Sport

„Ronaldo D. România” Fotbalistul care a avut oferte de la Dinamo și FCSB, idol în Croația: „Am rămas uimit!”

10.02.2019 | 13:05
Ronaldo D Romania Fotbalistul care a avut oferte de la Dinamo si FCSB idol in Croatia Am ramas uimit
ADVERTISEMENT

Ronaldo Deaconu este unul dintre cei mai bine cotați tineri fotbaliști din România. Titular de drept la Concordia Chiajna, Deaconu a decis să schimbe aerul și a ajuns în prima ligă din Croația, la formația HNK Gorica. Tânărul fotbalist român, care a debutat în partida cu Slaven Belupo, din deplasare, pierdută 0-2, a fost primit ca un erou de către fanii micuței echipei croate.

Deaconu se simte foarte bine în Croația. El a și primit numărul 7 din partea echipei, iar numele său a fost stilizat pe tricoul în „D. Ronaldo”. Românul a fost lăudat de noul său antrenor de la Gorica: „Am văzut că e 7 liber și i-am întrebat dacă pot să îl schimb și mi-au schimbat numărul și numele de pe spate și au mai făcut o conferință de prezentare. Sunt trecut pe tricou ”D. Ronaldo”. Antrenorul mi-a zis că mă monitorizează de șase luni pe Instat și pe WhyScout. Că sunt exact tipul de jucător de care aveau nevoie pentru fazele fixe, șuturi, pase filtrante. Mi-au venit actele joi sau miercuri și deja am debutat. Mă bucur că am jucat, dar am pierdut și am avut și un gol anulat. Nivelul e altceva la fotbal, nu e foarte tacticizat. Am avut meci cu Rijeka, i-am bătut 3-1, dar s-a jucat fotbal total, ca în Premier League. Și multă agresivitate”, a povestit Ronaldo Deaconu, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Ronaldo Deaconu a vorbit despre fanii de la Gorica: „Am mâncat pe gratis”

Fostul fotbalist al Concordiei a vorbit și despre condițiile pe care le primește în Croația. De asemenea, românul a spus că a început deja cursuri de limba croată: „Mi-au dat apartament în cel mai nou bloc aici în Gorica. Eu și cu atacantul polonez (n.r. Lukasz Zwolinski) care este golgeterul echipei stăm aici. Două mese pe zi la două restaurante. Chiar mi-au oferit toate condițiile. Am început să fac cursuri online de croată, dar deocamdată nu mă descurc și vorbesc în engleză. E o formă de respect pentru ei faptul că le învăț limba. Plus că e bine și pentru mine, că înțeleg mai ușor indicațiile.”

Ronaldo Deaconu a jucat în ultimele trei sezoane la Concordia Chiajna

Deaconu a povestit și felul în care a fost tratat de către fanii echipei din Gorica: „De suporteri, ce să mai zic? Am rămas uimit! În primele zile când am mers prin oraș, am fost să mănânc că încă nu rezolvaseră cu restaurantele. Am mâncat pe gratis și mi-au și spălat mașina gratis (n.r. – râde) E un orășel care are o echipă mică, dar care a rămas în prima ligă și acum e chiar pe locul 5, se bate la locurile europene, iar locuitorii sunt mândri, respiră pentru echipă”.

ADVERTISEMENT

Deaconu, despre ofertele de la Dinamo și FCSB și faptul că nu a fost convocat la naționala U21

Ronaldo Deaconu a vorbit despre obiectivele sale, în momentul în care a ajuns la HNK Gorica și s-a arătat dezamăgit că nu a avut încă oportunitatea să joace la naționala U21 a României: „Sper să devin titular, om de bază în echipă, să am cât mai multe realizări în echipă, goluri și pase de gol și sper să prind naționala. Sunt eligibil și pentru România U21, dar nu a vorbit niciodată cu mine Mirel Rădoi. De la Chiajna e greu să te ia, îți dai seama. Chiar dacă au mai mult oameni de la echipe din Liga 2, de la Mediaș, de la Botoșani. Nu am fost dezamăgit că nu s-a vorbit de mine. Știam că trebuie să fac o schimbare și voi munci mai mult pentru a fi convocat.”

Mijlocașul ofensiv a vorbit și despre trecutul stelist, simpatia pentru Dinamo, dar și oferte pe care le-a primit de la cele două echipe: „Până la 12 ani mi-am făcut junioratul la Steaua, dar doar pentru că era aproape de casă. Dinamo era echipa mea de suflet. Na, știa toată lumea de asta, dar eram copil și nu exista ranchiună. Stăteam în Domnești și eram mai aproape. Până în Ștefan cel Mare făceam o viață. A fost un transfer ratat la Dinamo. Pe moment mă afectase că s-a ratat mutarea, dar tot răul spre bine, că poate ajung la Dinamo de aici din Croația. Au fost ceva discuții și cu FCSB, în iarnă atunci.”

ADVERTISEMENT
Ronaldo Deaconu a jucat la juniorii Stelei, deși a ținut cu Dinamo
  • 500.000 de euro este cota lui Ronaldo Deaconu, potrivit transfermarkt.de
  • 54 de meciuri, 3 goluri și 9 pase decisive a reușit Deaconu, în tricoul Concordiei Chiajna