Sport

Cum arată echipa ideală din faza grupelor Ligii Campionilor. Cristiano Ronaldo și Leo Messi, marii absenți!

Jurnaliștii de la Sportsmail au alcătuit 11-le ideal al grupelor Ligii Campionilor, iar din formula standard lipsesc Ronaldo și Messi. De altfel, PSG nu dă vreun jucător, iar United îl are în echipă pe Bruno Fernandes.
09.12.2021 | 22:20
Cum arata echipa ideala din faza grupelor Ligii Campionilor Cristiano Ronaldo si Leo Messi marii absenti
ADVERTISEMENT

După șase runde extrem de disputate, Liga Campionilor și-a desemnat formațiile calificate în primăvară. Favoritele merg în bloc mai departe, cu trei excepții.

Este vorba, evident, despre FC Barcelona. La prima ediție din ultimii 16 ani fără Messi, catalanii trebuie să se mulțumească doar cu UEFA Europa League. La fel și Borussia Dortmund sau Sevilla.

ADVERTISEMENT

Ronaldo și Messi nu prind echipa ideală

Dar cine au fost jucătorii care s-au remarcat în aceste prime șase jocuri? Jurnaliștii de la Sportsmail au evaluat fotbaliștii determinanți în faza grupelor și au creat un 11 ideal.

Fără îndoială, ca la orice anchetă, alegerile sunt subiective. Și, probabil, vor exista discuții, așa cum s-a întâmplat și după ultima ediție a Balonului de Aur.

ADVERTISEMENT

De această dată, nu din pricina lui Lewandowski. Letal și determinant pentru parcursul fără greșeală al lui Bayern, polonezul, autor a 9 goluri, este titular în ofensivă.

În replică, nu avem vreun jucător de la PSG, implicit nici pe Messi sau Mbappe. Și lipsește și Cristiano Ronaldo, cu ale cărui goluri Manchester United a câștigat grupa.

ADVERTISEMENT

În locul său a fost preferat golgeterul lui Ajax, Sebastian Haller. Care a marcat în toate jocurile. Și este golgeterul primei faze a competiției. Fără să mai vorbim despre acel ”poker” cu Sporting, sau de cele două reușite și două pase decisive în confruntările cu Dortmund. În schimb, dacă nu Ronaldo nu e în echipă, de la United și-a găsit loc în linia de mijloc Bruno Fernandes.

Și dacă aminteam despre echipele care nu au dat jucători, precum PSG, dar și să le menționăm și pe cele care au reprezentanți în acest 11 ideal.

ADVERTISEMENT

Bayern are cei mai mulți, 3, și este urmată de Real Madrid și Liverpool – câte 2, în timp ce Manchester City, Manchester United, RB Leipzig și Ajax dau câte un jucător.

Salah, Lewandowski, Haller și Sane, un atac letal

În poartă este Thibaut Curtois. A primit trei goluri, față de numai unul încasat de Edouard Mendy (Chelsea), dar a jucat în toate meciurile, spre deosebire de goalkeeperul campioanei Europei.

Trent Alexander-Arnold este preferat în banda dreaptă, în fața lui Reece James. Și aceasta pentru că a contribuit și în ofensivă, cu două pase decisive în victoria 2-0 cu Atletico. În centru, David Alaba, de la Real Madrid, și Dayot Upamecano, de la Bayern, în timp ce în banda stângă a fost ales Joao Cancelo. Cel care a reușit două goluri și trei pase decisive pentru City.

În spatele vârfurilor, pasatorul lui United, Bruno Fernandes, și Christopher Nkunku. Cel care a impresionat  cu ale sale 7 goluri pentru RB Leipzig, ieșind în evidență chiar dacă echipa sa nu a mers mai departe în Liga Campionilor.

În fine, în ofensivă, Mo Salah, golgeterul lui Liverpool, și Sane, una dintre stelele lui Bayern, îi încadrează pe Robert Lewandowski și Sebastian Haller. Un cvartet letal, cu 31 de reușite în meciurile din grupe.

ADVERTISEMENT