Compania Romarm, implicată în dosarul măștilor neconforme alături de Victor Pițurcă, a fost acuzată că nu a dus la îndeplinire un contract cu Ministerul Apărării Naționale, pentru livrarea unor piese pentru tancurile din dotarea armatei române.
Litigiul dintre MApN și Romarm s-a judecat anul trecut, la Tribunalul București, și a avut ca obiect ”executare contract administrativ”. Potrivit unor informații obținute de FANATIK din dosar, procesul vine ca urmare a nefinalizării unui contract între minister și Romarm SA filiala Uzina Mecanică București.
Romarm a subcontractat lucrarea către compania brăileană Promex SA, specializată în domeniul construcțiilor de mașini, iar beneficiar al lucrării a fost UM 01551 Galați, supranumită ”Unitatea de tancuri”.
Vehiculele militare ale acestei unități s-au remarcat în 2019, cu ocazia paradei de Ziua Națională a României, când una dintre șenile s-a desprins de pe un tanc și a rămas în mijlocul drumului.
Tot din cauza unor probleme tehnice, MApN a refuzat să facă recepția tancurilor reparate la UM București, invocând neconformități în executarea lucrării.
”Pârâta CN Romarm SA filiala Uzina Mecanică București prin avocat învederează faptul că tancurile trebuie să fie rulate pentru a se efectua recepţia, conform filei 5 din cererea de chemare în judecată, însă prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta arată că nu recomandă rularea, deoarece există neconformităţi, însă aceste neconformităţi puteau fi sesizate în timpul rulării.
Apreciază că particularitatea livrării este extracontractuală, neprevăzută de achizitor. La interpelarea instanţei, arată că au fost efectuate mai multe deplasări la sediul beneficiarului, însă nu există o corespondenţă scrisă în acest sens”, se arată în dosarul consultat de FANATIK.
În timpul procesului, magistrații au dispus disjungerea cererii de chemare în garanție a Promex Brăila, însă cauza a fost suspendată după ce societatea a anunțat instanța că a intrat în insolvență.
FANATIK a solicitat Romarm informații suplimentare despre contractul semnat cu MApN, precum și despre piesele / lucrările neconforme reclamate de armată, însă nu am primit niciun răspuns în termenul prevăzut de lege.
Acest lucru nu este deloc surprinzător, în condițiile în care Romarm SA, companie a statului român, a cerut în instanță anularea HG 123/2002, care se referă la liberul acces la informațiile de interes public. Solicitarea se află pe rolul Curții de Apel București și urmează să fie soluționată în a doua jumătate a lunii februarie.
Uzina Mecanică București este, în prezent, unica societate cuprinsă în lista agenților economici care dispune de capacități de producție destinate fabricației și de servicii de mentenanță pentru tancurile din dotarea UM 01551, produse de Romarm.
În aceste condiții, MApN poate atribui fără licitație contracte de mentenanță către Romarm, fără să mai fie nevoie de licitație electronică prin SEAP.
Un astfel de exemplu este contractul de achiziție a șenilelor cu perne de cauciuc pentru echiparea produsului TR 85 M1 (a.k.a Bizonul), în valoare de 7,1 milioane lei, semnat în aprilie 2018 între MApN și Romarm filiala Uzina Mecanică București.
Pe 17 noiembrie, Tribunalul București a respins acțiunea MApN împotriva Romarm ca nefondată, urmând ca ministerul să plătească onorariul de avocat, cheltuieli de judecată și taxa de timbru pentru chemarea în garanție (aproximativ 8.000 de lei).
Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată în 10 zile de la comunicare. În acest caz, judecătorii nu au redactat încă motivarea.
La câteva zile după apariția articolului, reprezentanții Promex au trimis o serie de precizări referitoare la cazul tancurilor neconforme pentru care MApN a deschis o acțiune în instanță.
Compania brăileană precizează că incidentul de la parada de Ziua Națională a României nu a fost cauzată de o piesă produsă la Promex și că, deși există un litigiu pe rol, contractele cu armata a decurs în condiții optime.
”Produsul neconform care a condus la desprinderea unei șenile de pe tanc, cu ocazia Paradei de Ziua Națională a României, din 01.12.2019, nu a facut obiectul contractului de subcontractare dintre CN Romarm SA și SC Promex SA și prin urmare nu a fost livrat de S.C. PROMEX S.A. Brăila, aspect constatat de către toți factorii implicați, imediat după producerea incidentului.
Dovada că cele afirmate sunt reale este faptul ca S.C. PROMEX S.A. Braila nu a primit nicio sesizare, nici după momentul producerii evenimentului și nici după efectuarea expertizelor tehnice cu privire la șenilele de tanc care s-au desprins, produs considerat neconform și care a cauzat acel incident.
Menționăm că, pentru toate contractele derulate de Promex SA din anul 2018 și până în 2021, în toate etapele tehnologice de execuție, în societate a fost prezent permanent un Reprezentant desemnat de Unitatea Militară 02550 Bucuresti, responsabil cu Supravegherea Calității (R.S.C.). Acesta a supervizat toate activitățile pe întreg fluxul de producție; turnare, analize chimice de laborator, teste fizico-mecanice, rezistentă la tracțiune, limita de curgere, alungire, duritate, verificare dimensională, marcare și livrare, conform cerințelor AQAP 2110 (Asigurarea Calitatii conform Cerințelor NATO).
Toate documentele de calitate care au fost întocmite în conformitate cu cerințele Caietului de Sarcini, respectiv cerințele documentației tehnice de executie piesa ebos, au fost semnate și ștampilate de către reprezentantul R.S.C., garantând astfel conformitatea reperelor.
Promex SA este recunoscută la nivel național și internațional pentru calitatea produselor livrate.
Dovadă a bunelor relații cu MApN, vă informăm că în situația de reorganizare PROMEX a semnat două contracte pentru realizarea de pontoane militare, din care unul executat și livrat complet, cu succes, iar al doilea se află în proces de execuție. PROMEX SA este în discuții cu societățile din cadrul CN ROMARM SA pentru extinderea colaborării”, arată reprezentanții Promex.
FANATIK precizează că în articolul inițial nu se susține niciun moment că dosarul de pe rolul instanței are legătură cu incidentul de la parada de Ziua Națională a României. Articolul se referă la un litigiu în care MApN acuză că Romarm a livrat produse de tanc neconforme, iar Promex SA a fost chemată în garanție în calitate de executant.