ADVERTISEMENT
Sporturi

Ronald Gavril a pierdut finala WBC, deşi şi-a pus adversarul la podea

UPDATE, ora 8:20 / Ronald Gavril a fost învins în finala pentru titlul mondial WBC, sâmbătă dimineaţă, la Las Vegas, de americanul de origine mexicană, David Benavidez. Pugilisul român a...
Autor: Marian Popovici | 09.09.2017 | 08:20
Ronald Gavril a pierdut finala WBC, deşi şi-a pus adversarul la podea

UPDATE, ora 8:20 / Ronald Gavril a fost învins în finala pentru titlul mondial WBC, sâmbătă dimineaţă, la Las Vegas, de americanul de origine mexicană, David Benavidez. Pugilisul român a pierdut la puncte, după un meci extrem de echilibrat, în care şi-a trimis adversarul la podea chiar în ultima rundă. Totuşi, doi dintre arbitri l-au dat învingător pe David Benavidez, în timp ce doar unul l-a ales ca învingător pe Gavril.

ADVERTISEMENT

Boxerul român Ronald Gavril va lupta sâmbătă dimineaţă pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie. Adversar îi va fi americanul de origine mexicană, David Benavidez. Americanul trebuia să lupte cu un alt pugilist pentru titlu, care s-a accidentat şi în locul său a fost introdus Gavril în lupta pentru titlu. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

ADVERTISEMENT

Gavril este născut la Bacău şi are un palmares de 18 victorii , 14 obţinute prin KO şi 1 înfrângere la profesionişti. Adversarul lui Gavril, Benavidez are un palmares perfect până acum, 18-0. De mai mulţi ani, Gavril se antrenează de mai mulţi ani la sala lui Floyd Mayweather, fiind unul dintre boxeurii promovaţi de echipa super campionului american.

Ronald Gavril, al 5-lea campion mondial din România?

Ronald Gavril a câştigat anul trecut o altă centură mondială, NABF, dar care nu este printre cele importante din box. Dacă va câştiga meciul împotriva lui Benavidez, Gavril devine al cincilea campion mondial la profesionişti din istoria României după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute şi Adrian Diaconu. În ultimii ani, au mai luptat pentru titlul mondial: Lucian Bute, cu James DeGale şi Badou Jack, JoJo Dan, cu Kell Brook, şi Răzvan Cojanu, cu Joseph Parker, însa toţi au fost învinşi.

ADVERTISEMENT

Mihai Leu a devenit campion mondial în 1997 când l-a învins în meciul pentru titlul mondial WBO pe panamezul Santiago Sarmaniego. Leonard Doroftei a luat titlul mondial WBA în 2002 după un meci cu Raul Balbi. Lucian Bute a devenit în premieră campion mondial la IBF în 2007 când l-a învins pe Sakio Bika din Senegal. Adrian Diaconu a câştigat titlul mondial WBC în 2008 după o victorie la puncte cu americanul Christ Henry.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!