Fotbal international

Ronaldo a cerut ca antrenorul să fie dat afară pentru a continua la Inter: “Moratti l-a ales pe el” + motivul pentru care a plecat de la Barcelona

12.02.2020 | 19:37
Ronaldo a cerut ca antrenorul sa fie dat afara pentru a continua la Inter Moratti la ales pe el  motivul pentru care a plecat de la Barcelona
ADVERTISEMENT

Ronaldo a dezvăluit recent motivul pentru care a plecat de la Inter în 2002, acesta dorind să schimbe antrenorul echipei de pe “Giuseppe Meazza”. Fostul fotbalist a oferit un interviu pentru DAZN, o cunoscută platformă online de streaming, şi a vorbit despre cele mai importante borne ale carierei.

Ronaldo şi discuţia care l-a convins să plece de la Inter

Ronaldo a petrecut cinci sezoane la Inter, însă perioada a fost marcată de grave probleme cu accidentările. În vara anului 2002, brazilianul a avut o discuţie aprinsă cu Massimo Moratti şi i-a cerut ca Hector Cuper să fie dat afară, altfel va pleca de la echipă.

ADVERTISEMENT

“Am fost fericit la Inter. Am simţit că suporterii mă apreciau necondiţionat, nu doar cei din Italia, ci şi cei din întreaga lume. Hector Cuper o antrena pe Inter atunci, nu puteam să continui cu el.

Am vorbit cu Moratti şi i-am spus: ‘ori pleacă el, ori plec eu, altfel nu putem contina’. Povestea mea cu Inter s-a terminat urât. L-a preferat pe Cuper. Aşa am ajuns la Real Madrid”, a spus Ronaldo pentru DAZN.

ADVERTISEMENT
  • 46.000.000 de euro a costat transferul lui Ronaldo de la Inter la Real Madrid

Ronaldo a vorbit despre motivul pentru care a plecat de la Barcelona

Transferat de la PSV în vara anului 1996, Ronaldo a jucat un singur sezon la Barcelona. Chiar dacă a avut cifre uluitoare, 47 de goluri marcate în 49 de meciuri, brazilianul a părăsit formaţia de pe “Camp Nou” la finalul sezonului 1996-1997 şi s-a transferat la Inter.

“La finalul sezonului am semnat prelungirea contractului şi am plecat în vacanţă. După cinci zile, conducătorii clubului m-au sunat şi mi-au transmis că nu pot continua cu reînnoirea acordului. Decizia nu a ţinut de mine, eu îmi doream să continui la Barcelona. 

ADVERTISEMENT

Clubul nu m-a apreciat aşa cum trebuia, dar eu nu puteam face nimic. Mi-ar fi plăcut să rămân la Barcelona”, a declarat Ronaldo într-un interviu acordat site-ului DAZN.

  • 27.000.000 de dolari a plătit Inter pentru Ronaldo

“Nu aş putea spune unde am jucat mai bine”

Jurnaliştii de la DAZN l-au întrebat pe Ronaldo unde crede că a dat cel mai bun randament, însă brazilianul a preferat să răspundă că doar fanii pot decide acest lucru.

ADVERTISEMENT

“Nu aş putea să-ţi spun unde am jucat mai bine. M-am simţit bine la fiecare echipă. Iubesc să joc fotbal şi iubesc acest sport. La întrebarea asta ar putea să-ţi răspundă fanii. Am încercat să dau tot ceea ce am mai bun la fiecare echipă”, a concluzionat Ronaldo.

ADVERTISEMENT