Sport

Ronaldinho se însoară cu două femei! Locuieşte cu ele din ianuarie

24.05.2018 | 13:33
Ronaldinho e gata de nebunia vieţii

Fostul câştigător al Balonului de Aur pe vremea când îmbrăca tricoul Barcelonei, brazilianul Ronaldinho se va însura în august, dar concomitent cu două femei! Ronaldinho trăieşte împreună cu ele încă din luna ianuarie la superba lui proprietate de 7 milioane euro din Rio de Janeiro şi acum este pregătit să le aducă oficial în viaţa sa.

Evenimentul urmează să aibă loc în luna august, dar, evident, stârneşte multe valuri de reacţii diferite. Ronaldinho este un partizan asiduu al poligamiei, în schimb sora sa Deisi nici nu vrea să audă de o asemenea grozăvie şi l-a anunţat că nu va fi prezentă la ceremonia care se va derula la Rio.

Ronaldinho se însoară cu două femei, dar poate pierde drumul în viaţa politică

De asemeni familia uneia dintre femei este extrem de indignată de această situaţie şi ameninţă că va merge la toate forurile posibile pentru a opri săvârşirea nenorocirii. Însă, dacă rudele sunt oripilate, cele două dive care vor împărţi totul cu cel supranumit Ciocanul pneumatic se arată foarte încântate de viitorul lor.

Atât Beatriz Souza cât şi Priscilla Coelho nu au nimic una împotriva alteia şi sunt ambele de acord să devină soţiile lui Ronaldinho. Acesta nu face absolut nici o diferenţă când vine vorba de recompense. Le oferă aceleaşi sume de bani de buzunar, le face cadouri identice, totul pentru ca să nu existe vreun moment vreo supărare între ele. O singură problemă majoră poate avea Ronaldinho, care la invitaţia lui Romario, care este deja un om politic apreciat în Brazilia, s-a înscris şi el în Partidul Republican. Orientarea sa matrimonială nu este însă bine privită în partid şi ar putea să fie obligat să se retragă.

Tags: