Fotbal international

Ronaldinho şi fratele său au fost eliberaţi din închisoare, dar rămân în arest la domiciliu într-un hotel din Paraguay. Video

08.04.2020 | 21:49
Ronaldinho si fratele sau au fost eliberati din inchisoare dar raman in arest la domiciliu intrun hotel din Paraguay Video
Ronaldinho şi fratele său au fost eliberaţi din închisoare, dar rămân în arest la domiciliu într-un hotel din Paraguay. Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

În sfârşit, o veste bună, după o lună de detenţie, pentru fostul Balon de Aur, brazilianul Ronaldinho şi fratele său, agentul de jucători Roberto Assis. Aceştia au fost eliberaţi pe cauţiune, contra sumei de 1,5 milioane dolari.

Prima cerere de eliberare pe cauţiune fusese respinsă

După ce o primă cerere a avocaţilor lui Ronaldinho de eliberare pe cauţiune a fost respinsă de un tribunal din Asuncion, capitala Paraguayului, pe motiv că suma este prea mică, iată că a doua încercare venită din partea apărătorilor brazilianului a fost încununată de succes.

ADVERTISEMENT

Aceasta nu înseamnă că Ronaldinho şi fratele său sunt liberi şi pot reveni în Brazilia. Eliberarea din spatele gratiilor se transformă pe parcursul următoarelor luni în arest la domiciliu într-un hotel din Asuncion.

Vor rămâne în arest, la hotel, până la începerea procesului

Fosta glorie a Barcelonei va avea o arie restrânsă de deplasare, cel mai probabil în jurul hotelului, pentru a-şi asigura bunurile de care are nevoie şi sub nici o formă nu are voie să părăsească Paraguay.

ADVERTISEMENT

Va rămâne în acest tip de arest la domiciliu până la începerea procesului, care poate fi în cel mai fericit caz peste cinci luni. Este foarte probabil ca judecătorul să fi acceptat schimbarea pedepsei din celulă în arest la hotel şi de teama coronavirusului, care a pătruns şi în ţările Americii de Sud.

Cum exista riscul de infectare într-un spaţiu destul de aglomerat al închisoriijustiţia paraguayană nu a vrut să rişte şi să dea prilej ca mass media din întreaga lume să vuiască mai apoi, în condiţiile în care şi aşa s-a scris mult despre situaţia lui Ronaldinho.

ADVERTISEMENT

Sunt acuzaţi de uz de acte false la intrarea în Paraguay

Acesta va apărea în faţa instanţei pentru infracţiunea de uz de acte false la intrarea în Paraguay, dar magistraţii ar dori să îi pună în cârcă şi participarea la o reţea de spălare de bani.

Ceea ce i se întâmplă Dinţosului e parcă rupt din scenariul unui film prost. Între cele două ţări, Brazilia şi Paraguay, există o convenţie privind intrarea liberă, fără paşaport. La plecarea din Brazilia cei doi au prezentat documente braziliene şi este neclar ce s-a întâmplat la Asuncion, de ce au arătat acte false, când ei puteau intra fără probleme pe baza acordului dintre ţări.

ADVERTISEMENT

Fusese invitat la un eveniment de caritate

Ronaldinho fusese învitat de o femeie de afaceri la organizarea unui eveniment caritabil, însă aceasta a refuzat să se prezinte în instanţă, fiind diabetică şi temându-se să nu se infecteze cu COVID 19, care i-ar fi fatal.

ADVERTISEMENT
Tags: