Fotbal intern

Romario Benzar, vești de ultimă oră: în ce meci va reintra fundașul lui Dică

20.11.2018 | 17:12
Romario Benzar vesti de ultima ora in ce meci va reintra fundasul lui Dica
ADVERTISEMENT

Romario Benzar va mai juca în acest an la FCSB! Informațiile îngrijorătoare apărute după accidentarea fundașului dreapta în meciul România – Lituania 3-0 au fost înlăturate în urma investigațiilor suplimentare pe care Benzar le-a făcut la începutul acestei săptămâni.

Romario a avut dureri în noaptea de după partida de la Ploiești, iar duminică dimineață staff-ul medical al echipei naționale a decis ca acesta să fie trimis acasă și să nu mai facă deplasarea cu lotul în Muntenegru.

ADVERTISEMENT

Romario Benzar intră pe 2 decembrie în FCSB – Gaz Metan Mediaș

Suspect de ruptură musculară la coapsa stângă, Romario Benzar a aflat că situația nu e gravă. Are doar o întindere, lucrul cel mai bun care i se putea întâmpla după temerile inițiale. Nicolae Dică și staff-ul său erau foarte îngrijorați în momentul în care Benzar s-a întors de la lot, existând inclusiv varianta ca acesta să nu mai prindă niciun meci în 2018.

Suspect de ruptură musculară după accidentarea din România - Lituania 3-0, Romario Benzar a primiut vești bune
Suspect de ruptură musculară după accidentarea din România – Lituania 3-0, Romario Benzar a primit vești bune

Titularul postului de fundaș dreapta va face o pauză de câteva zile de la antrenamente, urmând ca săptămâna următoare să-și reia pregătirea alături de colegii săi. Benzar va reveni în primul 11 pe 2 decembrie, la meciul FCSB – Gaz Metan, care se va disputa, probabil, la Pitești.

ADVERTISEMENT

Dică are absențe grele pentru deplasarea de la Iași. Cine joacă în locul suspendaților

Oricum Romario Benzar era suspendat pentru următorul joc al roș-albaștrilor, deplasarea complicată de la Iași. Iar acest meci este dificil pentru Dică și ai lui și din cauza absențelor, și din cea a vremii nefavorabile, dar și din punct de vedere moral. FCSB a ratat sezonul trecut titlul în meciul de la Iași, în care avea nevoie de un egal și a pierdut deși a jucat cu om în plus în ultimele minute.

Pentru Poli Iași – FCSB din acest week-end, Nicolae Dică nu va conta pe Benzar, Planic și Harlem Gnohere, golgeterul echipei fiind suspendat două etape după eliminarea din derby-ul cu Dinamo. În locul lui Benzar va juca Mihai Roman, în cel al lui Planic revine Bălașa, iar „Bizonul” va fi înlocuit, cel mai probabil, de Florin Tănase, care va juca vârf împins.

ADVERTISEMENT
  • 4 cartonașe galbene au încasat, fiecare, Romario Benzar și Bogdan Planic, fiind la prima suspendare din acest campionat
  • 5 decembrie 2018, la Sepsi – FCSB, va reveni pe gazon golgeterul Harlem Gnohere