20, U21 și U23. Cu toate acestea, fotbalistul lui Ferencvaros rămâne eligibil pentru naționala Ungariei, deoarece are și cetățenie maghiar.

ADVERTISEMENT

Corbu ar putea ajunge în lotul convocat de Hagi pentru meciurile oficiale de luna viitoare, când „tricolorii” vor debuta în Liga Națiunilor. România va începe aventura în deplasare, pe 25 septembrie 2026, cu Suedia, după care va reveni pe teren propriu pentru duelul cu Bosnia & Herțegovina, programat pe 28 septembrie. Pe 2 octombrie, echipa națională va merge în Polonia pentru al treilea meci al grupei, iar patru zile mai târziu, pe 5 octombrie, va primi vizita Suediei.

ADVERTISEMENT

Ultimele două partide  sunt programate în luna noiembrie. România va juca pe 14 noiembrie 2026, pe teren propriu, împotriva Poloniei, urmând ca trei zile mai târziu, pe 17 noiembrie, să întâlnească Bosnia & Herțegovina în deplasare.

ADVERTISEMENT